web analytics
Fotbal intern

Țara lui nimănui se vede cel mai bine de la Liga a IV-a

Acreditat la fantoma care se numește AMFB, am fost sâmbătă dimineață în Ghencea la meciurile Steaua – Dinamo la rugby și Steaua – AFC Asalt la fotbal. Și, așa cum am tot spus, am interacționat încă o dată cu ceea ce e România anilor 90, atunci când erau lucrurile neclare și mergea pe haiducie. Să le luăm pe rând:

1. AMFB s-a trezit dintr-o dată, după ani în care nu i-a păsat nimănui de competiția pe care o organizează, că trebuie să existe. Au venit Steaua și Rapid în liga a patra, cu tot cu fani, și asta a cam dat peste cap trântorii. Sau poate că nu-s trântori, sunt doar incompetenți, nu m-am lămurit încă. Dincolo de faptul că m-au acreditat pe șestache, fără să răspundă la mailuri și, desigur, mai târziu decât aș fi dorit, AMFB nu are grijă de competiție. Pe partea asta sunt multe de spus, o să revin separat.

2. Jandarmeria e, practic, un clan. Băieții ăștia știu că nu pot păți prea multe și se comportă ca atare. Iată ce s-a întâmplat, cu liniuță:

– n-au fost în stare să afle că galeria lui Dinamo se duce spre stadion, deși în poze ăia par destul de organizați. Adică e un grup de X zeci de persoane care se deplasează spre stadion.
– au intervenit ca sălbaticii să despartă bătaia care s-ar fi petrecut pe la porțile (deschise) ale Complexului și s-au întors la terenul pe care se juca cu spume la gură, țipând și înjurând
– au golit buteliile cu gaz, deși erau mascați și blindați din cap până în picioare, în clipa în care erau în spatele porții. Gazul ăla a venit peste teren, peste juniorii care stăteau și se uitau la meci, peste părinții jucătorilor, peste presă, peste jucători
– le-am spus că sunt animale, că nu gândesc când dau cu gazul ăla, moment în care unu m-a dat în pula lui. El, jandarm.
– un nene le-a atras atenția că sunt copii pe acolo, iar un alt jandarm i-a transmis că îl doare în pulă.
– credeți că ăștia de prin galerii înjură? Mânca-v-aș, n-am auzit ursării mai mari ca din gura jandarmilor niciodată. Și am crescut în Apărătorii Patriei. Adică au băgat galeria la locul ei, s-au fixat în spatele gardurilor de fier și înjurau monstros. Cu familii, cu morți, cu de toate.
– stewarzii, angajați de Steaua bănuiesc, sunt și mai tari. Ăia care stăteau lângă jandarmi, nu toți. Era unul care, cocoș pentru că era blindat de mascații ăia, înjura grupa mare. Și era și energic, sărea peste garduri cu pieptul în sus, zâmbea ironic. Superb!

3. Jocul a fost slab. Steaua a început bine, a dat gol repede, însă s-a stricat treaba când Predescu a primit al doilea galben. Ok, de discutat cum a primit un galben pentru simulare când a fost împins. Credeam că arbitrul s-a păcălit, se întâmplă, dar ăsta a fost lemn de-a dreptul. Sunt convins că n-a furat, n-ar fi avut de ce, e doar foarte slab. S-a văzut pe parcursul meciului atunci când a dat drumul jocului deși un jucător de la Atac care a primit îngrijiri medicale n-a fost scos în afara terenului. Fotbaliștii din ambele tabere nu respectau locul din care se băteau loviturile libere, arbitrul dormea. Faulturi dure, arbitrul dormea. Faulturi ușoare, dădea lovitură liberă. Mort în cadă, deh!

5 comentarii

  • Problema e ca multi dintre jandarmi sunt si baieti de galerie in timpul liber. La fel ca stewarzii. Singurii care au dreptul sa maraie sunt cei care nu au niciun fel de implicare. Dar cand golanii se fac afaceristi (si-a mai facut Sud Steaua firma de paza pt meciurile de acasa, sa faca si ei un ban? Ca asa ar fi dorit baietii), e mai greu sa te plangi de abuzuri. Ca ultras, adica.

    • Nu stiu, insa dupa cum poti citi ”plansul” e al meu, nu plang in numele vreunei galerii.

      • Stiu, ziceam ca fapt divers ca multi dintre aia care se plang contribuie si ei la abuzuri. E o problema ce merge mai departe de institutia Jandarmeriei.

    • Nici macar nu e vorba despre asta. Eu ce vina am? Femeile alea ce vina aveau? Parintii ce vina aveau?

Leave a Reply to Cristian Scutariu X

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.