Continuăm turul cu locuri în care nu te duci pentru cafea. Spre exemplu acest Indio. E un restaurant din Chapinero Alto, cartierul în care locuiesc eu atunci când am rezidența în Bogota, între vacanțele pe care le fac în România. E un loc care se recomandă de ales dacă îți place pizza, au niște produse bune la micul-dejun și cam atât. Și arată frumos, cu tot cu gardul electric care e mult prea aproape de unele mese și la care m-am curentat eu prin februarie de mi-a sărit cafeaua pe laptop.
Am fost pentru niște ouă cu sos de roșii și bacon, niște croissante cu ciocolată, și am zis să beau și o cafea. Nu e prima, am băut 50 în locul ăsta de când vin în Columbia, dar dacă ne-am apucat să scriem, hai să scriem.
Așadar, pentru un loc care nu te cheamă de pe stradă promițând cafea excelentă, băutura mea a fost bună. Mai mult, dacă ne raportăm și la faptul că în general în Columbia se bea o cafea extraordinar de proastă, faimosul ”tinto”, cana mea de cappuccino capătă puncte în plus. Prezentare simplă, imaculată, cană și farfuriuță negre, desen din lapte discret, pentru Instagram merge, de aia am și pus un story. Însă nu e nimic altceva decât un cappuccino normal, unul pe care îl bei în multe locuri din București dacă vorbim despre cafenele.
Dacă vorbim despre restaurante, chiar și alea mai de lux, comparația nu se poate face. Pentru că dintr-un motiv care-mi scapă, pe la noi inclusiv restaurantele cu mâncare scumpă neglijează cafeaua. Nu dau nume de vânzători de cafea care distribuie la restaurante, îi știți și voi pe cei tip corporație, dar mi se pare într-un fel atunci când ceri 250 de lei pe o friptură de vită, 25 de lei pe o sticlă de apă, și îmi iei doar 12 lei pe o cafea cu gust de Motul pentru degresat lanțul de motocicletă. Adică ai încredere că am gustul și banii pentru o carne bună, dar nu crezi că știu să fac diferența dintre un espresso generic cu miros de cremă de ghete în valoare de 12 lei și un espresso dintr-o cafea bună pe care să îmi iei 20? Că dacă vin la tine ulima mea problemă sunt ăia 8 lei diferență. Nu? Poate nu, poate mănânc eu rahat.
Deci, văzută în contextul ăsta, cafeaua de la Indio e de premiat. Pusă în context de ”cafea bună”, trece clasa cu rezultate deloc notabile. Dar o trece.
Cana a fost mare, nu știu gramajul, iar prețul a fost de 6,4 lei. Evident, după standarde românești e nimic, după standardele de aici e undeva la medie pentru un cartier scump precum Chapinero. 40 de lei în total cu tot cu porția de ouă, sos de roșii, bacon și două croissante cu ciocolată. Not great, not terrible.
Unde am mai fost până acum:
[…] Cafea în Columbia: ep. 2 – Cappuccino la Indio […]