web analytics
Diverse

Ce îi interesează pe consumatorii de știri de sport din .ro. Topul pe echipe

Am avut o curiozitate și am monitorizat de la distanță în ultimele luni felul în care sunt citite știrile din fotbalul intern. Adică ce-l interesează pe poporul român când vine vorba despre lovitul mingii la noi în incintă. M-am uitat și la mine pe blog, evident, dar și pe ProSport, acolo unde publicul e incomparabil mai mare, mai divers.

Am o concluzie, dar pentru o imagine completă mi-am întrebat și doi dintre colegii de la ProSport care sunt mai bine ancorați în ceea ce înseamnă randamentul unei știri. Adică știu mai bine decât mine ce știri sunt citite și în ce măsură sunt ele citite în funcție de eveniment.

Așa. Acum, din punctul meu de vedere lucrurile stau în felul următor. Apetitul românilor pentru orice scoate Gigi Becali pe gură e incredibil, știrile în care îi sunt prezentate opiniile sunt, de departe, cele mai citite știri care au legătură cu fotbalul intern. Apoi sunt știrile pe FCSB. Aproape orice e pe FCSB intră la recordurile zilei, nu există încă competitor serios. O știre cu Enache accidentat e de circa cinci ori mai citită decât o știre cu Stelu Filip accidentat. O știre cu antrenor nou la FCSB e de zece ori mai consumată decât o știre cu antrenor nou la Dinamo. Mai departe, pe un loc trei ar veni știrile pe Steaua cu un avantaj mic față de cele pe Dinamo. Aici discuția e mai complexă, dar în linii mari un material de live text/blog la meciurile Stelei e citit cam cât unul similar la meciurile lui Dinamo. O știre despre Predescu, devenit personaj, face mai mult decât o știre despre Anton sau Nemec, am văzut asta recent. Însă, mai mult ca sigur, o știre despre un nou antrenor la Dinamo ar fi mult mai consumată decât orice pe Steaua. Dar sunt la bătaie.

Vă spuneam că am vorbit și cu doi colegi. Unul dintre ei spune că cele mai citite sunt pe FCSB, apoi Steaua și Dinamo sunt la bătaie, oarecum ce am zis eu. Altul, cu mai multă experiență, spune tot despre FCSB, apoi Dinamo și undeva pe aproape, dar nu încă acolo, sunt știrile pe Steaua.

Ce trebuie să învățăm noi din asta? Sau de ce ne-ar interesa? În primul rând pentru a demantela tâmpita idee cum de Steaua sunt interesați doar băieții din galerii. Apoi, ar trebui să fie un semn pentru cei care se ocupă de Steaua. Au sub degete un club mai popular decât Dinamo, chiar și după schisma asta, și ar trebui să profite în atragerea de cașcaval.

*Ah, să știți că n-am luat în considerare știrile despre Steaua din perioada proceselor. Alea erau citite mai mult decât orice, mai mult decât Halep în finala la RG.

11 comentarii

  • Din pacate totul tine de educatie. Fara sa generalizez e fostul triunghi Usl-a3-Fcsb- Ar fi interesant de vazut evolutia numarului de cititori/ stire. Adica Becali 2015 vs Becali 2017.

  • Un citat din Comandant Petrea, care vine in intampinarea dorintei tale ))).
    Avem (CSA) un birou de marketing format din trei oameni, dar cu greu reușim să finalizăm o sponsorizare de 50.000 de euro. Acum ne chinuim să atragem un partener la echipa de handbal care să vină cu un sprijin de 100.000 euro.

  • Aici cred ca e de discutat un pic. Interes… Recunosc ca si eu mai citesc in diagonala o stire cu ce c…t a mai zis sau a mai facut Becali, de cele mai multe ori e un titlu capcana, “teaser”, alte ori e vorba despre vreun transfer deci e “ceva” sau pur si simplu o curiozitate din aia babeasca. Ai cateva minute de omorat si pac, deschizi pe ceva de sport. S-a pompat un pic mai mult acum pe subiectul Steaua Armatei, cei care oarecum au reusit sa-l arda pe Becali. De aici cred ca e interesul asta “general”, tot cu Gigi are legatura ☺. Nu sunt genul care sa o tin “langa” sa ma contrazic aiurea dar cum naiba sa mai prezinte interes Dinamo dupa ani si ani de bezna? Steaua chiar asa cu mitocanii, tot a mai bifat cate ceva, au trecut pe acolo fotbalisti care au facut spectacol, de exemplul trupa in jurul lui Sanmartean. A fost tinuta aprinsa o anumita speranta de a vedea ceva spectacol. Ca lucrurile merg dezamagitor, asta e altceva, chiar cu calificarea asta bizara in primavara. Dar poate cine stie, vine Budescu la CSA la retragere cand or sa fie astia in B si ii ajuta sa promoveze.

  • Vezi, ti-am spus eu ca oamenii stiu care e adevarata Steaua :). Si pe stirile despre CSA intra multi stelisti sa-si apere echipa si punctul de vedere. Asa se explica locul 3 ocupat de CSA la distanta mica de Dinamo

  • Asta ii intereseaza pe consumatorii romani care citesc gsp sau prosport.

    Din moment ce de 10 ani acolo se scrie doar despre becali si fcsb, evident ca va acceseaza cei care sunt interesati de becali si fcsb. Daca o sa scrieti numai despre NBA in urmatorii ani, cu o stire pe saptamana despre becali prin subsolul sitului, publicul tinta va deveni altul, si in cativa ani va vor citi oameni interesati de NBA.

    Astfel, titlul corect ar fi “ce ii intereseaza pe consumatorii de stiri despre fotbal romanesc si cancan din Ro”.

    • Nu mai incerca sa le darami teoria cum ca ei asta scriu pentru ca asta vrea publicul. Nu vei reusi sa-i clintesti.

  • Știu ca te am mai stresat cu Mironica, dar eram curios dacă i ai văzut declarațiile legate de priceperea lui Hagi la fotbal:))) chiar sunt curios ce părere ai, omul încă nu și a revenit după moartea Farului

  • Pai ieri , pe gsp , cam toata ziua cea mai citita stire era aia in care ni se explica cum becali a zis Sorinel Popa in loc de Dorinel , Sfesnic in loc Fesnic sau Dario Moreno in loc de Dayro …

    Cum naiba sa nu fie site-urile pline de becali daca lumea asta citeste …

Leave a Reply to Cristian Scutariu X

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.