web analytics
Fotbal intern

Ăștia suntem? Acceptăm mizeriile unor impostori din FRF? Acceptăm!

Victorie mincinoasă, suntem penibilii, am jucat penibil contra unor rupți.

Cine își imaginează că o jenă de fotbalist care nu a mai dat un gol de 1 an si 3 zile poate să ajute naționala? Cum cine? O jenă de antrenor care n-a mai antrenat pe nimeni 3 ani până să fie găsit de cititoru’ de cifre Vochin și adus pentru o prăduială comună.

Știu că avem jucători slabi, însă nu la nivelul la care să facă nimic cu Armenia. Dar n-avem selecționer, fostul consumator de cocaină e o glumă mai proastă decât cariera lui Vochin.

Înainte să n-avem jucători de valoare noi nu existăm tactic. E cel mai urât și mai batranesc joc din Europa, nicio idee, nicio fază specială, nimic. Jenant!

Sunt de departe cel mai priceput om din fotbalul românesc. Peste oricine implicat la națională. Nu avem soluții ofensive, v-am zis asta de când am văzut lotul. Alibec nu trebuie să lipsească. Nici Budescu. Sunt oameni care fabrică din nimic. Adică din nimicul făcut de Daum.

Cum or juca ăștia la Deportivo, Anderlecht, Napoli și aici sunt zero? Cum?

E bine că nu ne calificăm, țara asta nu merită așa ceva. Țara care votează PSD și care are jurnalici ce se bucură că a venit Daum să le dea interviuri cu fotbaliștii. Oameni mici, mize mici.

M-am chinuit să scriu de pe telefon. Efort inutil.

9 comentarii

  • Eu credeam ca cei care mai sustinem echipa asta nationala gandim in unanimitate cand tot batem in tastaturi ca Alibec si Budescu trebuiau convocati dar ii citesc pe comentatorii astia de pe la tine si imi mai dau cu niste apa pe fata… Deci dupa mintea lor sunt lenesi si sunt mediocri… Oooook

    Deci iti dai seama Alibec care iti ia taras orice fundas central mai de Doamne-ajuta din lumea asta si Budescu care din 3 lovituri libere baga 2 in poarta sunt muuuuuuult mai slabi decat Stancu care trage la semi inaltime un penalty. Ooooook!

  • Nu mi se pare o victorie mincinosă, ci una rușinoasă. Păcat că n-avem fundaș central să-l înlocuim pe Toșca, și păcat că moșu nu nimerește niciodată cei mai buni jucători.
    Ah da, și cum naiba se face că Pintilii e singurul închizător din lot?? CUM? Dumm nu știa că Pintilii are galben și că poate lipsi? Joacă la alibi? D-aia n-a luat nici pt Benzar dublură? Cât s-o fi rugat să ia și Romario al nostru galben, ca să rateze meciu cu Muntenegru. Doar, doar, ar putea avea o scuză pt eventuala ratare a victoriei cu muntenegrenii.
    P.s. Budescu e într-adevăr de lot la Națională, dar mie nu mi se pare că-i un must have în primul 11. Mai ales când ești șchiop în apărare. Până-i iese o verticalizare genială, pierde 15 mingii și-ți dau adversarii viol pe contraatac.

  • În Italia și Belgia avem doar looseri, Chiricheș e loaza de vreo 3 sezoane deja, a jucat în ultimele 3 sezoane cam cat Sharapova în ultimul an și jumătate. De ce am avea așteptări? Campioană noastră a fost pulverizata în fiecare din ultimele 3 duble europene, problema e că au fost pulverizați in preliminarii, nici macar grupe, nu m-ai zic de vreo primăvară europeană. Tu, al mai mare cunoscător din fotbalul românesc, îți scoți cam rar capul din curul regelui să poți fi coerent, ți-am mai zis, ești reprezentativ pentru presa din Romania, la fel cum politicienii sunt imaginea societății.

  • Cand il consideri pe Alibec jucator bun te descalifici singur. “Sunt de departe cel mai priceput om din fotbalul românesc.”…mai esti si fudul.

  • Jucatorii sunt vai de mama lor, tu n`ai vazut ca nu pot da o pasa sau un sut? M`am uitat 30 de minute la meci si am vazut vreo 4 lufturi. Marele Alibec n`a dat niciun gol sezonul asta. Cand o sa intelegeti ca Romania e cam la nivelul Armeniei si n`o sa mai visati cai verzi pe pereti, atunci o sa va mai calmati.

  • Superb publicul, mai alea in prima repriza. Nu spui nimic despre sudulpulii? Multumesc maxim pentru urarile de dupa gol! Merita!

  • O tragedie la scara nationala: sa pregatesti titlurile de egal/infrangere si sa bata Romania in ultimul minut.
    Rusine, Dinu Patriciu!

Leave a Reply to Doctor X

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.