web analytics
Fotbal intern

Ați văzut FCSB – Slovan 1-2? Dacă nu, iată ce-ați ratat

Denis Alibec și-a făcut talentul, cum se mai spune pe la mine prin cartier. Lovitură liberă de la 25 de metri, vinclu direct, gol spectaculos. Altfel, e ca nuca-n perete fâțâindu-se în spatele lui Gnohere, alergând de colo-colo în căutarea unei pase de la mijlocașul inexistent. Nu e vina lui, e vina cui are impresia că se poate cu el și cu Gnohere.

Mi-a plăcut felul în care a intrat Mihai Bălașa în joc în repriza a doua. Super curajos, dezinvolt, cu intervenții precise. Stă pe picioare când e prins cu spatele la poartă pe acțiuni în viteză și reușește să respingă, are alunecări excelente. N-a avut nicio vină la golul doi, cel puțin așa am văzut eu. Ce să mai, a intrat bine, bine.

No mijlocaș de creație, no party. E jenant momentul în care mingea trebuie să treacă de la mijlocași la atacanți. Iar găselnița cu Alibec în spatele lui Gnohere e o tâmpenie colosală, îți bați joc de ambii fotbaliști. Gnohere a fost lemn, lat, rupt, mort.

Ovidiu Popescu a fost praf în apărare, fundaș dreapta. Mort a fost, nu praf. Poziționare greșită, sărit pe sub minge la golul de 1-0, driblat ca-n curtea școlii, mort în cadă cu pământ pe el. Ofensiv a stat mai bine, în primele 15 minute i-a ucis pe slovaci în bandă cu Jakolis. Chiar și așa, față de ficusul Enache e mult mai ok.

De Amorim continuă să plătească pentru a juca la FCSB, așa cum piloții ruși plătesc să piloteze prin Formula 1. E singura explicație logică pentru care un asemenea rupt poate să fie titular, ba chiar și lăudat de finanțator. Sunt șocat în continuare de felul în care se prezintă nenea ăsta pentru care microfoniștii insistau să fie convocat la naționala României acum ceva luni.

Apărarea e moartă. Bine, nu e de mirare cât timp e Moke acolo. Par dezorganizați rău, nu reușește nici măcar Tamaș să îi țină legați. Momcilovic a fost rău de tot.

5 comentarii

  • Cat de simple pot fi rezolvate problemele Stelei,doar ca Reghetont nu intelege ca exista si formula 4-3-3,nu doar 4-2-3-1.Am inceput sa visez noaptea cum ar juca Steaua daca ar fi asezati corect pe teren jucatorii,pentru ca aparent Boldrin-Achim-Jakolis-Tanase-Alibec nu pot juca impreuna cu acest antrenor (prea mult talent probabil,trebuia redus cu “Willie” si “Ficusul”)

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.