S-a terminat meciul şi m-am uitat în direcţia celor de la Viitorul, iar atunci l-am văzut pe Cătălin Carp. Făcea nişte gesturi ce nu ar trebui să existe în fotbal.
Am vrut să merg spre locul unde erau ei, dar m-a întâmpinat Răzvan Marin. Probabil ca să nu intru în bucuria lor, m-a ţinut la depărtare, apoi a venit domnul Hagi şi m-a împins puţin, m-a bruscat puţin.
Domnul Hagi e o personalitate a fotbalului din România şi nu trebuie să îi răspund eu. Din partea dumnealui pot înţelege, probabil s-au adunat anumite chestii, am văzut şi conferinţa de presă pe care a avut-o acum ceva vreme.
Rambe probabil s-a gândit că cei de la Viitorul sar la bătaie, apoi nu îmi mai amintesc nimic. Am văzut imaginile acasă, nu trebuia să se termine aşa.
Sincer, eu îmi doresc acum să mă fi uitat în altă parte în clipa în care Carp făcea acele gesturi pentru că de la mine a pornit totul.
Probabil că dacă ar fi fost aceste vorbe, cine le-a spus s-a luat după articolele de presă de după meciurile Viitorului cu Steaua. Dar noi aveam meci între noi, Steaua era doar un adversar indirect. Viitorul e un club integru.
Eu am avut disputa mea cu Chiţu, ne-am înjurat, dar ne-am îmbrăţişat la final. Deseori nu eşti foarte bun prieten cu adversarul direct, mai ales că am făcut greşeala aceea, a şi marcat de pe partea mea
Interviul complet este pe ProSport
Deci vinovatul e fara indoiala Hagi, nu inteleg de ce nu are niciun jurnalist curaj sa afirme acest lucru, chiar e limpede cazul asta, doi baieti discutau oarecum amical, vina Hagi si il imbranceste de 2 ori pe Vatajelu, Rambe e dus la biserica la fel de mult ca Hagi la scoala si in consecinta reactioneaza cam in acelasi stil. Bataia adevarata a plecat de la slujitorul de la poarta Regelui: Ramniceanu, care a sarit la bataie dar a reușit doar sa incaseze un pumn.
O singura observatie mai am: daca era Sumudica in locul lui Hagi ai fi facut spume, si ne aminteai si toate marlaniile lui infecte, daca e Regele facem presa, dom’le, nu executie pe blog si facebook.
Mai mult, inegalabilul rege tot se plange de faptul ca nu e respectat la el acasa, ca el e Hagi, iar imediat dupa meci ii vorbea lui Multescu cu un tupeu si un ton… Practic unuia care castiga Cupa Romaniei cand el de abia se apuca de fotbal. De scoala nu se pune problema.
Vorba unora…”Asa rege, asa fotbal”
PS: Monumental Chitu dupa meci cand voia sa nege acuzele cum ca ei stau capra cu fcsb si spunea ca nu e adevarat, ca sa stea Craiova linistita ca oricum nu iau titlul si ca nici Viitorul nu se gandeste la castigarea lui. So, in atare conditii ghici ghicitoarea mea cine o sa castige Liga 1? 😀
Ce e tare e ca un rahat anonim care nu a facut absolut nimic notabil in viata lui isi gaseste ocupatie in a-l jigni pe Hagi pe bloguri. Nefericitule!
vatajelu are mai mult bun simt decat toata liga 1.repect!
Nimeni, ai dreptate. Se vede și pe video asta.
Acum intrebarea ar fi: ce facea marele fundas Carp?