web analytics
Opinie

Un poker în Catedrala Neamului când facem?

Nici dacă ne chinuiam nu puteam pune în scenă o mizerie mai mare decât ceea ce trece în ultima vreme prin fotbalul românesc drept ”mare derby”. O echipă care cochetează cu retrogradarea de vreo doi ani și o alta fără nume, fără tradiție, doar cu niște jucători despre care se vorbește mai mult prin târg. Și, ca să nu lăsăm mortul la groapă fără bocete, am luat aceste două echipe și le-am trimis să joace pe pământul galben și bătătorit de pe Național Arena.

Pentru că asta ne mai lipsea. Să n-avem doar un fotbal de doi bani, ci și arene dezgustătoare. Altfel, cel puțin amuzant cum nimeni nu îndrăznește să se pronunțe clar, cu nume și prenume, împotriva celor vinovați. E dificil, da, mai ales când știm că gazonul a fost măcinat de tălpile a peste 3000 de copii care, adunați cu lasoul precum vitele în Texas, au servit drept buton de creștere a capitalului electoral pentru primarul celui mai aglomerat, murdar și poluat oraș din Europa.

E greu, așa e, să spui că cei 3000 de copii n-aveau ce căuta acolo. Nu dă bine, nu e în trend. În trend e să dăm șanse tuturor, să alerge toți grașii pe Bulevardul Unirii distrugând orice speranță de a circula decent în oraș. În trend e să facem mișcare, nici nu contează cum și câte treburi legitime distrugem cu mișcarea, trebuie s-o facem ca să intre hamburgerul și carbogazoasa mai bine după. Cei 3000 de fotbaliști mici n-au avut ce căuta acolo, ei n-au niciun beneficiu real de pe urma folosirii stadionului. Au fost adunați strict în scop electoral, pentru ca mizeriile care administreaza soon to be ruina Național Arena să rămână în memoria mămicilor drept milostivii care i-au permis plodului să aibă amintiri cu gazonul celui mai mare stadion, amintiri pe care să le dezbată la masa de Crăciun de peste 20 de ani, atunci când va fi la al treilea an consecutiv de montat/demontat roți de vară la un service auto din Popești-Leordeni.

Idioțenia care ne face să avem atitudinea asta o să ne (o să vă, de fapt) arunce în derizoriu. Nu poți milita, doar dintr-o corectitudine politică tâmpită, pentru lucruri care n-au o utilitate clară. Pentru că sunt niște grași care vor să slăbească nu poți opri circulația în București, mută-i în parc. Pe cei 3000 de plozi mută-i la Buftea, la Mogoșoaia, oriunde. Nu au ce căuta pe gazonul și așa afectat al unui stadion în uz. Grasul slăbește și în parc, copilul joacă și la Mogoșoaia. Dar Dinamo – FCSB, parte a celui mai scump produs media care a existat vreodată în țara asta, indiferent de domeniu, nu se poate juca în altă parte. Sau nu păstrând rețeta financiară care să ajute și la amortizarea cheltuirii banului public pentru o arenă la care, și așa, s-a furat în draci.

Altfel, propun să organizăm de pe acum niște mese frumoase de poker în Catedrala Neamului, după ce o termină băieții. Apoi, dacă e vară, să luăm niște șampon și niște săpun și să facem o baie corectă în fântânile de la Piața Unirii. Ce contează că-s făcute pentru altceva? Sunt din bani publici? Sunt! Deci ne putem bate joc.

7 comentarii

  • “O echipa fara nume, fara traditie”, dar despre care scrii sau mentionezi in 90% dintre articolele tale.
    Daca echipa asta inseamna atat de putin, de ce te mai obosesti? Oare pentru ca esti ipocrit?
    Scrie despre CSA, sa vedem cati iti mai citesc tie articolele. Probabil aia 300 de casieri de la Mega (remember?)

  • Pt un fin cunoscator al fenomenului fotbalistic si, mai ales, al fenomenului ultra’, cam ignoranta afirmatia legata de situatia lui Dinamo.
    Dinamo e Dinamo si, chiar retrogradata de-ar fi, ramane un nume mare. Iar daca discutam despre derby, un derby in care Dinamo e implicata a ramas si va ramane intotdeauna derby. La fel cum a fost si in cazul lui Glasgow Rangers, de exemplu. Nu performantele dicteaza traditia.
    Necunoscuta / variabila ecuatiei “marelui derby” nu e Dinamo, hai sa nu deviem aiurea.

    Necunoscuta / variabila e fcsb, fosta Steaua, forta Steaua sau cum i-o mai zice. Iar media si toti cei care inca se refera la aceasta echipa ca fiind Steaua o pot face doar pt. ca proiectul din liga a patra e lipsit de orice urma de credibilitate. Nu atrage oameni, nu comunica. De altfel, nici nu e de mirare, avand in vedere ca mai marii ultrasi de la Sud Steaua toata viata si-au dorit sa fie doar ei acolo, fara ‘cetateni’, fara ‘vopsiti pe fata’, fara ‘jobene’ etc. Club exclusivist CSA, pacat ca va ramane mereu asa in ritmul asta.

  • Vezi că mi-am luat un apartament în Popești-Leordeni așa că mai ușor cu ironiile la adresa acestei magnifice metropole. În afara faptului că-i lipsesc trotuarele, grădinițele, școlile și că blocurile au o distanță de maxim 42 cm intre ele, e un oraș minunat. Având în vedere cele prezentate, consider că în viitor se va da șpagă să te angajezi la vulcanizările din P-L citit.
    Revenind la subiect, eu sunt de părere, fără nicio urmă de ironie, că un stadion cu maxim 25.000 de locuri este arhisuficient pentru “Marele Derby” dintre veșnica pretendentă la play-off și încercarea de clonă nereușită a oierului semi-analfabet. Prin urmare, să lași 3000 de copii să joace pe NA (și să rămână cu această amintire) este mult mai constructiv și benefic pentru societatea noastră decât să-l vezi pe Nistorinho sau pe Luciano Filipao cum mimează sportul pe care-l practică de 20 de ani…

  • Sunt de acord ca astfel de competiții nu au ce cauta pe Arena Nationala, dar sa nu ne ascundem după perdea. Gazonul de pe acest stadion a arătat dintotdeauna rău. La Hagi unde joaca atât seniorii cât și celelalte grupe de copii și juniori arata impecabil.

  • Cu grasii nu cred ai dreptate – daca te referi la Maratonul si Semimaratonul International Bucuresti. Practic fiecare oras care se respecta are cel putin 1 daca nu 2 astfel de evenimente intr-un an. Paris isi blocheaza Champ D`Elysee, Barcelona e blocata pe la toate obiectivele, Roma nu mai zic… (aceleasi evenimente sunt si in Londra, Amsterdam, Budapesta, etc etc etc).
    Asa ca daca in doua duminici pe an faci de la Victoriei la Dristor Kebab cu masina cam cat faci in timpul saptamanii, ne pune macar pe o harta selecta din acest punct de vedere.

    In rest – tot ce zici e corect.

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.