Un meci în Columbia: Santa Fe – Junior

Nu credeam că o să îmi lipsească atât de mult, dar mi-a lipsit. Mi-am dat seama când am intrat pe stadion. Nu se putea să stau în Columbia atât de mult timp și să nu văd și eu, pe viu, niște meciuri. Am văzut vreo 5 la TV, doar ca să îmi fac o primă impresie, dar iată că a venit și vremea să calc pe stadion. Și, vorba celor mai multe melodii de pe casetele cu hip-hop din anii 2000, anturajul te face să iei decizii. Așa că am ajuns să mă duc la un meci al lui Independiente Santa Fe. Pe El Campin, stadionul din Bogota, meci contra celor de la FC Junior din Barranquilla. Și cum din milioanele de cititori pe care blogul ăsta le are anual probabil 80% sunt aici doar pentru chestiuni legate de fotbal, o să sparg experiența unui meci de fotbal în Columbia în mai multe capitole, capitole pe care le voi trata separat.

Înainte să citiți, vedeți că am pus la stories pe Instagram niște clipuri de la meci. Le-am pus aseară, deci în curând vor dispărea.

Cum ajungi pe stadion la un meci din Columbia

În cazul meu a fost nevoie să fac niște alegeri. În prima ligă din Columbia sunt trei echipe din Bogota, orașul în care sunt momentan. La Equidad, Santa Fe și Millionarios. Prima joacă pe un stadion micuț și nu e chiar de interes, iar eu voiam să merg la Millionarios. A doua cea mai titrată echipă din țară după Atletico Nacional din Medellin. Doar că anturajul, na, așa că am ajuns la Independiente Santa Fe. Nici Santa Fe nu e o echipă mică, ba din contră. E prima campioană din istoria Columbiei, are 9 titluri până acum și joacă pe El Campin, principalul stadion din Bogota, arenă pe care o împarte cu rivala Millionarios. Și, ca să fie limpede, motivul pentru care n-am vrut la Santa Fe a fost cel legat de culori, sunt alb-roșu din cap până-n picioare. Atât, în rest n-am nicio problemă cu oamenii.

Bun, am stabilit echipa. Am ales meciul, unul din etapa a treia a sezonului 2022 contra lui FC Junior de Barranquilla. Nu vreun derby, dar meci important, Junior sunt și ei tot acolo, cu 9 titluri, din ce spune legenda. De bilete nu m-am ocupat personal, dar înțeleg că e mult mai simplu decât în Argentina, de exemplu, acolo unde dacă prinzi bilete la meciurile tari ale lui River sau Boca ești împărat. Aici e un site pe care intră lumea, tuboleta.com, și iei biletul ca la concert. Îți alegi zona, tot. La tribuna a doua, central, a fost vreo 55 de lei în banii noștri. În primă fază m-a surprins, scump pentru Columbia, dar am aflat ulterior că vreo 18 lei sunt taxele luate de site.

Intrarea pe stadion e un proces în sine. Cu o oră jumătate înainte de meci, primul cordon e la intrarea pe promenada din jurul El Campin. Acolo se verifică biletul care e valabil doar cu un act de identitate, altfel nu intri. La fel, ai nevoie de certificatul de vaccinare, altfel nu intri. Dacă ești șoșocist stai la TV la tine acasă. Paranteză, dacă ești șoșocist în Columbia nu intri pe nicăieri. În mall, la restaurante, la Starbucks, la muzeu, nici în parcurile naturale nu intri. Te lasă să fii șoșocist, dar stai pe cușcă. Deci bilet, buletin, certificat de vaccinare și mască.

Apoi treci spre controlul corporal numărul unu. Și aici e un lucru tare. Înainte de controlul ăsta corporal sunt niște tăntici care strigă lucruri. Am aflat ulterior că își strigă disponibilitatea de a avea grijă de cureaua ta de la pantaloni. De ce? Păi în Columbia nu ai voie să intri la meci cu curea la pantaloni. Deci intri la control, te întorci cu spatele la polițist și stai cu mâinile ridicate. Evident, eu nu știam treaba cu cureaua. Problem! Că să o dau jos. Unchiule, nu dau cureaua jos că-mi pică nădragii, mă dați la Cronica Cârcotașilor de Bogota dacă mă filmează ăștia. Am și slăbit vreo 8 kile de când sunt aici, blugii sunt din România de când eram ca Marius Croitoru cu obezitate morbidă. El nu, cureaua jos. N-auzi mă că nu-s Nicu Tararache la Nec Nijmegen? Crezi că mă apuc să bat columbieni cu cureaua la tribuna a doua? O scurtă intervenție în spaniolă prin care gaborul asasin a fost lămurit că sunt turist inofensiv a rezolvat cazul. Bun, intrarea efectivă în stadion. Turnicheți, scanat biletul cu QR code, verificat din nou buletinul să corespundă datele, apoi alt control corporal. Să nu cumva să bagi kalașnikoave în cei 15 metri care au trecut de la primul control. Aici nu mai au treabă cu cureaua. E amuzant că deși cureaua e interzisă, alte lucruri nu-s. Ai voie să intri pe stadion cu sticle, cu cutii, cu aproape orice îți poți imagina și în Europa nu e voie. Monede, brichete, orice. Dar nu cu cureaua.

Cum sunt suporterii lui Santa Fe

Am stat la tribuna a doua pentru că n-aveam chef de oficială și pentru că înțeleg că la peluză nu te duci dacă nu ești localnic. Sau te duci, dar trebuie să cânți, să participi. La tribuna a doua unde nu e chiar ca la noi. Adică da, sunt multe familii. Mulți copii, mulți tineri, vreo 40% din populație e de sex feminin. Dar nimeni nu stă jos în timpul meciului. Nimeni, nimeni. Toată lumea în picioare, se cântă aproape ca-n peluză. Toți au tricouri, cultura asta a cumpăratului de tricouri și eșarfe cu însemnele clubului există și în Columbia. De fapt, există peste tot în afară de România, din ce am văzut eu. În 2016 am fost la un meci la Vladivostok, Energiya Vladivostok cu Fakel Voronezh din liga a doua a Rusiei. Până și ăia aveau tricouri și fulare, aproape toți. Doar la noi tre’ să scrie Balmain și Gucci pe tine dacă mergi la meci, ca să dai bine în pozele de Instagram, să se justifice tripul în bazarul din Istanbul pentru achiziționarea articolelor vestimentare.

Așa. El Campin are aproape 37.000 de locuri. La tribuna a doua a fost plin, peluza nord ocupată pe sfert de fanii lui Junior, vreo 1000 și un pic, tribuna sud ocupată de galeria lui Santa Fe. La bogați, la tribuna oficială, gradul de ocupare a fost de 40-50%.

Atmosfera e tipic sud-americană. Nu e la nivelul Argentinei, mă rog, la nivelul Argentinei pe care am văzut-o eu pe viu, adică River sau San Lorenzo, dar e mișto. Adică nu se tace deloc, e foarte mult cântec, foarte variate și siropoase, din ce am putut înțelege. Și se trăiește meciul cu o pasiune pe care în România n-am mai văzut-o de 20 de ani. Se urlă, se plânge, se râde, se înjură arbitrul, se smulge părul din cap. Din nou, generații tinere, 15-25 de ani, copii care în România nu prea știu unde și cum arată un stadion, aici trăiesc pentru echipa lor. Și fete tinere, grupuri, vin la meciuri și cântă și trăiesc partida. E impresionant dacă stai să compari cu ce avem noi în România, cu tristețea de pe stadioane.

Că noi suntem atât de proști încât blamăm și distrugem sistematic ultima fărâmă de pasiune prezentă pe stadioane, galeriile. Și, în calitate de om care a văzut mii de meciuri pe stadion în România în ultimii 25 de ani, dar și om care a văzut sute pe stadioanele din afara țării, vă zic fără supărare. Dacă elimini complet galeriile din tribunele stadioanelor românești, restul nu e bun de nimic. E degeaba, ca și cum n-ar fi. Avem, și e o părere documentată, poate cea mai documentată la care aveți acces, cel mai trist, cel mai obosit public de fotbal din ceea ce am văzut eu până acum. Și am văzut, cum spuneam, meciuri de peste tot.

Interesant a fost și că Junior a avut, cum ziceam, vreo 1000 de suporteri la meci. Barranquilla e departe rău, e pe coasta de nord, eram curios dacă au venit de acolo sau dacă sunt dintre cei care trăiesc și lucrează în Bogota. Probabil a fost un mix. Oricum, prezență notabilă, au cântat, au strigat, s-au făcut auziți.

Cum e fotbalul din Columbia

N-am o părere antrenată, spuneam că am văzut vreo cinci meciuri la TV și ăsta pe viu. Dar din ce am văzut… nu e neapărat de lăudat ceva. Tactic sunt extrem de jos, țin minte că am avut șocul ăsta și când am fost la San Lorenzo cu Argentinos Juniors. La Santa Fe cu Junior a fost și mai rău. Se joacă de parcă sunt niște prieteni care s-au strâns în weekend să dea o miuță. Zero rigori tactice, ai impresia că fiecare joacă ce știe. Iar greșelile… Dumnezeule. Dacă era Gazeta dello Sporturilor din Pipera aici o lua razna, că lor le place cu InStat. Fiecare jucător, dar mijlocașii defensivi și atacanții în special, pierde mingea de cel puțin 100 de ori pe repriză. Ori preluări greșite și la adversar, ori pase greșite, spre nicăieri. N-am văzut în viața mea, o spun cu mâna pe inimă, atât de multe pase greșite ca în meciul ăsta. Și nimeni nu pare surprins de situație.

Apoi, abuz de ștouri. Driblinguri inutile, braziliene, câlcâie, exterioare. 90% eșuate, 100% gustate de public. Mă uitam la mijlocașul Carlos Sanchez, om de națională, fotbalist cu zeci de meciuri prin Premier League, Ligue 1, Serie A. Părea un Bourceanu mai rudimentar, dacă vă puteți imagina așa ceva. Preluare în față și alunecare în trei sferturi din situațiile în care avea mingea la picior. Greșeli de amator câteodată.

Sunt și fotbaliști care impresionează prin tehnică, sunt fotbaliști cu șut bun de la distanță, am văzut mulți jucători care dau cu ambele picioare la fel de bine. Însă, per total, sunt tare curios cum arată în liga columbiană, atunci când răsar, un James Rodriquez, un Cuadrado, un Luis Diaz. Cred că îl vezi ca pe porumbelul alb de nuntă între cei boschetari de pe stradă, îți sar în ochi. Diferența de valoare mi se pare colosală. Ochiometric și superficial, că n-am strâns suficiente minute văzând meciuri, dar estimez nivelul lui Santa Fe, echipă de top în Columbia, undeva în zona retrogradării din Liga 2 spre Liga 3 din România. Hai să nu fiu chiar rău, undeva la mijlocul clasamentului din Liga 2, na. Adică Santa Fe și-o dă cu Steaua și, cred eu, pierde 3 din 5 meciuri. Din Liga 1 de la noi nu bate pe nimeni, dacă meciul de ieri cu Junior a fost un reper. Însă luați asta cu rezerve mari, mă pot înșela din lipsă de aprofundare. Însă mă gândesc doar la cum se apără CFR Cluj. Niciodată în 400 de meciuri nu primește gol de la echipe precum Santa Fe și Junior, e imposibil.

Ce mai e de văzut live

Înțeleg că e atmosferă mișto, chiar dacă ușor periculoasă, la partidele dintre Santa Fe și Millionarios. La fel, meciurile dintre astea două cu echipele din Medellin și Cali se lasă cu scântei. Pe teren și în tribune. E un Santa Fe – Millionarios la început de martie, dacă mă prinde aici mă duc. Și aș trage o fugă și până la Medellin să văd un meci al ălora de la Atletico Nacional, dublă câștigătoare de Copa Libertadores. Mai sunt și altele de văzut, înțeleg că s-a întors și Dayro Moreno la Bucaramanga iarna asta, poate mă duc și pe acolo să îl întreb cum a fost să își rateze startul carierei la echipa lui Becali din Popești. Sau Pipera, mă rog, Popeștiul din nord.

Nu știu dacă merge, e posibil să fie limitate drepturile pe Columbia, dar iată golurile din meci. Golul victoriei merită văzut.