Un meci acasă la River Plate. Altceva

Hai că numai pe Monumental nu văzusem meciuri. Am văzut ieri, am fost la River Plate cu San Martin de Tucuman. Și a fost frumos al naibii, chiar dacă într-un mod complet diferit față de tot ceea ce am văzut eu prin Europa. Meciul s-a terminat cu victoria lui River cu 2-1, dar nu m-a interesat aspectul ăsta absolut deloc, așa cum vă puteți închipui. Să le luăm pe rând.

Am ajuns în zona stadionului cu trei ore și ceva înainte de meci. Stadionul lui River Plate e situat într-o zonă bună din Buenos Aires, un soi de Cotroceni. Deși am văzut că prin țară pe la noi cartierul select e explicația pentru porecla ”Los Millonarios”, am auzit asta inclusiv de pe la comentatorii TV, adevărul e altul. Porecla e dată prin anii ’30, când la noi se trăgea cu arcul după veverițe prin codru, o perioadă în care River Plate plătea sume uriașe pentru niște transferuri. În 1931 au cumpărat un fotbalist cu 35.000 de pesos, record mondial pentru vremurile alea. Deci de asta sunt ”Milionari”. În fine, au cartier frumos și stadion mare.

Stadionul

Am ajuns la stadion mergând pe jos de la bulevardul principal. Ca la noi, totul era blocat. Și am trecut prin 6 (șase) filtre înainte să ajung la Monumental. Șase, tată! Poliție, poliție de alt tip, jandarmerie, pază, control serios. Stadionul e pe rit vechi tare. Sigur, are farmec, de Monumental a auzit toată lumea de pe planeta asta, toți microbiștii știu măcar de Maracana, Bombonera și Monumental. Are vreo 66.000 de locuri, însă e o numărătoare aproximativă rău. Și vă zic și de ce. Locurile sunt, estimez eu vreo 85%, pe bănci de lemn. Adică nu sunt scaune. Tot ce vedeți în poze cu alb la primul inel, cu excepția tribunei zero, e bancă de lemn. Sus, la inelul al doilea, peluzele nici pe alea nu le au, oamenii stau direct pe ciment. Și altceva mișto. Pentru că, mă gândesc eu, e destul de dificil să îți găsești locul pe bancile alea, la tribune sunt niște oameni angajați de club, cu veste pe care scrie ceva de tipul ”acomodator”, care te preiau de când urci scările și te duc la locul tău. Și, am tot văzut, pentru efort primesc câte 5 pesos, adică vreo 50 de bani, jumătate de leu românesc.

Altfel, deși stadionul e vechi, condiții sunt. Sunt o grămadă de chioșcuri cu mâncare și băutură, toaletele arată foarte bine, căile de acces sunt late, nu se îmbulzește lumea care oricum stă pe străzi, la baruri sau pe borduri, până cu puțin timp înainte de meci.

Spectatorii

Dacă pe Monumental intră 66.000 de oameni, cum zice în pliant, eu estimez că la meciul cu San Martin de Tucuman au fost peste 50.000. Să nu zic 55.000. Ei bine, atmosfera e mișto, dar e diferită față de tot ceea ce am văzut în Europa. Cu precizarea că meciul a fost unul fără vreo miză reală pentru spectatori, între River și San Martin nu e vreo rivalitate din câte știu, oamenii au fost super activi. De cântat fără întrerupere cântă doar peluza de la tabelă, acolo e activitate non-stop. Cealaltă peluză, deși mai populată azi, a fost mai puțin activă. Ei bine, în momentele în care se apucă tot stadionul de cântat e incredibil. La startul meciului stătea părul pe mine drept, arici eram. Cântă în cor, cântă cu pasiune de parcă sunt plătiți să distreze o nuntă de români. Și toată lumea știe versurile, indiferent că e în vârful peluzei sau la tribună. Toți, tati! Bărbați, femei, copii, fetițe, băieți, toată lumea cântă. Și nu toată lumea, dar 95% dintre cei de pe stadion vin cu tricouri cu River Plate.

Spuneam că e diferit pentru că, spre deosebire de galeriile din Europa să zicem, aici se interacționează mult mai mult cu jocul. Dacă la PAOK, de exemplu, ai Gate 4 care face atmosferă 90 de minute indiferent de scor, la oamenii ăștia lucrurile sunt un pic altfel. Nu în sensul rău, doar altfel. Ritmul cântecelor e influențat direct de joc, de faze, de felul în care se comportă echipa. Când ataca River, luau toți foc, tremura telefonul în buzunar. La fel, la faze fixe, la faze discutabile, la goluri, nivelul zgomotului e imens. Însă atunci când oaspeții controlau jocul, sunetul pica considerabil, începeau să se audă comentarii, se oprea brusc orice cântec recitat la comun. Sigur, nu fac reguli dintr-o singură experiență, vă zic doar ce am văzut. Lumea e mereu cu ochii pe joc, interacționează direct cu fotbalul prestat.

Fotbalul

O să ziceți că exagerez și probabil o să aveți dreptate. Dar nu exagerez prea tare. Eu cred că FC Hermannstadt într-o zi bună poate să joace 720 de minute cu River Plate și să nu primească gol. Vă zic sincer că n-am prea urmărit fotbalul din America de Sud cât a fost transmis la noi, motiv pentru care am rămas surprins de ceea ce am văzut. Nu există absolut nicio urmă de tacticizare în jocul lor. Bă, dar niciuna! Se joacă așa cum se joacă la școală, echipele se aruncă în atac pe rând, nu există niciun fel de precauție, nicio adaptare a tacticii în funcție de scor, nimic. E risipă de efort, se aleargă de se rupe, și sunt atacuri după atacuri, în funcție de posesie.

Fundașii sunt comici, de ambele părți, iar mijlocașii centrali au altă meserie față de mijlocașii centrali din fotbalul european. Sigur, există și părți mișto. Au niște gesturi tehnice de îți stă mintea în loc. De câte ori vedeți în campionatele Europei jucători care să facă ”braziliana”? Sau să joace un-doi-uri cu călcâiul. Se caută ”cracii” adversarului, se fac stopuri spectaculoase, în aer, și se driblează extraordinar de mult în regim de viteză. Asta nu prea mai vezi prin Europa decât la mega-fotbaliștii din Primera, Bundesliga sau Serie A. Voiam să zic și de EPL, dar acolo sunt 5 driblinguri pe sezon, în rest se bagă topoare și se aplaudă când Virgil îi pune talpa pe tendoane lui Mertens. Revenind. Deși dezorganizat, fotbalul lor e plăcut ochiului, după primele 10-15 minute de adaptare.

Cam atât, că am venit de la stadion până la cazare în vreo 2 ore, era haos pe străzi. A, absolut safe tot! Începând de la stadion și până am intrat în casă, n-a fost un moment în care să nu mă simt în siguranță. Și mi-e teamă că nu la fel voi putea spune despre San Lorenzo și cartierul lor, acolo unde urmează să ajung etapa următoare.