web analytics
Diverse

UberGIVING – o mașină vine să ia donațiile tale pentru refugiați. Donează fără efort!

Uber continuă să fie o prezență activă pe piața din România, sper să rămână așa și în câțiva ani să ajungă să funcționeze într-un cadru legal bine definit. Spun că e o prezență activă pentru că au tot felul de inițiative mișto de care mă informează pe email. Sigur, nu le bag pe toate în seamă, dar UberGIVING merită un post pe blog.

Azi, 9 septembrie, în intervalul 16:00-21:00, Uber va aduna donații ale publicului în numele unei asociații care se ocupă de situația refugiaților. Cum funcționează:

  • Deschide aplicația Uber oricând în perioada acestei inițiative și apasă pe butonul GIVING
  • Comandă o mașină care îți va ridica donațiile – absolut gratuit – în câteva minute
  • Donațiile vor fi livrate unui centru local JRS România, și apoi celor care au cea mai mare nevoie de ele.

Acceptăm articole cerute în acest moment de JRS România, incluzând: corturi, îmbrăcăminte, pături, alimente neperisabile, articole de îmbrăcăminte rezistente la apă, pantofi și articole pentru igiena personală. Pe lângă aceste articole, se pot dona haine și obiecte pentru copii sub 1 an, care au nevoi speciale și necesită scutece sau lapte praf. Vom accepta, în plus, apă îmbuteliată și alimente deshidratate sau greu perisabile, ce pot fi păstrate multă vreme.

Te rugăm să te asiguri că toate donațiile sunt ambalate într-o singură cutie sau pungă – acest lucru ne va ajuta pe noi și pe echipele de la centrele de colectare să trimită donațiile acolo unde este cea mai mare nevoie de ele.

foto: Uber

foto: Uber

Un comentariu

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.