web analytics
Diverse

Uber și-a făcut de cap de Revelion. Tarife de 7 ori mai mari: 11,5 lei pe km, 81 de lei până în Centrul Vechi

În primul text pe care îl scriu în 2016 vreau să vorbim despre Uber, că tot i-am lăudat în ultima perioadă. Uber care în seara/noaptea/dimineața de Revelion a fost aproape inutilizabil din cauza prețurilor mari pe care le avea. Mai exact din cauza numitei ”surge pricing”, în traducere și adaptare o multiplicare a tarifului normal în condiții de cerere peste ofertă, totul pentru a-i face pe uberiști să iasă din case și să servească populația.

Uber a anunțat că o să fie haos și că prețurile se vor mări considerabil, a sfătuit lumea (am primit email de la ei) să se ducă devreme și să plece cât mai târziu de la locul în care va petrece Revelionul, însă cât de devreme să te duci/pleci? Hai să vedem!

Ora 21:54 e suficient de devreme? Cu 2 ore înainte de miezul nopții era destul de multă lume pe străzi, iar Uber își făcea de cap. Ăsta e tariful pe care îl cereau atunci. Să ne înțelegem, acest 7 X uberX Fares înseamnă că dacă luai o mașină în acel moment plăteai 11,55 lei/km și 1,96 lei/minut de deplasare. Uriaș!

Ca să vezi ce înseamnă tariful ăsta haide să luăm un exemplu concret, unul de genul cartier mărginaș – Centrul Vechi. Să zicem că vrei să mergi din Piața Sudului într-un pub din centru. Google Maps spunea că cel mai scurt/rapid drum era de 5,2 km și 11 minute, adică ai fi plătit 60 de lei pe distanță și 21.5 lei pe timp. Un frumos total de 81,5 lei pe un drum Berceni – Centrul Vechi!

21.54

Hai că e prea devreme, Uberul e prea scump, mai așteptăm jumătate de oră, da? Bun! La orele 22:25 Uber tarifa de 4,9 ori mai mult decât prețul normal. Adică ai fi plătit 8,08 lei/km și 1,37 lei/minut. Pirații de la Aeroportul Otopeni sunt invidioși.

22.25

Speriat de prețuri și prea leneș pentru a căuta un taxi sau pentru a ieși la metrou, pierzi miezul nopții uitându-te, îmbrăcat festiv, la TVR 1. Sunt aproape 20 de minute după ce Bucureștiul a explodat de la sutele de mii de pocnitori când încerci să chemi o mașină. Uber e la datorie cu prețuri de 1,5 ori mai mari. De ce? E așa mare cererea la ora aia? În fine, e momentul bun să plătești 2,47 lei/km și 0,42 lei/minut pentru a ajunge la petrecere.

În cel mai ieftin moment al lui, Uber îți cerea pentru exemplul Berceni – Centrul Vechi cam 17,4 lei.

00.17

Ai plecat, dar trebuie să te mai și întorci, nu? La ora 3:50 Uber cerea un frumos 6,3 x tariful normal. Adică 10,4 lei/km și 1,76 lei/minut ceea ce face returul în Berceni să ne coste circa 74,5 lei. Destul de drăguț, cam cât o ofertă bună la Ryanair pe tronsonul București – Londra.

03.49

Ești supărat, ba chiar nervos, vrei să pleci acasă și nu mai ai răbdare pentru coborârea tarifelor. Mai stai doar 7 minute și dai asaltul final. La ora 3:56 domnul Uber își face milă de tine și îți oferă posibilitatea de a opta pentru tarife de 3,9 ori mai mari decât în mod normal. Adică 6,4 lei/km și 1,1 lei/minut. Întoarcerea în Berceni e tot scumpă, cam 45 de lei, dar tot nu te simți la fel de furat ca-n localul unde tocmai ai plătit 25 de lei pe un Ursus la 0,33 l.

03.56

Concluzia. E bine să existe o alternativă la taxi, e rău că aceste creșteri de preț nu au un plafon maxim. De ce? Pentru ca la 7 X prețul normal deja nu mai e prestare de servicii, e șantaj și speculă, creșterea nu e bazată pe principii solide, naturale. Ei nu cresc prețul pentru a răsplăti șoferul care muncește într-o perioadă aglomerată, îl cresc pentru a profita de pe urma cererii mari. Ori asta nu e ok.

Disclaimer: calculele de mai sus sunt făcut de mine pe baza unei situații ipotetice. Prețurile ar fi putut varia în funcție de condițiile de trafic, iar tarifele Uber au variat cu siguranță de la minut la minut. NU am folosit Uber în noaptea de Revelion, m-am întors acasă cu un taxi chemat prin aplicație.

64 comentarii

  • Multi dintre clientii Bolt, locuiesc in Bucuresti la “tara” . Adica, Ghencea,Magurele,Cornetul,Pantelimon…etc Cum poti sa ai o masina curata cand,duduia nu are asfalt pana in fata casei…plus de asta urca si cu noroi pe botine.Mergi 4km sa iei clientul sa il lasi la gura de metrou…tipic romanesc
    vreti conditii dar nu ati plati.Spalatoria 30 ron, reparatile masinii cresc cand mergi prin hartoape, dar cand platiti 15 ron pe o amarata de apa la o terasa nu vi se pare cam mult???
    Si eu cred ca 50 % din clientii aplicatilor au fugit de la taxi pur si simplu din zgarcenie. Ar trebuie sa fie un tarif minim pe Bucuresti 30 ron, nu doresti ia STB ul, si impartiti voi 3 insi aia 10 lei pe care i ati da la Uber intre voi, apoi cumparativa cartela la autobuz.
    Zi buna si drumuri bune!

  • Taximetristi 90 % = Burtosi , transpiratie , prosoapele pe cefele de porc , nesimtire , boss , manele , fum de tigare , cazane in loc de masini, japca la bariere , tigani infecti , bon fiscal niciodata . Pai mai cioroilor , jegurilor care faceti numai prostii , mai bine va lasati de taximetrie pentru ca oricum vom merge numai cu uber pentru ca ei nu sunt nesimtiti ca voi …

  • Salutare! Am citit cateva din comentariile voastre sunt, foarte interesante si mi am permis sa scriu si eu, nu prea ma bag in discutii dar cred ca e bine sa aflati si parerea unui sofer de taxi care a practicat aceasta activitate si inainte de momentul ilfov cand in Bucuresti se practica taximetrie si nu erau asemenea discutii si nemultumiri, nu pot sa spun ca toata lumea era multumita dar nici ce se intampla acum nu era.Pot sa va spun ca eu nu muncesc in aceste zile pur si simplu pretul e foarte mic si pentru o zi normala dar pentru o noapte ca cea de revelion este bataie de joc la adresa mea ca si transportator si din aceasta cauza si clientii sau consumatorii de taxi bineinteles ca sunt si ei nemultumiti pentru ca daca noi nu stam pe strazi voi clientii nu aveti taximetre cu ce sa mergeti si uite asa castiga uber bani iar eu ca taximetrist sun injurat si aratat cu degetul de toata lumea fara sa puna cineva intrebarea cum putem sa rezolvam aceasta situatie neplacuta de ambele parti.Sa nu credeti ca eu sunt multumit ca stau acasa mai ales ca nu sunt nici mare consumator de bauturi alcolice dar pentru ca nu fac preturi din gura refuz sa ma umilesc primind 3,4, sau 6 lei pentru ca in proportie de 50% cam astea sunt cursele si credeti ma pe cuvant m am cam saturat de mila clientului de 7-8 ani incoace drept pentru care prefer sa stau acasica linistit si ca mine sunt foarte multi de aici si problemele clientilor in zilele de sarbatoare.Vina ? In primul rand este a primariei, de atata amar de vreme nu a putut sa faca macar un tarif de noapte rezonabil la care eu transportator sa fiu motivat sa muncesc, cu siguranta este si multa nepasare din partea autoritatilor si cred ca ar mai fi si vina firmelor de dispecerat nu le numesc companii de taxi cum spun majoritatea oamenilor pentru ca nu sunt informati si ati fi uimiti sa aflati cam cate masini au in proprietate aceste “companii de taxi” cum le numesc jurnalistii nostri pe la tv dar va asigur ca daca ar ramane doar cu masinile lor proprietate, nu ar face fata nici macar la un cartier din Bucuresti dar asta e alta discutie, sa revin la subiect cum spunea dispeceratele au si ele vina lor, in nemarginita lor foame de transportatori la care sa vanda dispecerat (adica cei ca mine sunt obligati sa plateasca la dispecerate o taxa )au uitat ca ei stabilesc preturile pe km si crezand ca ne civilizeaza ne obliga sa mergem pe vestitul si neschimbatul 1.39 de atatia ani.Din nefericire aici am ajuns.Sper ca am fost de folos putin in marea problema pe care o avem cu totii.Stima!

  • Nu va place? Alegeti sa plecati cand incep sa mearga transporturile in comun (au inceput la 4.30 ) sau nu beti. Vrei luxul de a merge cu “limuzina” acasa, platesti.

  • De Revelion, eu unul am mers cu Uber.

    Merg des cu Uber – as zice ca 60% din timpul in care am nevoie de transport si nu iau metroul. Imi place ca pot plati in siguranta cu cardul, imi place ca am parte de masini ingrijite, imi place faptul ca sunt mereu intrebat daca prefer o ruta anume.
    N-am mai luat un taxi din strada de cel putin un an si jumatate. Nu am nevoie de nervii inevitabili atunci cand sunt intrebat unde vreau sa merg sau cand soferul decide de unul singur daca si cat merita bacsis.

    De Revelion, am mers cu Uber. Am cautat un taxi prin aplicatie vreme de 30 min fara succes. Sunt convins ca as fi stat inca de doua ori pe-atat. In schimb, am cautat un Uber si am gasit o masina cu 1.3 surcharge. Am sfarsit prin a plati cu 4 lei in plus fata de cat platesc in mod normal pentru acea cursa (merg destul de des pe respectiva distanta).

    Cata vreme esti notificat de la bun inceput si ai libertatea de a alege, surcharge-ul nu imi pare o problema, indiferent cat de mare e el. Ai libertatea clara de a alege, fara constrangeri.

      • Corect. Tocmai de aceea nu le aleg.

        Merita mentionat ca taxiurile pirat au tarife nesimtite by default, in vreme ce tu ai avut “problema” cu Uber intr-o situatie anume.

  • Și taximetristul care îmi cerea 25 de lei de la Arenele Romane până la Universitate după concertul Subcarpați nu practica tot „surge pricing”?
    Pentru cine nu vrea să stea să facă calculul ăla e un „surge” de 4,8X

    Eu vă recomand să puneți mâna pe o carte și să nu vă mai dați indignați pe internet că piața liberă nu funcționează după cum vreți voi. Puteți începe cu Basic Economics al lui Thomas Sowell.
    Vă dau și un mic spoiler din ea:

    „Economics is not about “win-win” options, but about often painful choices in the allocation of scarce resources which have alternative uses. Success and failure are not isolated good fortunes and misfortunes, but inseparable parts of the same process.
    All economies—whether capitalism, socialism, feudalism or whatever—are essentially ways of cooperating in the production and distribution of goods and services, whether this is done efficiently or inefficiently, voluntarily or involuntarily. Naturally, individuals and groups want their own particular contributions to the process to be better rewarded, but their complaints or struggles over this are a sideshow to the main event of complementary efforts which produce the output on which all depend. Yet invidious comparisons and internecine struggles are the stuff of social melodrama, which in turn is the lifeblood of the media and politics, as well as portions of the intelligentsia. By portraying cooperative activities as if they were zero-sum contests—whether in employer-employee relations or in international trade or other cooperative endeavors—those with the power to impose their misconceptions on others through words or laws can create a negative-sum contest, in which all are worse off.
    A young worker who is destitute of both knowledge and money would today find it virtually impossible to purchase the knowledge that was vital to a future career by working long hours for no pay, as many did in times past—including F. W. Woolworth, who by this means rose from dire poverty to become one of the richest men of his era in retailing.
    Those with a zero-sum vision who have seen property rights as mere special privileges for the affluent and the rich have helped erode or destroy such rights, or have made them practically inaccessible to the poor in Third World countries, thereby depriving the poor of one of the mechanisms by which people from backgrounds like theirs have risen to prosperity in other times and places.
    However useful economics may be for understanding many issues, it is not as emotionally satisfying as more personal and melodramatic depictions of these issues often found in the media and in politics. Dry empirical questions are seldom as exciting as political crusades or ringing moral pronouncements. But empirical questions are questions that must be asked, if we are truly interested in the well-being of others, rather than in excitement or a sense of moral superiority for ourselves. Perhaps the most important distinction is between what sounds good and what works. The former may be sufficient for purposes of politics or moral preening, but not for the economic advancement of people in general or the poor in particular. For those who are willing to stop and think, basic economics provides some tools for evaluating policies and proposals in terms of their logical implications and empirical consequences.”

  • Ce nu vor postacii Uber sa inteleaga pana acum e ca nimeni nu are o problema cu majorarea in sine a tarifului, ci doar cu majorarea de sapte ori! E evident ca toti furnizorii de anumite servicii au majorat preturile de Revelion, dar nimeni nu a facut-o de sapte ori fata de pretul obisnuit.

    Cum ar fi aratat Revelionul cu urmatoarele preturi:

    1 bere in pub – 60 lei
    1 pachet tigari – 105 lei
    1 camera hotel – 1400 lei
    abonament TV pe decembrie – 420 lei (aici inmultim de 14 ori, ca oamenii astia au lucrat si de Craciun, saracii)
    abonament telefon pe decembrie – 400 lei…

    Eu mai am o singura intrebare pe acest subiect: s-a marit si tariful postacilor de 7 ori?

    • pai in afara de tigari unde pretul e stabilit de stat.. cam pe acolo se invirt preturile..

      *500 ron o sticla de sampanie care in mod normal e vreo 40
      *10 ron o bere la 0.33 de la 4 -5 ron
      *sunt camere de hotel la 1400 ron/noapte !!!
      *in principiu, cam toate componentele de telefonie mobila Orange / Vodafone / RDS / Romtelecom sunt automate.. suntem totusi in 2016, operatoarele care faceau legatura au iesit la pensie de vreo 20 de ani 😉

      btw… filmarile de Craciun si Revelion se fac prin lunile septembrie / octombrie (ti-o poate confirma oricine lucreaza in domeniu)..

      Si ca fapt divers… eu am folosit masina personala. Am baut TOATA noaptea 2 beri si un pahar de sampanie, iar cind s-a spart petrecerea eram mai mult decit apt sa folosesc masina. Se poate petrece si fara sa vomiti doua zile.

      • Eu ma refeream la altceva. La o bere care in Pub-ul X costa 9 lei sa ajunga sa coste 72 de lei fix in acelasi loc. Dar in loc de 9 lei a costat 25 lei. E si asa mult, dar nu de 7 ori.

        Stiu ca au fost si camere de hotel ce au costat 1.400 de lei, dar ele costau 600 lei si inainte de Revelion, asa ca tot nu avem o majorare de revelion.

        La posturile de TV ma refeream la cele de stiri, care au avut programe live in noaptea de revelion.

        Crede-ma, oricat de mult te-ai gandi, n-o sa reusesti sa-mi dai un alt produs care s-a scumpit de 7 ori de revelion. Nici macar curvele n-au marit atat tariful, am citit eu in Click. 😀

  • Nu am foarte mare experienta pe Uber dar in schimb am mare experienta pe campanii Google AdWords si din cate vad treburile functioneaza similar. Ce tu se pare ca nu realizezi la fel ca multi alti utilizatori de Uber indignati e ca voi participati intr-o permanenta licitatie pentru serviciile altor utilizatori, soferii Uber. Uber e doar intermediarul, firma nu “face” preturile ci licitatia. Astfel la Adwords platesti diferit in functie de cuvintele cheie si de cati liciteaza pe ele si cat sunt dispusi sa plateasca. Google urca sau scade preturile astfel incat sa echilibreze cererea si oferta. La fel si la Uber.

    Astfel ca scenariu virtual: daca Uber intr-un moment dat intr-o zona are 100 de cereri si doar 10 masini atunci dubleaza preturile. La 2x unii renunta dar tot mai raman sa zicem 30 de cereri. Asa ca se dubleaza din nou si la 4x numarul de cereri ramase echivaleaza cu numarul de oferte, adica cele 10 masini.

    Asa ca daca tot te declari fan Uber nu mai te supara pe ei ca Uber nu a facut decat sa rezolve in timp real situatia de criza in care avea prea putine masini si prea multe cereri. Ce ar trebui sa faci in schimb este sa popularizezi Uber si castigurile imense posibile in astfel de situatii ca sa fie cat mai multi soferi Uber dispusi sa iasa pe strazi in weekenduri si de sarbatori. Moment in care si preturile vor scadea.

    • Alex, doua chestii:

      1. Trebuie sa repet, eu sunt utilizator de Uber, apreciez serviciul, sustin ideea
      2. Pe 2 ianuarie am mers cu un Uber si l-am intrebat pe sofer cum a fost de Revelion. Mi-a spus ca a fost aglomeratie si ca s-au castigat bani multi pentru ca surge-ul nu a reusit sa scoata mai multi soferi in strada, ci doar i-a imbogatit pe cei care erau deja. Nu a rezolvat Uber nicio situatie in timp real, surge-ul trebuie sa aiba o limita rezonabila. Mie nu imi pasa daca le merge lor afacerea sau nu, imi pasa sa am solutie alternativa la taxi, iar surge-ul nelimitat ma face sa iau tot Pelicanul.

  • Sa mai adaug ceva. O doamna a facut o plangere ca si altii la politie pentru ca Uber a taxat-o cu tariful ala mare. Retineti cel mai important aspect de aici: Uber opereaza in zona gri, nu au autorizatie de transport in regim de taxi, iar clientii stiu asta. Deci doamna mentioneaza toate chestiile astea, cum ca nu sunt platitori de taxe, si totusi ea cu mana ei a apelat de multe ori la serviciile lor, si nu a cracnit ca nu au autorizatie la tariful 1x. Asta e ceva de genul prindeti hotii aia mari si lasati-ma pe mine sa incalc legea cu pasi mici.

    • Da, tanti aia se cearta la zoso pe blog. Se pare totusi ca aia ar fi fost prima ei calatorie (de revelion). Si a fost socata ca a dat 190 lei ca a facut 11km cu un surcharge de 7x.

      Nu prea stie nici ea unde e problema. Ba ca nu stia ca o sa fie 7x (desi a fost pusa sa confirme) ba ca la 7x i-a estimat 107 lei si a fost 190. De fapt cand a estimat era 4x surcharge, si pana a comandat s-a facut 7x. A acceptat 7x (din cate am inteles a fost pusa sa scrie cifra 7) si acum se oripileaza ca n-a fost 107 lei.

  • Tot articolul asta pleaca de la o premiza gresita.

    Anul trecut cum ai ajuns in centrul vechi? Probabil ai stat tot imbracat in tol festiv, uitandu-te la TVR, sunand disperat dupa taxi, probabil nu raspundea nimeni, asa ca ai iesit la colt si te-ai urcat intr-un taxi. Ala s-a uitat putin la tine, te-a masurat din priviri, si a zis “50 dă lei frate”. Tu in momentul ala acceptai si aia e, sau te ridicai si te mutai la urmatorul, care a zis ca te duce “la aparat”. Constatai cu stupoare ca dupa prima intersectie era deja 15 lei pe aparat ca omul avea maimutica scoasa la plimbare si pana in centru ajungeai sa dai 55 lei probabil.

    Compara cu anul asta. Taximetristii sunt in continuare acolo, in continuare iti vor cere “50 dă lei” doar ca ai si OPTIUNEA de a deschide aplicatia Uber, si sa vezi ce e acolo.

    Tu ai vorbit acolo cum ca Uber era singura ta solutie de a ajunge in centrul vechi, orice alta solutie nu mai exista in Romania anului 2015-16. Sunt doar EI, au monopol, si nesimtitii iti cer de 7 ori tariful. Sa fie anchetati! Sa vina DNA-ul peste ei, sa fie dati afara din tara, de capitalisti imputiti cu tarifele lor cu tot!

    Si in alta ordine de idei, chiar si in conditiile date, ce-ai fi preferat? 80 lei cu un Uber care putea fi orice masina, chiar si Logan, dar masina personala a omului, bine intretinuta, curata, parfumata, unde NU se fumeaza, unde poti sa stai linistit tacut in scaunul tau, sau poti sa te angajezi intr-o discutie despre ceva, sau “50 dă lei” intr-un taxi Logan cu vreo 400.000km facuti de la ultima revizie, ce nu poate depasi 60km/h pentru ca n-a mai facut nimeni geometria la masina aia de la ultimul accident care ar fi trebuit sa fie dauna totala, dar el merge cu ea asa, ca “nu e bani de alta”, cu un “domn” care iti va da sa mirosi fum de tigari “selecte” va injura de mama focului si va scuipa pe geam cum numai un profesionist poate?

  • Cristian, să citesc dimineața comentariile postărilor tale e mai revigorat decât un set de exerciții fizice. Serios!

    Mă sperie foarte tare faptul că sunt mulți cei care merg la școală degeaba și totuși o termină, fiind declarați specialiști într-un domeniu la final (n.r. Economie în cazul ăsta). Zicea cineva la un moment dat, pe bună dreptate, că suntem o țară de economiști. 🙂

  • Uber nu are absolut nici o vină. Ca sa-ți da seama de ce, închipuie-ți ca Uber nu exista in RO. Ar fi fost mai bine? Găseai taxi mai repede? Era mai ieftin? Zici undeva ca din cauza tarifelor mari faci revelionul îmbrăcat festiv in fata televizorului. Pai daca Uber nu ar fi existat, ai fi gasit urgent un taxi?

    Problema reală e că cererea a fost mult mai mare decât oferta iar algoritmul de calcul al prețului Uber e cu siguranța automat, bazat pe criterii de cerere si oferta. Cu alte cuvinte Uber nu functioneaza intr-o piața ca Orange sau Meteorex, unde serviciul e relativ independent de cererea din piața la un moment anume.

    Repet, gândește-te daca fara Uber ar fi fost mai bine. Nu-i just sa-i criticam pentru ca folosesc un algoritm care arata adevarata cerere si oferta dn piața. Nu te-a împiedicat nimeni sa apelezi la cineva mai ieftin. Problema e ca nu exista cineva mai ieftin, chiar daca oficial prețurile celorlalți sunt fixe. In realitate toti au suprataxat, la negru. Mai putin Uber care o face cinstit, pe fata. Si isi ia înjurături din cauza asta.

    • nu ii criticam pentru ca exista, eu iubesc alternativa uber. sunt de acord si cu tarifele mai mari in situatii de criza, insa nu pot fi de acord cu marirea uriasa. probabil nu va dati seama ce inseamna 7x, e fix bișniță, speculă

  • ce va mai place romaneste… sa fie si sofer civilizat, si masina scumpa, dar sa platiti in seara de Revelion 30 de lei jumatate de oras… cand veti scapa de mentalitatea asta romaneasca atunci poate vom evolua. Eu am platit in Dubai cu Uberul 67 de dirhami in noaptea de Craciun (ala crestin si sarbatorit de toata lumea), asta pe o distanta de 17km, cu un Lexus ES 350 din 2015.

    • Nu ne place moca, Radu. Dar ne place un control al tarifului. Hai sa zicem ca n-ar fi 7X si ar fi 50x sau 135x. Tot la fel de intelegator ai fi fost?

      • uber poate cere si 10000 de euro / km, daca asta vor ei. Nu vor avea clienti sau, daca vor avea, bravo lor, e treaba lor si a acelor clienti care isi permit o mie de euro pe km. Terminati odata cu mentalitatea asta idioata de interventionism in preturile unei afaceri PRIVATE care nici macar nu are monopol. Vrei o idee de articol? Ia uita-te la preturile practicate de Apa Nova care are monopol in alimentarea cu apa. AIA E ADEVARATA PROBLEMA care trebuie rezolvata, nu preturile practicate de o firma PRIVATA care nici macar nu ofera un serviciu public necesar (apa, curent, gaze, canalizare etc) unde ar putea fi justificata interventia statului, dar nu le preturile cerute de un comerciant care nici macare nu se afla intr-o pozitie de monopol. Un manual de economie de liceu ar ajuta mult sa intelegeti mecanismele astea simple ale pieteii si cand statul poate interveni si cand nu.

      • Tu esti prost rau, de 5x sau de 7x este vorba de take it or leave it. Nu esti obligat,intelegi

  • Faptul ca anunta tariful e ok.
    Dar multe comparatii facute aici sunt pe langa.
    Cand iti alegi anumite locuri de munca stii ca vei lucra duminici, revelioane, nopti, etc si ca poate vei fi platit cu 50-100% mai mult.
    Asa o sa lucram doar de sarbatori si ne scoatem pentru restul zilelor.

    • alt prostovan, nu este vorba despre un loc de munca, pe acel sofer nu-l obliga nimeni sa stea zilnic pe strada sau sa traiasca numai din asta. Lucreaza cand vrea si cat vrea, iar in 90% din cazuri este al doilea job. Stai tu si asteapta sa te ia pe tine la tarif normal ca esti tu smecher.

  • Eu am mers cu tarif normal.la ora 1:45
    DEFALCARE TARIF
    Tarif de bază 1,65
    Distanţă 9,13
    Timp 3,35
    Subtotal 14,13 RON

  • Salut Cristian.

    Uite un exemplu mai bun, zic eu. Daca o sticla de apa de 0,5 l la supermarket este 1 leu iar la un restaurant este 7 lei, asta este specula? Acelasi produs, cum ar fi si transportul, singura diferenta fiind de loc si nu de timp, cum a fost de Revelion.

    • Salut!

      Chiar nu stiu daca e acelasi lucru. Acelasi lucru ar fi ca acelasi restaurant sa iti vanda apa cu 1 leu sau cu 7 lei in functie de cat de aglomerat e. 🙂

  • nici mie nu mi se pare o crestere a pretului per km al uber-ului o aberatie sau un furt atata timp cat ei au anuntat chestia asta deci in concluzie cine a vrut uber a stiut ca preturile sunt de n ori mai mari pe km…….in rest in seara de revelion chiar mi se pare un lucru absolut normal ca fiecare taximetrist care isi sacrifica noaptea dintr-e ani sa isi faca absolut ce pret doreste…….nu este nimeni obligat sa il plateasca daca vrei bine daca nu te duci pe jos…..

      • nevoie disperata? care e aia? sa te duci sa te imbeti in centrul vechi? asta e disperarea? daca iti cereau 100 de lei pe taxi ca sa iti duca nevasta la spital atunci eram de acord cu tine, niste nenorociti care profita de nevoia disperata a cuiva. a merge in noaptea de revelion in centrul vechi cu taxiul nu este o nevoie disperata, nu este nici macar o nevoie, este o alegere constienta pe care o faci ca vrei sa fii cool si sa te distrezi in noaptea aia. se pare ca fie confunzi sensul cuvintelor fie folosesti cuvinte tari doar din incercarea (disperata, nah, ca si eu pot folosi cuvinte tari) de a avea dreptate atunci cand e clar ca nu ai. oamenii destepti au taria de a accepta ca au avut o perceptie gresita atunci cand primesc mai multe informatii, sunt curios cata vreme o sa mai instisti cu pozitia asta comunistoida.

      • Nevoie disperata este atunci cind iti naste nevasta, trebuie sa duci copilul la spital, chestii d’astea. NU atunci cind te duci la un chef :)!

  • Ori au intrat soferii Uber aici pe blog, ori asta e inca o dovada ca Romania e o tara plina de prosti. Nu-mi vine sa cred ca un consumator de produse (de orice gen) poate spune ca o crestere de 7 ori a pretului i se pare fireasca si ca asta e capitalismul. Pai atunci si bisnita cu bilete la meciuri este capitalism, nu? Ca e cerere si oferta. Pentru “economistii” de pe blog mi-as dori sa-i vad stand la coada la shaorma cu inca 15 oameni, iar cand ajung sa comande sa li se spuna ca pretul e de 100 de lei, ca e cererea mare.

    Eu refuz sa cred totusi ca unii comentatori de mai sus chiar sunt cititori ai blogului. Merg pe varianta ca soferii au mult timp liber cum, sau poate Uber are un serviciu de postaci ce functioneaza si pe 2 ianuarie.

    • Mi-a dat un link stirileprotv.ro, probabil de acolo vin parerile contra. Oricum, as vrea sa ma convinga cineva ca e justificat tariful 7x, ca eu sunt fan Uber, dar pana acum n-a reusit nimeni.

      Altfel, complet de acord cu argumentele tale.

    • Tu degeaba faci misto ca lumea nu se schimba daca tu si altii ca tine nu o inteleg, Saormerii sunt destule, daca erau si masini in regim de taxi la fel de multe de rev nu era asa ridicat tariful, si acuma hai sa aruncam vina pe Uber care afiseaza din start cat te costa, nu am vazut pana acum de rev taximetristii sa faca la fel, fiecare iti zice pretul lui. Eu nu sunt sofer uber, dar nu vad nicaieri inselatoria si teapa asta fictiva de care pomenesc cativa arsi la buzunar din vina lor.

      • Radu, alegi din exemplele lui doar pe alea care iti convin. Mi se pare mai potrivit ala cu biletele la meci. Ai nevoie de bilete, biletele sunt la cei care au venit mai repede sa le cumpere si acum la vand la suprapret.

        Se numeste bisnita, specula. Profiti de interesul ridicat pentru a oferi la suprapret un produs/serviciu a carui valoare este aceeasi.

        • Cel mai bun exemplu e acel cu pretul biletelor de avion, clientii sunt mai putini iar ei trebuie sa acopere pierderile. Cum tu spui ca profita de interesul ridicat eu spun ca ala e pretul corect al serviciului lor in perioada aia.

          • Nu înțeleg care e problema voastră cu bisnita de bilete. Având în vedere ca cererea a fost mult mai mare decât oferta, cel care vinde bilete la un preț mai mare decât prețul oficial a trebuit sa facă o investiție considerabila, de regula în timp, pentru a obține respectivele bilete. Tu, potențialul cumpărător, nu ai putut, sau nu ai vrut sa investești timp pentru a obține biletele la prețul “normal”, dar totuși vrei sa asiști la respectivul eveniment. Perfect, dar pentru asta va trebui sa plătești timpul vânătorului. Time is money!

    • prietene, am raspuns lui Scutariu pe ideea asta mai sus, cu bisnita de bilete. Nu poti compara bisnita de bilete cu cresterea pretului la taxiuri pt ca biletele sunt o resursa limitata capturata de un grup de bisnitari iar in cazul soferilor uber oricine se poate face sofer uber, daca preturile cerute de astia sunt atat de bune pentru ei fa-te si tu sofer uber in noaptea de revelion, de ce nu o faci?

  • Se vede ca nu intelegi, altfel nu comparai merele cu perele. Transportul in comun e din bani publici, Uber e companie privata la fel si firmele de taxi. Orange te poate taxa de revelion dar trebuie sa precizeze in contract treaba asta. Nu esti tu clientul in masura sa sa decizi cu cat e platit un angajat, mai mult ca firma Uber a avertizat clientii in legatura cu acest aspect de revelion. Dupa logica ta ar trebui sa spunem ca apartamentele ar valora de 10 ori mai putin, dar nu noi decidem asta, ci piata. In momentul ala la ora 3 intre ani de 7-10 ori pretul normal era un pret corect in conditiile in care in alte tari a fost mai mare. Avem noi romanii o mentalitate comunista si am putea din start sa nu sustinem astfel de companii, personal nu am fost de acord cu uber pentru ca e ciudat sa te conduca cu masina un om care sunt sanse sa nu aiba experienta in transportul de persoane, asa ca nu am mers niciodata cu ei.

  • de ce costa un bilet de avion de 5 ori mai mult de craciun decat in restul anului,
    de ce costa un apartament pe dorobanti de 3 ori mai mult decat in rahova
    de ce cresc preturile atunci cand creste cererea

    mai multe detalii la lectia de economie 🙂

    • bine, tu mi compari diferentele intre apartamentele din bucuresti cu uberul si boostul lor de pret…

      e normal sa creasca preturile atunci cand creste cererea, insa probabil nu iti dai seama ca nu exista justificare economica, la niciun nivel, pentru o crestere de 7 ori

      • ba exista, tu refuzi sa intelegi un lucru FOARTE SIMPLU: pretul este stabilit de punctul de intalnire al cererii cu oferta, nu de parerea unuia sau a altuia ca dublu ar fi fost ok dar de sapte ori nu. Tu de unde vii cu numerele astea? de ce dublu ar fi ok si de sapte ori nu? Pe ce rationament iti sprijini afirmatia asta?

  • Hai sa intelegem ca oamenii aia a caror servicii apelam de revelion au ales sa lucreze in loc sa stea acasa tocmai pentru faptul ca multi nu lucreaza in zilele de sarbatoare. Adica dupa mintea unora aia in loc sa petreaca si sa se odihneasca ca altii ar trebui sa lucreze la tarif normal sau cu putin mai mult ( ca deh tu clientul decizi cat costa o sarbatoare pierduta). Astea trebuiau stiute ca Uber practica surge pricing si ca de rev nu gasesti taxiuri la tariful normal. Nu iti convine sa platesti o suma de 6 ori mai mare in noaptea dintre ani? ai creier, poti sa iti planifici drumurile in asa fel sa nu apelezi la ei: mergi pe jos, stai acasa, petreci pana la orele transportului in comun, mergi cu masina personala, mergi cu bicicleta.

    • Nu vreau ca oamenii aia sa munceasca de revelion pentru acelasi tarif. Dar hai sa continuam cu paralela: cartela la metrou sa coste 35 de lei de revelion, orange sa taxeze 1 euro pe sms de revelion, magazinele deschise de revelion sa mareasca preturile de sapte ori… si tot asa.

      Repet, inteleg surge-ul, inteleg marirea preturilor, dar de 7 ori e șantaj aproape, nu e o afacere corectă.

      • o multime de fracturi logice
        cartela de metrou: aici vb de un serviciu public, transport in comun, nu un serviciu privat de nisa, sa mergi cu taxiul este o fitza, pentru ca vrei sa fii smecher si nu iti place in metrou sau autobuz.
        Orange mai scump de revelion : da, se poate incerca, eu sunt pentru, in felul asta reteaua ar fi mai libera dar se pare ca asta e o decizie care o face Orange, adica privatii aia care decid preturile serviciilor oferite de ei in functie de cerere, oferta si concurenta. Orange a decis sa nu scumpeasca, Uber a decis s-o faca. (Dupa cum vezi nu m-am legat de faptul ca telefoanele functioneaza datorita unei infrastructuri care functioneaza automat, care nu ar avea nevoie de oameni in noaptea aia ca in cazul taxiului)

  • Economia de piata duce si la situatii de genul asta. Sa zicem ca nu vrei uber, ti se pare scump. Care-s alternativele!? Metrou sau RATB care nu ajunge chiar in locul in care vrei tu sau taxi care crede-ma: 1) toate au becul verde; 2) nu opreste nici unul; 3) daca opreste iti propune clar un tarif mai apropiat de raportul cerere-oferta decat uber pentru o asemenea ocazie; 4) daca accepti vei merge oricum fara aparat(vezi pt 1) si daca sunt clienti pentru acelasi traseu, si cu ei.
    Altfel, e clar ca uber nu a venit in Romania pentru acte de caritate si profita de apetitul nostru pentru revelion – ceea ce prin alte locuri nu prea se (mai) poarta.

    PS: si anul asta nici macar nu au mai fost mega petrecerile din piete!

      • jaf? te-a atacat cumva vreun sofer Uber la drumul mare? mie nesimitirea mi se pare a celor care au pretentia ca in noaptea dfe revelion sa fie tratati regeste dar sa plateasca ca la cantina. Tu ai munci in noaptea de revelion ? Daca da, pentru ce suma? Cam de ce crezi tu ca unii oameni ar trebui sa te serveasca pe tine cu masa sau transportul iar tu sa platesti aceleasi sume ca in zilele de marti din luna mai, de exemplu. Sunt satul de gandirea asta comunista, preturile sunt reglate de cerere si oferta, ti se pare scump uber? Stai acasa sau du-te cu masina personala/metrou/cu ce vrei tu. Totul are un pret care se stabileste de regulile pietii, nu de vreun blogger care nu intelege regulile economice.

        • domnu economist, imi explicati si mie diferenta intre ceea ce face uber de revelion si bisnita cu bilete de la un concert? sa legalizam si bisnita, ca preturile biletelor sunt date de cerere si oferta.

          • sa va explic, domnu blogger. in cazul bisnitei frauda este produsa de faptul ca un grup restrans de speculanti cumpara numarul LIMITAT de bilete in scopul revanzarii. Intelegeti diferenta, domnu’ blogger? Resursa este limitata (biletele), in cazul soferilor de taxi oricine se poate face sofer Uber, daca doreste. Soferii de taxe uber nu au capatat un monopol fals prin confiscarea accesului la celelalte taxiuri, la metrou sa la masina personala, cum fac bisnitarii de bilete.

            Si daca tot ati adus vorba de biletele de la meci, explicati-mi si mie de ce biletele la finala campionatului mondial costa mai mult decat cele din grupe ? Ha? Nu cumva pentru ca este vorba de alt meci ? Nu cumva pt ca e iarasi vorba de acel cuvant mistic: cerere/oferta?

            Pe viitor va pot oferi serviciul de validare logica/economica a articolelor publicate, poate iesiti din grupul habarnistilor care scriu despre orice si intrati in randul celor care scriu informat, logic, fara patimi inutile.

          • Hahaha. Super replica! Pacat ca nu a mai raspuns… si eu am cautat in noaptea de revelion taxi – vreo 3 ore, pe toate aplicatiile posibile dar fara succes. Abia la 7 dimineata am gasit ceva. Nu mi-am luat cc-urile cu mine sa-mi fac rapid un cont pe uber. Am incercat si black cab si servicii premium. Pentru noaptea de revelion 100 de lei pentru transport mi se pare putin. Cum as putea sa platesc altfel luxul de a putea bea si eu pahar de ceva cand altii muncesc si isi neglijeaza familia pentru un ban? Nu inteleg de unde ignoranta asta grasa pe capul unora? De o sticla de orice ai de unde sa dai 300 de lei dar pentru un drum la caldurica nu ai? Ah…btw a mers ratb-ul in noaptea de revelion si metro-ul….gratis!

  • Sunt una dintre nefericitele care au fost nevoite sa apeleze la Uber in noaptea de Revelion. Spun nefericite pentru ca soferul a mers constant cu peste 100 km/h prin oras, sa rezolve repede clientii ca sa poata lua altii.

    Am platit 75 de lei de acasa pana la Casa Presei si 55 de lei la intoarcere. M-am ales cu o apa plata Bucovina la 0,5 litri si cu un record de timp pe portiunea aia de drum, probabil 5 minute la un drum de 20-25 minute.

    Altfel, GO Uber!

  • N-am folosit niciodata uber, mi se par cam mari preturile. Folosesc in schimb Star Taxi, unde in 99% din cazuri am fost multumit, si acel 1% a fost din vina mea deoarece nu am fost atent la tarif si o data n-am bifat sa aiba rovinieta… Ba chiar multi soferi m-au si intrebat daca pot sa fumeze (stiu, asta ar trebui sa faca mereu, dar pentru mine e ceva “wow” la taximetristul bucurestean). Am renuntat sa mai iau un taxi de pe strada dupa o seara in Centru Vechi cand m-am urcat in masina, i-am zis locatia si fara sa se gandeasca mi-a zis “50 dă lei”, am iesit si m-am urcat in urmatorul care a pornit aparatul si totalul a fost de vreo 40 de lei (desi era un drum de 25…).

    • nu stiu de ce mai si spui…pai daca ala care a facut 40 de lei la o cursa de 25 inseamna ca te-a ara cu maimuta deci in concluzie mai bine ii dadeai aluia 50 de lei care ti-a spus in fata decat lu asta care te-a furat pe fata………

      • Pai incearca sa citesti si tu tot… “Am renuntat sa mai iau taxi de pe strada”, adica fara comanda prin aplicatie. Prin aplicatie cel mai mult au depasit cu 1-2 lei fata de cat calculasem eu ca ar fi cursa.

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.