web analytics
Fotbal extern Turism

Turkish Airlines transmite live, în format 4K, meciul Barcelona – Real Madrid la bordul a 17 curse intercontinentale

turkish

Interesul uriaş pe care îl generează El Clasico dă naştere unor idei interesante de promovare. Partida dintre Barcelona şi Real Madrid, de duminică ora 22:00 (ora României) va putea fi urmărită şi de cele câteva mii de pasageri din 17 zboruri intercontinentale ale companiei Turkish Airlines. Printr-un parteneriat al acestora cu grupul MEDIAPRO, pasagerii vor putea urmări live partida, în format 4K (ultra-high definition). Este o premieră pentru o partidă din Primera Division, însă nu şi pentru alte campionate puternice. Până acum, meciuri din Premier League sau Bundesliga au fost transmise live pentru pasagerii unor zboruri.

Zborurile Turkish Airlines care vor putea urmări live meciul Barcelona – Real Madrid:

  • TK1: Istanbul – New York JFK
  • TK7: Istanbul – Washington Dulles Intl
  • TK9: Istanbul – Los Angeles LAX
  • TK15: Istanbul – Sao Paulo International
  • TK17: Istanbul – Toronto Pearson
  • TK20: Istanbul – Beijing Capital International
  • TK21: Beijing Capital International – Istanbul
  • TK26: Istanbul – Shanghai Pudong
  • TK27: Shanghai Pudong – Istanbul
  • TK33: Istanbul – Huston George Bush Intercontinental
  • TK52: Istanbul – Tokyo Narita International
  • TK53: Tokyo Narita International – Istanbul
  • TK70: Istanbul – Hong Kong International
  • TK71: Hong Kong International – Istanbul
  • TK72: Istanbul – Guangzhou Baiyun International
  • TK73: Guangzhou Baiyun International – Istanbul
  • TK720: Istanbul – Mumbai Chhatrapati Shivaji

Cupa Mondială din Brazilia a fost urmărită de 1,5 milioane de pasageri

Potrivit „Bloomberg“, Panasonic a distribuit imagini live de la finala Cupei Mondiale în 200 de zboruri, aparţinând unor companii precum Lufthansa, Turkish Airlines, Etihad Airways, Singapore Airlines sau Emirates, iar totalul călătorilor care au preferat să vizioneze finala dintre Germania şi Argentina a fost de 40.000. „Încă încercăm să convingem călătorii să vizioneze programe de televiziune în avion, iar Cupa Mondială chiar ne-a ajutat să fidelizăm publicul“, declara David Bruner, vicepreşedintele de telecomunicaţii globale al companiei Panasonic. Tot Bruner a dezvăluit că, în total, circa 1,5 milioane de pasageri au urmărit cele 64 de meciuri ale Campionatului Mondial din Brazilia în aeronave, procentajul pasagerilor care urmăresc televiziune live în timpul zborurilor crescând de la 50% la 75% în timpul turneului final care a început pe 12 iunie şi s-a încheiat o lună mai târziu.

Turkish Airlines transmite meciuri din campionatul intern 

„În asociere cu postul IMG International, oferim opt canale de televiziune în avioane, dintre care şase sunt de ştiri, unul de business, iar unul de sport. Din punct de vedere sportiv, oferim meciuri de fotbal, curse de Formula 1, tenis, golf şi competiţii importante precum Jocurile Olimpice“, a continuat Bruner, într-un interviu pentru „Bloomberg“, în 2014. Totodată, vicepreşedintele Panasonic a declarat că în acest moment doar 185 de avioane pot recepţiona televiziune live, însă compania japoneză a primit deja 2.000 de comenzi, după succesul Cupei Mondiale, considerată cea mai de succes competiţie pentru live-streaming în avion din istorie. „Lufthansa şi Turkish Airlines sunt cei mai importanţi clienţi ai noştri, compania turcă având chiar meciuri din campionatul intern care pot fi urmărite în avion. British Airlines, Etihad Airways sau Singapore Airlines testează pe câteva aeronave această opţiune, dar suntem siguri că în viitor vom avea şi mai mulţi clienţi“, spunea Bruner în 2014.

sursă: ProSport

 

Un comentariu

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.