web analytics
Fotbal intern

Tribună nouă în Ghencea, cantonament în Turcia și transferuri

Noul comandant al clubului Steaua – Bixi Mocanu – a dat un interviu amplu pentru agenția de presă Mediafax. Nu știu cine a făcut interviul, deși suntem colegi, nu știu cum a fost făcut interviul, așa că am scos aici niște idei din el, niște declarații care v-ar putea interesa:

Am fost ataşat tot timpul de ideea de Steaua, în familia mea eu sunt stelist, fratele cel mic e stelist, fratele cel mare dinamovist

Am purtat discuţii cu Marius Lăcătuş, cu Ştefan Iovan cu Adrian Bumbescu din punct de vedere sportiv, au venit ne-au prezentat doleanţele lor, ce cred ei că se poate îmbunătăţi

Se fac nişte demersuri de identificare, de cuantificare a rezultatelor anumitor fotbalişti pe care i-am dori la recomandarea antrenorului principal Marius Lăcătuş şi a lui Ştefan Iovan să-i aducem la club să întărim echipa în vederea unei noi ediţii de campionat şi să fim pregătiţi pentru Liga a III-a

Ne gândim la promovare şi urmărim să realizăm o tribună de 500 de locuri la terenul de joc principal care să ne permită să desfăşurăm jocurile sportive, mă refer la fotbal, în condiţiile impuse de Federaţia Română de Fotbal (FRF) şi Liga Profesionistă de Fotbal (LPF)

Avem planificat şi am aprobat deja cantonamentul de iarnă urmând ca la sfârşitul lunii ianuarie- începutul lunii februarie să îndrăznim mai mult decât am făcut până acum şi ne-am propus un cantonament în Turcia pentru echipa de fotbal

Am fost la două meciuri ale Stelei, unul pe Ghencea şi am fost la ultimul meci în zona Luică, am bătut cu 7-1, am avut meci de campionat

Vrem să avem o relaţie caldă şi cu suporterii, i-am invitat pe toţi cei care sunt, să zic, vocali vizavi de Steaua, cei de la AS 47 ne-au făcut cinste şi au venit aici în două rânduri, prima dată în grup restrâns, după aceea într-un grup mai larg

Nu am fost contactat, nu îl voi contacta pe Gigi Becali pentru că nu am de ce, eu am altă poziţie, poziţia noastră este diferită la momentul de faţă. Noi suntem un club departamental, dânsul are o echipă profesionistă de fotbal, nu cred că ne întâlnim la momentul de faţă, probabil odată cu promovările în ligile superioare, atunci te vei întâlni la meciuri

În teorie, lucrurile nu stau rău. Se alocă fonduri pentru transferuri, se va construi o tribună nouă, se face un cantonament profi, în Turcia. Stă de vorba cu suporterii, nu stă de vorba cu Becali. Doar că, până la ”facere”, astea sunt fix lucrurile care ieșeau și din gura lui Petrea.

Citiți întregul interviu aici!

Un comentariu

  • Așa cum spui, în teorie e chiar ok planul. Problema e alta. Ce te reține să aperi brandul Steaua București cu toate mijloacele legale pe care le ai? Ce te reține să faci plângeri la CNA? Ce te reține să acționezi în instanță posturile TV, ziarele și site-urile care te prejudiciază? Ce te reține să acționezi în instanță FRF/LPF pentru modul fraudulos în care au înscris în prima ligă SC FC Fcsb SA? Ce te reține să ceri lămuriri la UEFA? Toate astea s-ar putea face în același timp cu tribuna, parcarea, sălile, etc.Nu cred că Talpan s-ar opune…

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.