Nu că sunt nemulțumit, dar nici nu m-a mișcat foarte tare felul în care cei de la Clubul Sportiv al Armatei s-au organizat până acum în specularea potului cu care s-au trezit. Sigur, au înscris echipa, au adus jucători, dar mai departe? Mai departe e, sunt de acord, greu. Dar au nevoie să se miște rapid și eficient dacă nu vor să piardă boom-ul ăsta de interes din jurul proiectului. Rapid, eficient și pe mai multe planuri. Pe ce m-aș concentra eu în perioada următoare dacă m-ar chema Petrea și aș controla lucrurile la Steaua?
1. Transferuri. Sau strategie realistă
E clar că Academia Rapid o să fie singurul adversar real în lupta pentru promovare. Mai e clar că Steaua și Rapid vor conta în playoff-ul care stabilește echipa care va juca baraj pentru promovare. Problema Stelei e că la Rapid lucrurile au șanse mai mari de reușită dacă vorbim despre jucători. Ei au deja niște fotbaliști cu o experiență uriașă – Pancu, Niculae, Bratu, Iacob. Și aud că vor mai veni Ionuț Voicu și Vasile Maftei. Ei bine, în condițiile astea Steaua va bate Rapidul doar printr-un miracol.
În lotul Stelei sunt cel mult 3-4 fotbaliști de nivel înalt, peste liga în care joacă, evident cu Predescu în prim-plan. Ori Rapidul, fie și doar cu Voicu și Maftei ca noi achiziții, nu poate avea emoții într-un duel direct.
Acum vine problema cea mai mare. Pe cine să aduci tu ca să poată juca contra unor fotbaliști cu sute de meciuri în Liga 1? Păi nu prea ai pe cine. Consacrați nu-ți permiți, steliști la final de carieră nu există, aproape toți sunt legați sub o formă sau alta de FCSB-ul lui Gigi, singura variantă rămâne ochiul bun. Adică ochiul bun care să vadă în Ligile 2 și 3 fotbaliști accesibili care ar accepta retrogradarea temporară în ideea expunerii evident superioare și în ideea performanței de viitor.
2. Mai multă mișcare pentru a produce cașcaval
BetArena dă în total vreo 75.000 de euro. Asociația Steliștilor 1947 a dat vreo 15.000, mai sunt și alți sponsori cu sume micuțe. Însă banii sunt necesari la nivelul ăsta, unul în care CSA a asigurat deja bugetul necesar supraviețuirii peste decent în sezonul 17/18, pentru a spori calitatea sportivă. Adică despre ce vorbeam mai sus, la punctul 1. Așadar, e nevoie de atragerea de fonduri. Iar în cazul de față sunt două soluții la îndemână: sponsori și marketing performant. Adică, fără să le gândesc:
- ieși din normal cu oferta pentru sponsori. Nu îi pasă nimănui prea tare că apare pe tricouri în Liga4. Dă-i-l pe Iovan să-și promoveze produsele sau serviciile, bagă-l pe Lăcătuș într-o campanie. Pune-l pe portarul Iancu să dea apă Carpatina la Romană pe timp de caniculă, habar n-am.
- pune-l pe Predescu, că tot îl știe toată lumea acum, să facă promoții în AFI cu lame de ras. Cu pături, cu șervețele, cu orice produs sau serviciu are sponsorul la care te duci pentru bani.
- ai oameni precum Balint, steliști, care au deja contracte cu companii mari. Du-te la Bergenbier și propune-i ceva în comun cu Balint. Lucrezi cu un stelist pentru compania asta, faci campanii vizibile și iei bani.
ia exemplul (eșuat din alte motive) al celor de la Carmen. - Vinde oamenilor cu bani locuri VIP la meciuri. Pachete care să includă antrenament oficial, vizită în Ghencea, cină cu echipa și cu Lăcătuș, un echipament complet cu Steaua, poză de grup, loc în spațiul tehnic în timpul meciurilor. Pui un astfel de pachet cu 2000 de euro și îți garantez că dai 15-20 până la finalul sezonului.
- scoate produse și vinde-le. Păi ai câteva mii de oameni care îți vin, prin rotație, la meciuri și tu nu le oferi lucruri? Tricouri, fulare, șepci, geci, orice. Magazin online, magazin la stadion, eventual permanent. Faci vânzare normală, aduci jucătorii să vândă într-un eveniment special, îl aduci pe Lăcătuș, anunți presa, faci tămbălău.
- ai jucători accidentați serios. Vorbește cu Medlife, cu Regina Maria, parteneriază-te! Fă un contract, oferă discounturi fanilor la serviciile lor, cheamă presa să vadă cum se recuperează în condiții de top Mihai Butoi, dă-mi voucher când cumpăr abonament.
3. Comunică, nu te transforma în FCSB 2!
În toți anii în care m-am ocupat de FCSB la ProSport am avut o problemă uriașă. Oamenii nu comunică, nu sunt deschiși, până de curând n-aveau nimic serios nici în social media, era imposibil de produs informație reciproc avantajoasă. Și cam același lucru e și la Steaua acum.
Ok, apreciem efortul AS47, dar nu e normal să furnizeze doar ei presei informații despre meciuri. Prima echipă, schimbările, interviurile cu jucătorii, toate astea sunt pe fb-ul AS47 și nu ar trebui să fie doar acolo. Pune la punct un sistem de comunicare eficient, canale sunt o grămadă! Oferă fotbaliști la interviuri constant, fă conferințe de presă, dă-mi-l pe Predescu să fac special cu el înainte de derby, dă-mi-l pe Măcriș să ți-l fac personaj, dă-l pe Horia Iancu.
4. Lucrează direct cu fanii. Du-te în școli și în licee!
Trebuie să fii conștient că generația tânără are mai multe legături cu FCSB decât cu Steaua. Nu e vina lor, au crescut cu situația asta. Așa că lucrează la ”convertire”, fă vizite în școli și în licee, organizează meciuri pe terenurile de sport între echipa Steaua cu Lăcătuș, Iovan, Bumbescu și 3-4 fotbaliști din primul ”11” și echipa școlii/liceului.
Dă-le tricouri și fulare, dă-le reduceri la bilete, vorbește cu directorii să organizați tribună specială pentru tinerii care pot veni în mod organizat la meciurile din Ghencea.
5. Cu gloriile ce facem? Faceți ca Gigi Becali?
Unul dintre motivele principale pentru care steliștii adevărați s-au rupt de echipa lui Becali a fost acela că finanțatorul și-a bătut joc, constant, de tot ce înseamnă glorie stelistă. Sau dacă nu și-a bătut joc, a ignorat importanța lor. (Știu că au fost mulți ajutați cu bani, chill!) Eu vorbesc acum despre faptul că prezența fotbaliștilor uriași din istorie trebuie să fie constantă în viața clubului.
Unde a fost Tudorel Stoica în viața Stelei în sezonul ăsta? Credeți că presa nu s-ar fi îngrămădit la o tribună amenajată în Ghencea care să fie ocupată de Iordănescu, Majearu, Bumbescu sau Balint? Fă materiale video cu ei, folosește-i pentru mobilizare, pentru a motiva fotbaliștii. Folosește-i pentru interviuri, pentru sublinierea ideii de FCSB nu e Steaua.
[…] le facă pentru a se asigura că nu stă pe loc. Iar în situația Stelei e nevoie de așa ceva. Textul e aici, pentru cine n-a apucat să îl […]
Foarte bun articol ! Bravo ! Felicitari !
Ce spui tu e ca limba chineza pt vreo trei sferturi din romani. In mod normal, unul dintre fanii cu “doxa” ar trebui sa faca voluntariat o perioada pt club. Dar parerea mea e ca ar fi ejectat usor-usor. Oamenii aia de abia vorbesc corect romaneste, sigur nu pricep “grozaviile” astea. Fostele glorii se vede treaba ca nu sunt atat de aproape de proiect asa cum pare. S-ar agata mai bine daca ar iesi si pt ei ceva cascaval.
De obicei se apeleaza la niste profesionisti care sa faca tot ce zici tu, sa lucreze un pic la brand, sa-i organizeze un pic. Au nevoie de un director de marketing performant care sa reprezinte clubul peste tot unde pleaca si de unde vin banii. Asta eventual sa apeleze la o agentie de creativi, cred ca sunt cativa care s-ar baga “pro bono”.
Demersul tau poate o sa le destupe putin capatanile daca informatia ajunge la ei. Pt mine ca microbist ma intereseaza insa cel mai mult jucatorii. Trebuie sa puna la punct o masinarie de format si promovat jucatori talentati care sa si joace intr-un anumit spirit, sa faca spectacol pt ca spectacolul e singurul care “vinde” ceva, nu rezultatele neaparat. Asta mi se pare mie greu, cum am tot repetat ca papagalul, nu mai exista fotbal ca sport de masa. Copiii sunt mai mult impinsi de parintii bolnavi dupa lovele care viseaza o batranete pe carca copilului. Astia nu vor veni deocamdata la ei, viseaza la academiile astea moderne care promit el dorado-ul si marea cu sarea. Eu le doresc sa reuseasca chiar daca in conditiile de fata si cu “actorii” implicati mi se pare… greu ( hai sa nu mai zic “utopic”). Parerea mea este ca aceste proiecte din liga 4 se vor impotmoli. Daaaar… vor arata altor viitori amatori de construit sau reconstruit cluburi cum sa NU procedeze.
Eu m-am oferit sa fac voluntariat.
In special pe marketing sportiv, ca mai stiu cate ceva in domeniul asta.
Dar nu numai atat, m-am oferit sa organizez activitatea de voluntariat.
M-am dus la CSA, le-am facut prezentare, le-am explicat, am venit si eu cu idei realizabile (cu bani putini sau fara bani deloc ci doar cu vointa de a le face)…. Da, da foarte interesant, facem, facem, o sa te chemam la sedinte sa discutam pe larg. Si pana in prezent nu s-a intamplat nimic.
Apropo de scoli si licee, Jan Pavel mergea mereu si impartea bilete elevilor iar in scurt timp a reusit sa formeze cea mai mare si de temut galerie din tara: Armata Ultra…in deplasari plecau mii de suporteri cu trenul sau cu masinile (200 de taxiuri la Resita)
Confirm! Pe mine personal și pe toți copiii de pe Compozitorilor ne baga mereu gratis in stadion și ne ținea în jurul lui. Îți dai seama ce insemana pentru noi sa ne bage in seama Jan.
Va recomand interviul cu Mimi Stoica de pe Fanatik, nu gasiti nicaieri ceva mai tare. Omu e pe alta planeta
Carmen București face o treabă excelentă din punct de vedere al marketing-ului.
Cel mai rău doare că absolut tot ce ai menționat mai sus presupune cel mai mic efort din partea conducerii… Eu cred doar că nu știu cum să gestioneze această situație nouă pentru niște militari. Dar ar trebui să angajeze un specialist pentru că, având o astfel de strategie, nu numai că nu mai este nevoie de bani de la bugetul de stat, dar ai putea să faci și profit. Daca a reușit actualul creditor al SC FC Fcsb SA, cu siguranță ar reuși și STEAUA BUCUREȘTI.
Toate observatiile sunt bune doar ca sunt doua probleme. Nu au spus absolut nimic despre palmares si mie mi se pare piesa cea mai importanta din povestea asta. A doua problema este ca ei sunt unitate militara si lucrurile se misca foarte, foarte, foarte incet. Cine a lucrat la stat, stie despre ce vorbesc. Eu recunosc ca sunt in tabara cealalta 🙂
Steaua vinde materiale promoţionale cu cupa campionilor şi fanioane pe care scrie numărul de campionate, cupe europene, ale României, etc.
Fcsb nu are aşa ceva. De ce ar permite altei echipe să câştige bani de pe urma a ceva ce nu le aparţine?
Pai…lucrurile astea nu se pun in aplicare nici macar la vreo echipa de Liga 1.
Asta nu e scuza. Vezi ca are John Oliver un episod recent cu whataboutism. Adica scuzele gasite in incompetenta altora.