Trans-Siberian 2016, ziua 8. Ars de soare, mort de foame și rupt de beat

Dimineața începe brusc, în zgomot de babă care nu e capabilă să încuie ușa de la cameră pentru a-și mișca hoitul la micul-dejun. O trânteste! E 9, eu mi-am pus telefonul să sune la 9:30. Mă spăl doar pe dinți și pe moacă și cobor în sufrageria de la parter, acolo unde mă așteaptă micul-dejun home made. Ouă ochiuri, amuzant de puțin castravete și două felii de salam. În altă farfurie un fel de cartof ras și prajit cu sos de usturoi cu smântână, apoi unt și gem. Plus cafea, suficient. Bag în mine apoi ies, că azi am planuri de vizitat Listvianka în lung și-n… Doar în lung, că lată nu-i.

Mic dejun in stil rusesc. Mult, mult mai bun decat pare in poza

Google Maps spune că-s peste 2 kilometri până unde vreau să ajung. Adică la Baikal Museum. Si vă rog să mă credeți, în special ăștia care nu suferă de alergări în Herăstrău, că 2 kilometri e ditamai distanța atunci când bate soarele și când ai și hanoracul legat de brâu pentru că te-ai gândit să nu fie prea frig. Pe la jumătatea distanței mă opresc la o cafenea recomandată de Lonely Planet. Cafeaua e mizerabilă, dar foietajul cu mere de bun. Mai am un kilometru până la muzeu. Eu nu prea-s cu muzee, nu am vizitat prea multe muzee în orașele prin care am ajuns, însă Listvianka nu abundă de obiective așa c-am zis să încerc. Plătesc 310 ruble intrarea și mă învârt pe acolo vreo 15 minute. Un etaj cu poze și grafice, apoi acvarii cu pești din Baikal. Drăguț. Trec pe lângă acvariul unde se joacă 2 foci de care mi se face milă, apoi urc la 2 pentru un laborator unde putem vedea la microscop niște microorganisme din Lacul Baikal. Mișto și asta. La 3 e plictisitor și nu am suficientă rabdare pentru a aștepta rândul într-un soi de simulator de submarin, deși e cam cel mai lăudat lucru din muzeu.

One babă and one lac

Altfel arată lucrurile cu Baikalul când nu mai plouă

Sturion siberian. Oare la ce trage?

O tanti ghid spunea că e un mister cum au ajuns focile în Baikal. Dar da, sunt foci în Baikal

Dacă ajungeți vreodată aici vă recomand Chersky Stone sau, ca să aveți o șansă reală să-l găsiți ușor, google it for “Stone Cherskogo”. E un punct înalt pe vârful unui munte din zonă din care se poate vedea Baikalul în toată măreția lui. Problema e că rușii parcă-l vor ascuns, nu există niciun semn în engleză și mă îndoiesc că-s multe și în rusă. O luați prin spatele muzeului, pe lângă blocurile în care locuiesc angajații, și spuneți Doamne-ajută! În fine, eu am ajuns după ce am urcat o grămadă pe munte, cam o oră. Drumul e semi-asfaltat, ca o potecă mai lată, și e făcut pe jos pentru că luni, ziua în care am ajuns eu acolo, telescaunul pornește la orele 16. Drumul mă rupe de puteri, dar sus merită. Se vede mișto, chiar dacă între timp au apărut norii. Văd Baikalul, văd Port Baikal pe malul celălalt cu tot cu linia de tren care face turul lacului și pe care regret că n-am inclus-o în program. În plus, construcția de tablă de acolo de sus e acoperită cu benzi textile multicolore, un soi de reprezentare a dorințelor puse de cei care au ajuns acolo. Nu mă interesează realitatea, așa am interpretat eu treaba aia.

Spre Chersky Stone. Dacă mergi pe drumul ăsta până-ți dai duhul…

…ajungi aici sus. Unde e absolut senzațional, chiar dacă au apărut norii

Dorințele oamenilor. Pentru mine, o dorință a cuiva a servit drept trepied la un timelapse. Poate asta i-a fost dorința.

Stau acolo vreo jumătate de oră, apoi cobor pe același drum și ajung la baza muntelui fix când pornește telescaunul. E ora 13, dacă știam așteptam acolo. În doar 50 de metri îmi dau seama de ce, două autocare pline cu chinezi, coșmarul vieții mele, se îndreaptă spre telescaun. O iau din nou la pas spre partea Listviankăi unde am eu cazarea. Adică alți 2 kilometri și ceva, și văd că lumea a ieșit la plajă pe malul Baikalului. Se bea bere la greu si la plajă. E soare, ce-i drept, dar eu sunt prea prost să-mi dau seama că poate să fie nasol. Bate vântul răcoros, ce se poate întâmpla? Mă și opresc puțin pe plaja cu pietricele, bag picioarele în apa rece-sloi și apoi aștept vreo 20 de minute pe acolo să mi se usuce picioarele.

Romantismul este atunci când îi iei si domnisoarei o sticlă de bere atunci când iesiți la plajă

Dacă tot am venit 6500 de kilometri, măcar să iau contact cu apa gheață din Baikal

Apropo, e plin e scafandri în zonă. Se fac scufundări la greu.

Plajă pe plaja cu pietricele

Ajuns în Listivanka, mă retrag pentru o nouă masă complet nepotrivită, aceleași frigărui cu ceapă și sos tomat. Dar gustoasă! Plus o bere. Plus încă una, și încă una. După ce S Health îți dă mesaj că ai făcut record de pași în soare e bine să nu te arunci la 3 beri rusești. Mă fac rangă, lat, fără să-mi dau seama. Încerc să mă ridic și se mișcă asfaltul sub mine, așa că o iau spre pensiune pentru somn. Vreo 2 ore de somn, până la 7 jumate seara, și mă trezesc… treaz, dar roșu-roz. Soarele m-a ars pe mâini, tractor-style, și pe gât. Mă arde de mor, dar n-am ce face. Afară a început să plouă, așa că decid să nu mai ies deși crăp de foame. Dau 200 de ruble pe o doză de Baltika 7 de 1 litru de jos, ies pe balcon și pierd vremea pe net. Mâine plec de la Baikal, o să fie interesant.

Masă subțire, de vară

Primul stagiu al arsurii suferite. Suie moarele!

Doza de bere la 1 litru si scrisul pe blog

*Later edit. Presiunile stomacului m-au făcut ca la vreo 3 ore după ce am scris acest text, adică pe la 12 noaptea, să îmi fac o supă mizerabilă instant dintre cele care mi-au mai rămas de pe tren. Cu apă fierbinte de la robinet. Oribil!