Trans-Siberian 2016, ziua 5. Cumințenia pământului e rus

Trans-Siberian 2016, ziua 5. M-am trezit la fix, tocmai a oprit trenu-n gară la Barabinsk. E 7 dimineață pentru noi, pe ora Moscovei, două ore mai tâziu aici. Pe peron e plin de mămăițe care vând pește afumat și de neni care vând căciuli de blană. Blană care pare reală, apropo. Nu mă interesează, peștele nu e tocmai porcul meu, așa că mă duc la magazinul de pe peron. Înhaț doar un magnet, apoi mă întorc la tren și scot telefonul să fac o poză antreprenorilor locali.

Care vrei un peste afumat, intins pe bat?

“Awaraaraara!” Provodnitsu, ăla de noapte adică, bărbatul, sare ars. “No pictures, no, no, no!” Ho, bos! Gata, no pictures după ce am reușit să fac deja 2. Nu îți convine să facă turistul poze, a? Vă vede Putin că faceți evaziune fiscală pe căile ferate rusești și gulag scrie pe voi, infractorilor. Oprirea e de vreo jumătate de oră, dar revin primul în vagon. La cinci minute distanță apar și ceilalți, iar fata și bielorusul sunt încărcați de pungi. Scot pe masă un kil de alune vrac, pline de sare și cu ceva aromă și, evident, 2 bidoane de 2.5 litri de bere. Pare de casă, nefiltrată, e tulbure. “Cristian, do you drink piva?” Păi, bravo, bosule! E 7:35 dimineață, credeam că nu mă mai întrebi. Cum să nu beau? Cinci litri de bere rece se duc în 45-50 de minute, muntele de alune la fel de repede.

Doar n-o sa bem bere fara alune si fara salam puturos. Dooh!

Ne-am împrietenit atât de tare încât a căzut orice perdea. Colegii mei mă asaltează cu întrebări. Bine, mă asaltează cu dorința de a pune întrebări. Procesul e chinuitor, mi-e milă de ei. Fac un soi de brainstorming, câteodată durează și 10 minute totul, fiecare contribuie cu câte un cuvânt în engleză. Bielorusul e purtătorul lor de cuvânt, transpirat tot, aproape că îi e rușine cu ce le iese. Se adună unul peste altul, călare, de zici că mă pun să le descriu pe larg opera lui Eminescu din ultima parte a vieții. Când colo, tot ce iese din ei e un “Cristian, why no plane but train?” sau “Cristian, you visit sud america?” Întrebările sunt random, nu au flow, probabil e câte o curiozitate din partea fiecăruia. Apropo, să știți că sunt văzut drept un pilot de motocros sau ceva de genul. Adică așa mă prezintă bielorusul celorlalți călători, cred că în urma unei erori de traducere. Ieri m-a întrebat de ce mă duc la Vladivostok, eu i-am zis că vreau să văd Rusia pentru că peste un an sau doi vreau să ajung la Magadan cu motocicleta, iar el a tras concluzia că-s pilot de motocross. Adică ce om normal ar face un asemenea drum fără să fie pilot de motocross? Are și el dreptate. Nu m-am chinuit să îl contrazic, ar fi durat mult prea mult și cine știe la ce ajungeam.

Poza de grup. Adolescentul dormea

E a doua zi când mănânc și beau gratis, se stă numai lângă masa noastră. Azi a fost nevoie să fac și primul duș. Mă rog, m-am spălat de la brâu în sus la mini-chiuveta din toaletă. Am nevoie majoră să mă spăl și pe cap, dar nicio șansă până ajung la Irkutsk, adică încă vreo 30 de ore. Altfel, trenul a intrat pe porțiunea fără peisaje impresionante, sute de kilometri de taiga. Am traversat uriașul râu Ob și am ajuns în Novosibirsk, al treilea cel mai populat oraș din Rusia. Cică 10% dintre locuitori, adică vreo 170.000, sunt consumatori de droguri. Iar rușii nu cred că-i numesc consumatori de droguri pe ăia care fumează marijuana… E gri, nu e cine știe ce. Pentru mine doar o altă stație, pentru prietenii mei prilej de reîmprospătare a proviziilor.

Capcane pentru soferii care forteaza trecerea la bariere. No can do!

Ditamai raul Ob la intrarea in Novosibirsk

Îi las să joace cărți, un joc pe care nu-l pricep, și stau deoparte să observ. Mi se pare incredibil cum pot bea, bielorusul, fata și soferul de TIR în special, dar nu se îmbată. Sau s-or îmbăta, dar nu fac urât, nu se clatină, nu râgâie, nu vomită, n-au un stres. Bine, la paturile de lângă noi s-a adunat facțiunea dură a vagonului. Vodkarii. Sunt 6, bărbați toți, și tot ce fac este să bea și să doarmă. Vodkă, sunt fideli. Sunt atât de mangă uneori, încât mi-e teamă că vor face urât. Dar se pare că-s singurul pasager căruia îi e teamă de asta. Pe după-masă au dispărut la vagonul restaurant, dar au lăsat un frate în urmă. Omul a golit ce mai era prin pahare, a mâncat niște icre roșii cu lingura, apoi a picat cu capul pe masă. “Game over, a?” Adolescentul îmi face semn să mă uit la “victimă” fix când cade cu capul pe farfuriile de pe masă. Poziția lui îmi aduce aminte de opera lui Brâncuși, aia pentru care face România chetă. Cine știe ce rus beat l-o fi inspirat și pe maestru.

Cumintenia pamantului

E 7 seară ora locală când termin de scris, azi nu prea am chef. Suntem în gară la Mariinsk, la 3713 kilometri de Moscova și mai am o zi până la Irkutsk, prima mea destinație din drumul cu Trans-Siberianul. Mai am 24 de ore de petrecut cu oamenii mei, cei care la ora 18:43 (m-am uitat special la ceas) au scos o șampanie pe care, evident, am împărțit-o între noi. “Motivul? Friends and happy”, zice bielorusul. Apoi a scos o ciocolată din bagaj și mi-a dat-o. “Present for you”. Aia e tată, friends and happy, cum zici tu. Ne revedem de la Irkutsk!

Mi-au facut si ei o poza. Momentul sampaniei fara un scop anume 🙂