Trans-Siberian 2016, ziua 3. Fata, bielorusul, soldatul, adolescentul și șoferul de TIR

Plecarea din Moscova a fost decentă. Ma trezesc ca blegul la 7, merg la micul dejun pentru o ultimă porție de budincă și o ultimă gură de “drink”, apoi mai pierd vremea prin cameră, cu aranjat bagajul și pus la punct cu știrile lumii până pe la 11. Ideea e ca înainte de plecarea spre gară să îmi înregistrez viza la hotel. E o chestie de birocrație, dar înțeleg că sunt amenzi mari pentru cei care n-o fac. Jos, o recepționeră nouă. Îmi dau seama după ce reușește să blocheze imprimanta care ar trebui să scoată documentul meu și după un “Sorry, I am the first one here” care cred că înseamnă că-i în prima ei zi. 30 de minute mai târziu, viza îmi e înregistrată cu ajutorul unei imprimante din vecini. Go to Yaroslavsky train station!

Imprimanta blocata a receptionerei fara experienta

Ajung cu o oră și vreo 50 de minute mai devreme, numai bine cât să mă țepuiască o mamaie la apă. Pe sticlă scrie mare 60 de ruble, dar pentru că vorbesc engleză și cer “water with no gas” plătesc taxă de fraier, 100 de ruble. Yaroslavsky are patru linii dedicate trenurilor care merg pe distanțe lungi și, dacă ajungi vreodată acolo, nu te gândi că le vei rata. Trebuie doar să te orientezi după călătorii cu cele mai voluminoase bagaje, cei care au pungi îndesate cu supe instant, apă și bere. Timpul trece repede în timp ce admir fauna, la fix cât să tragă nenii ăștia trenul la linia 1. Trans-Siberianul, mânciacas! Ăla de-l visez eu de o mie de ani, ala pentru care am văzut sute de ore de documentare și alte sute de clipuri pe YouTube.

Sosiri, plecari si un miliard de calatori

E un tren lung, are 13 vagoane, iar intrarea se face organizat, cu coadă. Fiecare vagon are câte 2 responsabili, de obicei femei, și se numesc ceva de genul “provodnitsa”. O să revin cu forma corectă. Îmi verifică biletul, pașaportul, apoi îmi spune în rusă c-am locul 17. Vagonul, cum îl știam. Paturi de-o parte și de alta a strâmtului culoar și o căldură de leșini. Pe bune, cald de mori! Îmi iau în primire locul de jos, așa cum v-am mai spus, vagoanele de clasa a treia nu au compartimente. Sau au, dar compartimentele nu au uși. Sunt două paturi suprapuse pe o parte, alte două pe cealaltă parte, iar în locul ușilor, de-a lungul culoarului, alte două paturi suprapuse. În cea mai mare căldură pe care am trăit-o vreodată, îmi aștept colegii de călătorie.

Rossija 2, Moscova – Vladivostok, pleacă la 13:20 fix. Nicio secundă întârziere, sunt renumiți pentru punctualitate. Din secunda în care garnitura se pune în mișcare aerul condiționat dă năvală peste noi. Nu apreciezi lucurile până nu ești privat de ele, e bine cu aer. Să vă prezint colegii de compartiment care nu vorbesc o boabă de engleză și despre care acum, miercuri la ora 20:00 după 7 ore de drum, trag concluzii pripite.

Patul meu e cel din stanga, cel facut 🙂

Pe patul de deasupra mea stă o fată, între 25 și 30 de ani cred. A adus-o un bărbat la tren, cred că soțul sau prietenul, dar călătorește singură. Vorbește încontinuu cu toți cei de pe aici, a confiscat bateria externă a unui coleg de călătorie și tastează de rupe. Deși are 50 de kile leoarcă, bagă în ea ca sparta. Rupe! A început cu bucăți de salam și hălci de cașcaval afumat, toate stinse cu o bere. A continuat cu un soi de crutoane pe care le moaie într-un mini sos, cam ca la McDonalds. A mai ras și două cafele instant pe care le-a botezat cu câte 2 lingurițe de zahăr, niște ciocolată și niște biscuiți. De vreo jumătate de oră i-a tăcut gura, cred că e în comă diabetică pe patul ei.

Clasa a treia, tata! Haiducie!

Pe patul de jos, vecin îmi e un băiat de vreo 30 de ani. Gras și blond, l-am numit “bielorusul” în mintea mea pentru că mi s-a părut că spune că-i din Belarus. A fost cel care a preluat inițiativa schimbului de informații între mine și grup, el și fata, ambii cu un telefon cu dicționar în mână. Bielorusul a coborât la prima stație, la trei ore după Moscova, și s-a întors cu 3 beri pe care le-a ras. Pare de treabă!

Deasupra lui stă soldatul. Nu știu dacă e, dar mie așa-mi pare. Un băiat de vreo 20 de ani care s-a urcat la locul lui la Moscova, a dormit vreo 6 ore, iar de când s-a trezit n-a scos un sunet. Doar mai râde din când în când la glumele ăstora.

Pe patul de jos, în locurile de pe culoar, stă șoferul de TIR. Repet, doar o bănuială. A printat programul trenului, cu tot cu opririle în stații, și le-a captat interesul celorlați cu informația asta. E comunicativ, n-a mâncat nimic până acum, doar bea bere. Ah, se bea palmat, de frica provodnitselor. Nu cred că e voie.

Deasupra lui stă adolescentul. Cred că e elev de liceu, cel mult student, și s-a remarcat prin volumul impresionant de mâncare pe care l-a consumat. Serios, nici nu plecase trenul că a băut un iaurt mare, a mâncat o pulpă de pui și jumătate de bucată de brânză. A stins totul cu 2 ceaiuri, o napolitană cât un LCD TV de mare și o pungă de mini-croissante. S-a culcat pentru vreo 3 ore, apoi s-a trezit doar că să-și facă un piure instant, botezat cu restul de brânză.

De la stanga la dreapta. Bielorusul, soferul de TIR si adolescentul

Ei sunt cei cinci cu care am mers șapte ore până acum. Mai am doar trei zile, dar sunt mulțumit de cum stau lucrurile. Oamenii sunt evident politicoși, îmi oferă să gust din orice mănâncă și se mai chinuie din când în când să spună 1-2 cuvinte în engleză. Apropo, țin să vă anunț că tot compartimentul s-a demoralizat brusc când, la întrebarea bielorusului, au aflat că-s român, nu american. Vom reveni cu amănunte! O să am probleme în a menține blogul updatat, singura priză din vagon e luată de un boss care și-a pus prelungitorul în ea, iar Samsung S6 e telefon de jucărie, îl ține bateria fix jumătate de zi. Sper să găsesc o soluție.