Trans-Siberian 2016, ziua 13. Am ajuns în Vladivostok și trăiesc ditamai surpriza

Nu știu de ce nu am așteptări de la Vladivostok. Sigur, vreau să ajung aici pentru că asta e ideea călătoriei cu trenul, cu Trans-Siberianul. De la Moscova la Vladivostok, 9289 de kilometri, însă orașul de destinație nu mă atrage ca… destinație, ca punct de interes turistic, na! Chiar și pe net găsești doar lucruri cenușii despre Vladivostok. Cum că e un port murdar, că nu-i mare lucru de văzut, că blocuri, că macarale, că miros de pește. Nimic mai greșit. Sau poate că-s eu vizitator atipic, dar pentru mine Vladivostok este o surpriză uriașă.

Doar două ore de somn și asta nu e bine. Mă trezesc la 5 dimineață ora locală, cu două ore înainte ca trenul să ajungă în Vladivostok. Mergem destul de încet pe ultima porțiune, am impresia că am eliminat întârzierea atât de tare încât am ajunge prea devreme dacă ține ritmul normal. Oricum, pentru mine ora e o problemă. M-am zgârcit la o noapte de cazare atunci când am ales să iau trenul ăsta, cealaltă variantă din Irkutsk spre Vladivostok ajungea cu vreo 8 ore mai devreme, adică pe la 11 noaptea și aș fi dat vreo 3500 de ruble în plus. Așa am economisit banii, dar ajung la 6:59 în gara din Vladivostok și check-inul meu la hotel e după ora 14:00. Doar șapte ore de ucis cu două ore de somn, nu e ok. La exact 6:59 trenul oprește în gară, gata, am făcut și drumul cu Trans-Siberianul. Lumea coboară direct în brațele rudelor, soților, soțiilor, sunt zeci de buchete de flori pe peron. Pe mine mă așteaptă doar o ploaie măruntă. E ok, merge. Ies din gară și, ce altceva?, o iau la pas.

Gata! După o vesnicie, Trans-Siberianul a ajuns în Vladivostok. Mi-a plăcut mult!

Gara din Vladivostok si o față de om obosit rupt

Socul cu ș (pe care nu știu să-l fac mare din tastatură) e de notat. Mă așteptam să fie un oraș urât, să miroasă urât, să mă învârt între blocuri de 15 etaje gri. Nu e așa deloc, cel puțin în zona asta. O iau la pas printre clădiri, pe bulevarde, Vladivostok e precum am văzut eu San Francisco prin filme. Pe dealuri, așa, cu linii de tramvai care urcă, cu coborâri abrupte, e mișto tare. Si verdele ierbii e calumea, probabil de la clima asta, e verde ca-n Anglia. Ard vreo două ore la pas prin port, prin piața de pește care tocmai primește marfa de pe bărci, pe la portul militar unde vreo 100 de marinari salută nu știu ce pe o navă care pare de război. Se face ora 9 și mă duc pe coasta cealaltă unde Google Maps îmi zice că găsesc un restaurant deschis. Biergarden îl cheamă, locul perfect pentru o omletă cu brânză și șuncă și o porție de clătite cu lapte condensat. Apropo de laptele ăsta, noi de ce n-avem? Sau avem? Ce naiba e laptele condensat? Ca e incredibil de bun. Comand cu efort, chelnerul și chelnerița nu știu engleză și pierd 23 de minute, pe ceas, în timp ce ei traduc meniul de breakfast din rusă în engleză cu google translate. Mi-l aduc scris pe o foaie, de mână, și aleg de acolo “omlette with sausage and cottage” !?!?! și “homemade pancakes with condensed milk”. Îmi convine așteptarea, trebuie să pierd cât mai mult timp, planul e să nu plec mai devreme de ora 11 de acolo așa că îmi iau 2 capuccino, unul după altul.

Nice Vladivostok

Nu stiu de ce, dar un soldat m-a mustrat sever pentru că am făcut poza asta

Partea military a portului

E un pod care se vede misto atunci când nu e ceață. Azi a fost

Cică le parchează la Mamaia dacă-i supărăm

De la Biergarden la hotelul meu sunt câteva sute de metri. Problema e că a început ploaia și e torențială. Îmi iau bluza impermeabilă, dar tot mă face praf. Ajung la stabiliment și canci! Un semn mic de hotel, unul mare de saună. Sun la un interfon, se deschide o ușă și ies trei fete îmbrăcate de parcă tocmai au dansat la bară, fiecare cu câte o sticlă în mână. Hmm! Ele ies și se urcă în taxi, eu îmi fac curaj și intru de unde au ieșit. Sunt întâmpinat de o tanti pe la 40 de ani, blondă și bronzată artificial. Deși arăt ca un câine plouat, nu se îndură. Îmi explică în rusă că rezervarea mea începe la ora 14 și nu câștig nimic când mă fac că nu pricep. Ba câștig, câștig o oră, pentru că înainte să mă trimită la plimbare îmi scrie pe o foaie “come 13:00”. E momentul în care se rupe filmul, diferența de fus orar și oboseala mă distrug. E ciudat sentimentul, merg pe stradă, dar de fapt sunt în alt film. Mă trezesc din nou în zona falezei, dar nu am habar cum am ajuns acolo și nici cum am făcut pozele pe care le am în telefon. Cele 2 capuccino mari mi-au crescut pulsul, oboseala mă trage să dorm, simt că mă dezintegrez. Nu știu cum, ce se întâmplă, dar reușesc să revin la ora 13.

Dealuri, de aia îi zice San Fancisco de Rusia

Poză făcută sub influența somnului, habar nu am ce am vrut să prind

Piata de legume, fructe si peste. De toate culorile si formele

O intersectie, cred. Iar, nu stiu ce am vrut sa prind aici

Drumul către Marea Japoniei căreia eu îi zic Oceanul Pacific

Blonda mă cheamă în încăperea de la parter și-mi face semn să stau pe scaun. Apoi îmi repetă ceva în rusă, dar nu pricep. Nici chef să scot google translate n-am, sunt distrus de oboseală. Îl scoate ea, vorbește ceva în telefon, iar traducerea vine audio: “please take off your shoes”. Râd, mă descalț, și mă duc spre ceea ce se numește recepție. Urmează 20-25 de minute ciudate în care mă chinui să mă înțeleg cu ea, plătesc, apoi o rog să-mi aranjeze un taxi pentru mâine dimineață spre aeroport. Aeroportul din Vladivostok e la vreo 55 de kilometri de oraș, transportul public e o problemă la ora la care am eu avion spre Moscova, altă variantă n-am. Sper c-a înțeles, așa m-a făcut să cred, ideea e că la 05:30 dimineață va veni un taxi să mă ia și mă va costa 850 de ruble. Pe Lonely Planet scrie că un taxi ia 1000-1200 de ruble, deci sunt în grafic. Nu pricep de ce m-a pus să plec la 5:30 când eu i-am zis că la 7:30 vreau să fiu la aeroport, dar nu mă mai chinui să obțin lămuriri. Intru în cameră, fac un duș și cad efectiv inconștient în pat. E ora 13:45 când se întâmplă asta, iar la 14:20 mă trezesc. Din senin! FMM de cofeină!

Sunt zombie și îmi dau seama că e cam gata. Deși am program și pentru partea a doua a zilei, nu voi înțelege nimic. Mă ridic, ies și mă opresc în primul Burger King. Iau la pachet și ies romantic să iau cina cu mine pe malul apei. Da, e Marea Japoniei, dar eu o să îi zic Oceanul Pacific, că-i ocean! Uitați-vă pe hartă! După masă mă bag la meci. Îmi iau bilet la Energiya Vladivostok cu Fakel Voronezh, în liga a doua a rușilor. Ciudată competiție, Fakel ăștia vin din vest, de la vreo 7 fusuri orare mai încolo, probabil au călătorit via Moscova, deci au stat cel puțin 10-12 ore prin avioane. Fotbalul e de slabă calitate, dar îmi place cum e așezat stadionul și îmi place atmosfera. Păcat că plouă, eu nu-mi permit să fiu ud cât timp am o singură pereche de încălțăminte, așa că o tai înainte de pauză, la 1-0 pentru Fakel. S-a terminat 2-0 pentru ei.

Cât de tare e afisul ăsta de meci?

Cina într-un restaurant de lucs

View de 250 de ruble

O mireasă veselă, chiar dacă-i plouă la nuntă

Pat si baie, altceva n-am nevoie

Nu sunt capabil să mai fac altceva, așa că mă retrag. În cameră văd că mi-a dat like Mihai Barbu la ultimul episod de pe blog și mă bucur. Mihai Barbu e băiat bun și nu dă like la toate prostiile. Trec fix 2 minute și primesc și un comentariu, de data asta pe blog. Ana + John, oamenii a căror carte am terminat-o pe Trans-Siberian, spun că le place ce-au citit și că așteaptă update. Așa să tot adormi! Mâine plec, Vladivostok, it’s been real! Scurt, dar real!