web analytics
Fotbal intern

Suporterii au fost auziți! Național Arena, varianta de lucru pentru Steaua – A. Rapid

E foarte târziu, dar măcar lucrurile par să se ducă în direcția potrivită. Se pare că după anunțurile de boicot ce au venit în momentul apariției informației cum că meciul se va disputa la Chiajna, cei din conducerea Clubului Sportiv al Armatei au decis să se consulte cu fanii.

Și, după ce s-au consultat, au decis să lucreze împreună pentru a juca pe Național Arena.

Încă nu s-a decis unde vom juca, trebuie să fie bine și pentru jucători, dar și pentru suporteri. Nu e bătută în cuie varianta Chiajna. Încă se discută, am înțeles că nu mai stă în picioare Chiajna. Vrem să mulțumim pe toată lumea. Național Arena este o variantă, da. Mâine mai sunt discuții, conducerea se întâlnește cu suporterii. Vrem să fie spectacol, multă lume e interesată de meciul ăsta, e cerere mare de bilete. Fără spectatori, vă dați seama…

Declarația îi aparține lui Ion Ion, antrenorul Stelei București. Sigur, își păstrează rezerve, însă simplul fapt că Național Arena e cam singurul stadion din București pe care se poate juca mă face să cred că lucrurile vor rămâne așa.

Acum rămâne de văzut cum se vor descurca să promoveze jocul astfel încât să fie atras un număr cât mai mare de spectatori. Eu, dacă aș fi în locul lor, aș apela doar la guerrilla marketing. Din prima zi și până în ziua meciului. Metode cât se poate de puțin convenționale, nu mai e timp doar de știri și spoturi TV. Mesajul trebuie să ajungă la bucureșteni cât mai rapid și să fie cât mai puternic.

Cine se va ocupa de promovare trebuie să iasă un pic din normal, să nu judece încercând să copieze metodele clasice de promovare ale unui meci. Și, dat fiind faptul că cei care promovează au și ”forță de lucru”, eu le-aș sugera să o folosească cu cap pentru a propaga mesajul. Iar produsul trebuie să fie împachetat bine, dincolo de simplul ”se joacă meciul Steaua – Rapid”, pentru a stârni interesul celor care nu sunt neapărat fani. Sau microbiști.

7 comentarii

  • Aaaa, bravo! Deci uite un moment cand se vede clar cat de mult conteaza o presa insistenta. Imi place sa cred ca au contat si vocile noastre, macar un pic. Cred ca vor fi peste 20000 de spectatori. Pacat ca timpul ramas e destul de scurt. Acum ar trebui sa-si faca timp fostele glorii sa iasa in emisiuni sa promoveze. Sunt sigur ca ar fi primiti si sprijiniti de multi moderatori de tv, nu doar de la televiziunile de sport. N-ar strica un protocol cu Pancu & co.

  • Da, Alex are dreptate. Ceva festivalul berii înainte…sau o expoziție cu vânzare pentru articole ultra’ de ce nu?
    Cum bre, ari vrut unitate militară in loc de club sportiv si nu aveți încredere in promovarea domnului comandant?

  • Pentru promovarea meciului ar fi o idee buna sustinerea unui concert inainte de meci.
    Bere gratis sau BUG Mafia ar putea sustine proectul CSA avnd in vedere ca se considera stelisti.

  • Meciul nu are cum sa nu atraga lume (in cazul in care se va desfasura pe National Arena). Iar daca n-o va face, e numai din vina conducatorilor Stelei. Personal stiu multi oameni (fcsbisti, chiar) dezamagiti ca se juca la Chiajna, unde era posibil sa nu prinda bilete. Un lucru e cert, de promovare se vor ocupa suporterii (AS47, SUD, independenti etc.), Petrea n-ar fi in stare sa atraga lumea nici la finala UCL.

    • Am ras la ultima propozitie. :))))

      Da, ai dreptate, ei se vor ocupa. Nu e normal, dar asa o sa fie. Oricum, sunt incomparabil mai buni pe treaba asta decat orice angajat CSA.

Leave a Reply to Cristian Scutariu X

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.