Succesul drumului cu motocicleta în Siberia nu ține de mine

M-am îngropat atât de tare în micile detalii ale plecatului în Siberia de vara asta încât nu-mi prea mai dau seama unde mă duc. Cât de departe e, cât e de mers, ce înseamnă să mergi aproape 3000 de kilometri prin sălbăticie fără drumuri asfaltate. Dar nu mă sperie gândurile astea cât mă sperie volumul de muncă care e necesar pentru pregătirea tâmpeniilor pe care trebuie să le fac, să le iau cu mine. Scut de motor, protecție far, bagaje laterale Magadan Panniers, ba nu, Enduristan Monsoon, ba nu, Amphibious Motobag. Să îți iei cort rezistent, sac de dormit care rezistă la nu știu ce temperaturi, ba nu, nu contează, ba să iei kit de pană, ba de lanț, ba să iei scule de motor, ba nu lua că oricum nu te pricepi. Sunt trei miliarde de rahaturi de pus la punct, dar încep să le ordonez și am început deja să tai din ele mult.

În fine, spuneam că nu mă sperie drumul cât mă sperie că aș putea neglija vreo astfel de chichiță. Nu mă sperie drumul pentru că îmi pun speranțele în rezistența motocicletei, oricât de mult sunt unii surprinși să audă asta. E motivul pentru care mi-am cumpărat BMW F800GS, să fac Siberia. E cea mai potrivită motocicletă pentru mine în ideea asta și dacă nici F800 nu poate face drumul ăla… Succesul călătoriei depinde doar de motocicletă, dacă va rezista sau nu condițiilor grele din ultima parte a Siberiei, eu n-am ce să pățesc. Nu mă stric, o să am echipament, o să stau comod în șa, o să am cel mai bun costum moto pe care-l pot cumpăra banii, cască, doar să nu m-apuce vreo măsea, dar și pe aia o pot rezolva rapid.

Problemele pot apărea doar dacă cedează Mario Gotze. Nu mă pricep la mecanică deloc și nici nu am cum să îngraș porcul acum. O să învăț doar să schimb roțile cu tot cu camere în caz de pană și cam atât. Asta e o problemă în ideea în care ”periculosul” Siberiei nu vine din interacțiunea cu oamenii ca în alte părți, Africa sau America de Sud, să zicem. Ca dacă ajungi în favelele din Rio tot găsești un om bun care să te ajute, dar în Siberia nu găsești pe nimeni. Sunt porțiuni de sute de kilometri fără picior de om, sălbăticie pură, pământ, conifere și râuri, plus animale sălbatice. Citeam de curând jurnalul unui australian care a așteptat 3 zile să treacă o mașină care să-l ajute după ce și-a făcut praf roata față la KTM. Trei zile în care n-a trecut nimeni pe acolo, imaginați-vă asta!

În rest, mergem pe cuvântul nemților care se laudă că au făcut un F800GS cu care te duci oriunde și pe care îl pui să facă orice, că va face. Ah, poate să fie motocicleta țiplă, dacă natura se pune de-a curmezișul mă întorc acasă cu coada între picioare. Acum vreo 3 ani, parcă, în zona aia au fost niște inundații atât de mari încât au fost șterse podurile de pe fața pământului, practic a fost paralizată orice comunicare rutieră cu vestul. Dacă se întâmplă asta e adio. Dar n-o să se întâmple!

*vor urma tot mai multe postări din seria asta de acum încolo, deci dacă nu vă pasionează subiectul îmi pare rău, ne vedem la toamnă