web analytics
Fotbal intern

Steaua se distrează în L4. Sunt curios de Carmen

Răsdan e cam cum era Predescu sezonul trecut. Omul pe lângă care s-a format o echipă. Bine, plus că joacă senzațional, a făcut-o la fel și azi. Golul din repriza a doua, unul după o acțiune personală, a fost mișto de tot. Și mi-a plăcut mult de tot Caetano, fundașul stânga. Pe YouTube, când mă uitam la meciurile din sezonul ăsta, nu l-am văzut cum trebuie. Bun, bun de tot. Ce preluări, ce pase, ce centrări. Nu știu defensiv cum e, că sezonul ăsta nu le-a pus nimeni probleme în apărare.

Tot vorbeam cu lumea și auzeam că nu mai sunt așa de mulți spectatori, nu ca în sezonul trecut. Azi, pe un frig îngrozitor, au fost spectatori cât are Dinamo la două meciuri pline. Serios, ori a fost mai multă lume azi, ori e falsă aia cu spectatorii mai puțini decât în trecut.

Pe lângă partea sportivă, capitolul condiții pentru spectatori e neglijat în continuare de club. Nema o peluză pe lângă pentru femei și copii, nema loc să iei o apă, nema orice. Singurul lucru de lăudat e faptul că toate meciurile, de acasă și din deplasare, sunt televizate de AS47.

O să caut să văd și un meci al lui Carmen, să îmi dau seama de puterea reală a lor. Că nu știu dacă intervine altcineva în ecuație sezonul ăsta.

Apropo de AS47. Am văzut azi stickerele și modelul de pe tricoul pe care le primiți dacă intrați în Națiunea Stelistă. Adică în programul prin care AS47 asigură fondurile necesare sponsorizării echipei. Sunt forță. Aveți sticker mișto cu stadionul, printre altele. Detalii aici.

De la ora 12, pe terenul 6 s-a jucat meciul din Cupa Elitelor. Steaua U19 cu Miercurea Ciuc 2, scor 4-0, dacă nu greșesc. Am ajuns în repriza a doua, n-am văzut mare lucru. Dar chiar și așa, Răzvan Milea pare din alt film. Valoarea lui e mult peste cea a celor mai mulți dintre băieții din ”categorie”.

5 comentarii

  • Suntem in medie 600 meci de meci in condițiile in care in tribune au loc 1000! Azi am fost 5-600. Speram ca in sezonul viitor și condițiile pentru suporteri sa fie îmbunătățite. Azi au fost peste 1200 de spectatori in complex: meci Steaua echipa mare, meci tineret, meciuri juniori și copii, meci Romania rugby! Păcat ca CSA se mișcă “românește”.

    • E greu s-o miști în condițiile actuale. Eu înțeleg, oarecum, și situația asta. Însă – dacă nu e doar în imaginația mea – am observat sâmbătă la meci mai mulți suporteri obișnuiți decât până acum. Peluza poate fi mobilizată oricând, nu e o tragedie dacă la unele meciuri nu e în număr mare, dar suporterii obișnuiți sunt cei care trebuie să vină și a căror prezență e de încurajat.

      Altfel, repet. 600 de inși pe meci e medie de Liga 1. Din fericire sau din păcate.

Leave a Reply to Bogdan T. X

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.