Steaua – Progresul. Pare greu, dar n-a fost

Extraordinar de greu meci. Și nu pentru că Steaua a avut pentru vreo clipă emoții că pierde, ci pentru că părea că e imposibil ca Progresul să primească gol. O combinație de noroc cu ratări și cu lipsă de inspirație la finalizare a făcut din meciul cu Progresul cel mai intens meci din acest sezon.

Vorba lu’ Tanti Ioana de la mine de la bloc, să te caci în gura mea dacă Progresul n-a jucat pe bani buni. E normal să îți aperi șansele, înțeleg perfect faptul că te remarci chiar și la nivelul ăsta dacă încurci Steaua cu suporterii în spate, dar să tragi de timp din minutul 23, să dai numai în bălării, să te aperi mai ermetic decât visează Zepter că poate ajunge vreodată, să joci la plus 200% din capacitate față de felul în care ai jucat cu Carmen, astea sunt semne că ai avut și ceva pe dreapta, dincolo de evidenta dorință de a nu pierde.

Spun ”dorință de a nu pierde” pentru că asta a fost. Dacă erai orgolios, urmăreai să câștigi, nu? Ori ei au vrut doar să nu piardă, un rezultat care nu îi ajuta la nimic, nici la un minimum de glorie, dar care afecta serios Steaua.

Steaua a început într-o formulă diferită față de ceea ce a fost pe teren cu Dinamo și asta s-a văzut uneori. Sigur, n-a jucat nimeni prost, doar că mi se pare că lucrurile au stat incomparabil mai bine în prima parte a primului meci din playoff.

În tribună la meciul Stelei, lângă un Doru Bratu cu cercel tip Elton John și cu țigara în colțul gurii, stăteau și unii jucători de la Carmen. Și oamenii comentau, așa cum e normal, partida. Din discursul lor am sesizat o nuanță de încredere, nu știu pe ce se bazează, dar sunt foarte, foarte încrezători.

Am văzut și meciul lui Carmen cu Dinamo. N-a fost chiar atât de ușor pe cât a arătat tabela la final, adică 5-2. Începutul slab tare, apărare ezitantă și un vârf de atac, cel de culoare, care cu siguranță ar câștiga competiții de atletism. Cu fotbalul a fost subțire azi. Înțeleg însă că e bun, doar că n-a fost azi ziua lui. Altfel, Stelian Stancu aleargă 542 de minute fără oprire dacă vrea, Chiacu nu prea mai poate, dar are pasă și are execuție dacă are timp și spațiu, iar ce e fază fixă din preajma careului e pericol mare pentru echipa adversă.

Culmea, deși au fost cu vreo 2-300 de suporteri mai puțin față de primul meci, atmosfera a fost mai tare. Bănuiesc că s-a auzit și pe transmisia TV, s-a cântat tot meciul fără oprire. Mă rog, cu o oprire de un minut în repriza a doua când, după un efort susținut, a zis un băiat la portavoce că se cer câteva zeci de secunde ca să mai respire lumea. În rest, 90 de minute și alte 20 la final.

Calificarea la baraj se joacă duminică, duminică cu mult mai mulți suporteri.