web analytics
BMW F800GS Est, spre Siberia

Est, spre Siberia #6 – O nouă călătorie cu Trans-Siberianul și niște vecini interesanți

M-am trezit și eu ca omu’ într-un final, în noaptea asta n-am mai auzit scârțâit de pat din camerele vecine. Planul e simplu, la ora 23:45 am trenul spre Irkutsk, însă eu la ora 12:00 ziua trebuie să dispar din hotelul-bordel. Deci e o zi cu tras de timp. Bine, asta nu mă împinge să mă mișc eficient, zac până pe la 11, oră la care intru în panică. înghesui tot ce am în rucsacul care a mai făcut Trans-Siberianul și în 2016, dar de data asta am și casca de cărat. Ies să predau cheile și să plec și îmi vine o idee. Dacă tot am de ars vreo 12 ore, nu mai bine le ard eu fără 15 kile în spate și fără casca atârnată pe rucsac de parcă sunt Miron Cosma?

Bună ziua, domnișoara recepționeră de la hotelul-bordel. Como estas? Check-out, please!

Domnișoara acră, alta decât cea care m-a primit în stabiliment, no abla ingles. Știu deja ce se va întâmpla, dar prefer să trag de timp, orice minut contează când ai o zi de omorât.

Domnișoară, vreau să îmi las și eu bagajul aici până diseară, îi zic. Și, logic cred eu, arăt spre rucsacul din spatele meu care-i înalt cât Tyrion Lannister. Domnișoara se uită ușor confuz, face apoi o față de parcă a priceput, și scoate un tabel. Ce să vezi, cu prețuri! Bine, dacă hotelul ăsta dă camere cu ora de ce n-ar taxa și lasatul bagajelor? Bine, zic. Plătesc, ce să fac, cât poate să fie? Păi vreo 40 de euro, cică, în ruble. Să fac, vorba unui țigan de acum câțiva ani, ”decădere de calciu”. (De fapt, discursul complet al țiganului era în contextul în care trecuse o fată pe lângă el și i-a zis ceva de genul: ”Când treci așa pe lângă mine fac decădere de calciu, să fac boală!) Cum, fată, 40 de eypo? Păi ce îi faci, thailandez? Mă vede că-s contrariat și, cum spuneam, face ce știam că o să facă.

Ninaaaaaaaaaaaaaa! Duduie holul de la decibelii lansați de gâtlejul domnișoarei acre. Imediat, dintr-o anexă, iese doamna Nina, să îi dea Dumnezeu sănătate căci fără ea eram leșinat. E doamna de la curățenie, femeia de 50 (cred) ani care știe engleză. Doamna Nina salută politicos, zâmbind, și ascultă ce zice fata. Apoi se uită la mine.

Ea spune că ai mai cerut o cameră și că nu are decât camere superioare, costă 40 de euro.
Doamnă, n-am cerut cameră, am cerut permisiunea să las bagajul până diseară. Știți că am tren spre Irkutsk și nu aș vrea să car ăsta toată ziua după mine.

Doamna Nina face atunci un gest a lehamite spre recepționeră, o ceartă un pic în rusă, apoi îmi trage un ”follow me”. O urmez în anexă, acolo unde este și cea de-a doua doamnă de la curățenie. Au o cameră cât o debara mai mare de bloc comunist, miroase a produse de curățenie și e totul lună. Au două paturi suprapuse, semn că sunt mereu acolo, și îmi face semn să îmi las bagajele lângă pat. Îmi zice că o să fie aici non-stop și că să trec să le iau când vreau. Doamna Nina, ești uriașă! Dau sărumâna și plec să ard orele.

Iau metroul la care am devenit expert deja și mă duc într-o zonă unde am reperat un mall. Am nevoie urgentă de o curea pentru că au început să cadă pantalonii de pe mine. E bine, am de unde da jos. O găsesc și găsesc și un Starbucks la care trag de o cafea proastă până când începe vânzătoarea să se uite la mine ca la un chiriaș. Gata, plec! Mi se face și foame, așa că sar din nou în metrou și mă duc către strada Arbat, o zonă pietonală cu terase la care mănânc ceva și, pentru că toți pe lângă mine beau, cer și o bere. La 0,5, mă întreabă ospătărița? Nu, e devreme, mai mică n-aveți? Avem la 0,75 și la 1 litru! Au, mamă! La 0,5 atunci. Sunt deja specialist în braconarea localurilor pentru a petrece cât mai mult timp în mod justificat. Pașii sunt ăștia:

1. Intri și te așezi la o masă cât mai ferită de câmpul vizual al ospătarilor ca să te repereze greu și să nu apară imediat la tine.
2. Comanzi întâi ceva de băut și spui că te mai gândești la ce vrei să mănânci.
3. Tragi de băutură până aproape de penibil, apoi ceri un meniu.
4. Vine cu meniul și ceri unul în engleză. Dacă ai noroc și nu are, profiți de prilej pentru a traduce cu google translate, ceea ce evident necesită timp.
5. Comanzi ceva ce se poate mânca în timp și care e vizibil de departe ospătarului. Spre exemplu o pizza pe care ți-o vede neterminată la masă și nu vine să debaraseze.
6. Când ai terminat de mâncare și ți-a luat farturia, te prefaci interesat de desert. Ceri un meniu, îl mai studiezi un pic și comanzi clătite. Eventual și o apă, să mai ai de ce trage.
7. La final ceri nota ca să liniștești ospătarul, însă nu termini băutura. Astfel poți plăti, dar mai ai motiv să stai la masă fără să se uite urât.

Și uite-așa au mai trecut niște ore, dar nu suficiente. Unde se mai poate pierde timp? La Zoo! Nu râdeți, Moscova are o grădină zoologică mișto. Schimb două metrouri și ajung în cartierul cu pricina. Vreo 10 case de bilete, toate închise. Măi să fie. Dau un ocol și văd o coadă cât coada la bilete de pe Giulești când juca Rapidul cu Steaua. Coada la o singură casă, evident. Mda, fail, n-am de gând să aștept în soare. Înapoi la metrou, direcția Piața Roșie. Ajung și dau de armata rusă! Mulți militari, piața închisă, plin de poliție și de BMW-uri 750 Li parcă cu girofar, probabil e ceva important. Nu merge de pierdut vremea, deci pe jos către Kitay-Gorod, locul unde anul trecut am avut hotelul la întoarcerea de la Vladivostok. Dau de o cafenea, iau un loc și un capuccino plus o apă. Mai ard și aici niște timp, dar nu mai merge. Gata, înapoi la hotel!

Mă opresc înainte la supermarketul sărăcăcios din Sălăjanul în care e amplasat hotelul-bordel pentru provizii de Trans-Siberian. Nu prea multe, că suntem deja low-bugdet. Cu punga la braț mă duc să-mi iau bagajul, o salut politicos pe doamna Nina și cobor. Calculele sunt simple. Cartela de metrou nu mai e bună. Să iau alta sau să iau un Uber până la gară. La metrou nu m-aș băgat cu bagaj voluminos, de când cu problemele rușii au băgat pază serioasă. Fiecare stație are polițiști care opresc tot ce depășește mărimea unui diplomat. Se trece totul prin scanner de bagaje, detector de metale, n-am chef de asta. Plus că aici Uberul e 8 ruble pe kilometru, adică 0,5 lei. Până la gară îmi estimează vreo 400 de ruble, adică nici 30 de lei, iar distanța e uriașă. Așa fac!

Cu trei ore mai devreme decât ora de plecare, gara mă primește cu o altă cafenea. Aici, nu mă interesează, stau cu nesimțire. O altă cafea (cred că n-am să prea dorm) și o masă cu priză pentru reîncărcarea telefonului care altfel rezistă exemplar la frecuș. Stau până mă plictisesc, mai stau un pic și în fața peronului, apoi spre tren. Rossija #2, Moscova – Vladivostok, ăl mai tare tren pe care-l are țara asta. Eu îl iau doar până la Irkutsk, adică pe 25 la 7 ora locală (2 ora voastră și a Moscovei), trebuie să fiu acolo. Am pat jos și, cel mai tare lucru din lume și al doilea din Craiova, am priză! Superb, mă bucur mai mult decât m-am bucurat la orice în ziua asta, călătoria de anul trecut a fost o continuă cursă de reîncărcare. Acum o am la purtător, lângă pat, sunt chiar două pe care le pot folosi și colegii. Ah, colegii.

Trenul a plecat la 23:45, adică târziu, deci n-am apucat să îi cunosc. Dar la prima vedere avem așa. Jos, lângă mine, un nene pe la 40 de ani care pare neplăcut. A venit, a trântit patul și, ronțâind zgomotos un măr pe stilul Gigi Becali-n lojă la Ghencea, a adormit îmbrăcat cu hainele de stradă. Sus deasupra mea, amic cu domnul, un băiat mai tânăr care s-a retras la somn fără să zică o vorbă. Tot sus, în diagonală, o fată tinerică, până în 20 de ani. Frumușică precum 99,99% dintre rusoaice, am bănuit că e concubina băiatului de sus pentru c-au ajuns în același timp și și-a lăsat bagajele în grija lui, însă se pare că n-au nicio treabă. Am plecat de 2 ore la momentul în care scriu asta și ea e călare pe telefon, bate-n ecran și mai râde din când în când. Asta e, revenim cu mai multe amânunte în zilele următoare. Trans-Siberianul a pornit!

16 comentarii

Leave a Reply to RaducanuCristianFlorin X

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.