web analytics
BMW F800GS Est, spre Siberia

Est, spre Siberia #5 – Motocicleta mea e între uzbeci și tadjici. Eu mă pregătesc de Trans-Siberian

Râdeam de voi că v-a plouat în București și m-am trezit pe la șase și ceva în zgomot de torențială. E ca naiba, azi trebuia să am jumătate de zi pentru plimbat și altă jumătate pentru dus motocicleta la depozit și pregătit transportul la Irkutsk. Iar ploaia îmi freacă ambele planuri. Oboseala din ultimele zile începe să se simtă, ce-i drept nici n-am făcut eforturi să mă culc devreme, dar mă cam resimt. Hotelul-bordel la care stau nu e pe bază de mic-dejun, așa că pizza aia cu mărar e la fix. Azi nu e zi de mers ca până acum, deci frec duda pe net o perioadă, apoi mă îmbrac să ies.

Din lipsa de inspirație, dar și pentru că nu mă bate cheful peste față prea tare, mă duc la metrou cu direcția Piața Roșie. Da, e clișeu, dar e incredibil de frumoasă, nu știu dacă mai există multe orașe în lumea asta care să concentreze într-un spațiu relativ restrâns un număr atât de mare de obiective turistice de excepție. Poți să cobori la metroul care te lasă la 200 de metri de intrarea în piață și ai ce face, vizita, vedea, vreo 4-5 ore. Asta dacă ești prima dată în Moscova, eu-s a treia oară așa că vizitez un magazin de gogoși în care intru alergat de o altă torențială.

Trece timpul și nu prea mă mână. Mai trag niște ture pe străzile din zonă, dar sunt cu energia-n jos așa că mă întorc la hotelul-bordel. E doar 12 și ceva, dar mă simt de parcă m-au bătut trei stăpâni de sclavi pe un câmp de bumbac din Alabama. Deschid laptopul, văd că-i un nou episod cu John Oliver pe YouTube și adorm chiar când devine mai interesant. Mă trezesc după vreo două ore, de data asta de cald. A ieșit soarele și bate fix în mine. Bun, treaba e așa. Trebuie să reorganizez bagajele astfel încât tot ce am în gențile laterale să ocupe mult mai puțin spațiu pentru că trebuie să încapă și echipamentul de pe mine, adică geacă, pantaloni și cele mai voluminoase cizme pe care vi le puteți imagina. Totul durează cam o oră, transpir serios îndesând lucruri, dar până la urmă iese ceva. La mine, pe tren, o să am doar rucsacul în care sunt nevoit să car și sacul de dormit care nu a mai încăput în bagaje.

Cealaltă dilemă este legată de benzină. Vlad, tipul din Moscova care a fost suficient de amabil să vină cu mine la firma de transport, mi-a spus să vin cu motocicleta pe rezerva de benzină. Adică cu becul aprins, cică nu e voie să încarci cu combustibil. Doar că eu mai am destul de multă în rezervor, așa că până la depozit merg precum Casey Stoner la Laguna Seca, turat în zona roșie ca să consume cât mai mult. Doar că eu fac asta doar în treptele 1 și 2 de viteză, se uită săracii moscoviți de pe marginea drumului la mine ca la nebuni.

Anticipez greșit durata pe care o voi petrece în trafic și, evident, ajung mult mai devreme. Mult, mult mai devreme decât mi-a zis Vlad să ajung. Așa că stau pe bordura și mă bag în seamă cu un nene de vreo 65 de ani care are drept ocupație băgatul de benzină în rezervoarele oamenilor. E ridat precum un pepene galben, are o bască tocită de la purtatul, îndrăzenesc să estimez, pe durata a vreo trei decenii și pare că-l cam doare la bendix de nevoile clienților. Îl fură peisajul cu furtunul în mână, e claxonat, șoferii se mai și răstesc la el, dar nu schițează niciun gest de nervozitate sau precipitare. Zen sută la sută! Cât aștept să se facă ora potrivită mai interacționez și cu un șofer de TIR care trece cu 2 km/h prin dreptul meu blocând fără nicio remușcare circulația și așa gâtuită de ora de vârf.

”Ce se întâmplă?”, întreabă în română și mă cam ia prin surprindere.
”Ce să se întâmple? Aștept!”
”Păi un’ te duci?”
”Nu mă duc”, zic. ”Las motocicleta aici să o ducă alții la Irkutsk”
”Păi ce faci la Irkutsk?”
”Mă plimb cu motocicleta, ce să fac”

Nu mai stau mult și apare și Vlad, cu zece minute mai devreme decât ora stabilită, norocul meu că-i punctual. Se urcă pasager și mergem câteva sute de metri până la sediul companiei de transport. De fapt, unul dintre cele vreo opt sedii din Moscova, un depozit uriaș la care se lucrează non-stop. Fo’ real, non-stop adică 24 din 24, nu se închid porțile niciodată. E agitație, iar fără Vlad eram mâncat pentru că nimeni nu vorbește engleză. Toți muncitorii sunt băieți veniți, după cum arată, de prin Kazahstan, Tadjikistan și alte stan-uri. Încep. Demontez parbrizul, scot bornele bateriei și oglinzile pentru care, absolut printr-un noroc, am cheie de 17 în trusă. Trag doar o badă de scoci care să susțină bara care fixează parbrizul și… aia e. Gențile laterale împreună cu parbrizul, canistra și izoprenul sunt împachetate separat într-un sac uriaș, iar motocicleta… motocicleta rămâne fix cum am adus-o în mijlocul depozitului. Urmează să o împacheteze ei mai târziu, nu pot să le fac eu programul, așa că mergem pe încredere. Și da, am emoții mari, dar nu e ca și cum pot controla ce se va întâmpla, iar altă variantă mai ”safe” nu am. Nu că asta n-ar fi safe, dar zic și eu. Sunt două lucruri de care mi-e frică, sper să mă înșel. Primul e să nu se rătăcească bagajele de motocicletă sau să nu umble careva prin ele. Al doilea e legat de părțile sensibile ale motocicletei, adică ceasurile de bord, ecranul, urechiușele de care se prinde parbrizul și parbrizul ca element. Sper să fie atenți și să le împacheteze bine, că am cam pus-o dacă se sparg.

Tot pentru că Vlad știe mersul și știe rusă mergem într-o altă clădire unde completează el un formular la un automat cu datele mele, datele motocicletei și detaliile expediției. Mergem apoi la casă, plătesc și… aia e! Motocicleta mea e acum într-un depozit plin de uzbeki și de tadjiki și sper să se comporte frumos cu ea. Gotze, ne vedem la Irkutsk pe 28. Până atunci merg la o bere cu Vlad și îl bombardez cu aproximativ 200 de întrebări despre ce urmează să găsesc pe drum. E cam specialist pe partea aia în ideea în care a făcut drumul Magadan – Moscova pe motocicletă în 2013, alături de un prieten. A mai făcut și Mongolia, și altele prin zonă, așa că tot ce poate spune e valoros. E de treabă Vlad, adică cine ar veni după opt ore de muncă în altă parte a orașului să ajute un străin într-un proces nu tocmai plăcut. Ba mai mult, berea și masa le plătește tot el, insistă să facă cinste, așa că sunt dator până peste cap.

Mă întorc la hotelul-bordel cu casca-n mână și dau la intrare de femeia de la curățenie. Doamna fumează o țigară și îi mai mulțumesc o dată pentru ajutorul cu pizza. Râde și mă întreabă unde merg, dacă îmi place Rusia. Spune și ea că nu știe de ce nu vorbesc tinerii engleză, dar nu îndrăznesc s-o întreb cum știe ea așa de bine să o facă. Seara se termină cu, nu exagerez, cu vreo trei ore de booking în cautarea unui alt loc în care să stau. Mâine trebuie să părăsesc stabilimentul actual, iar biletul de tren e abia pe 21 iunie la ora 23:55 noaptea, deci mai am de stat o noapte și toate hotelurile-s scumpe cu draci.

Costurile transportului motocicletei sunt suportate de compania românească AXS Transport. Pentru că-l cunosc pe unul dintre patroni, discuția a fost simplă. ”Adică tu trimiți motocicleta cu TIR-ul și noi nu ne băgăm? Trimite-ne factura și o rezolvăm noi pe asta”. Așa că mulțumesc! O să le vedeți logo-ul pe motocicletă și pe cască, am plecat cu ei din București.

7 comentarii

  • Al naibii rafala de ploaie ! Dar sunt bune si gogosile desi ma asteptam sa ne spui despre Spartak , Dinamo , CSKA …:)
    Nu ne-ai spus nimic despre stickere , ai “vandalizat” ? :))

  • Chiar ma facusei curios cu pizza aia asa ca am intrat pe dominospizza.ru. Nu am gasit-o pe cea cu marar, dar am vazut foarte multe care contin castraveti murati, ceea ce ma face sa te cred… ?

  • Scrii din ce in ce mai frumos…ti’a zis mama,cand erai mic,”Exercitiul este mama invataturii”,ai ceva din San Antonio 🙂 Succes,s’tem cu ochii pe tine!

Leave a Reply to RaducanuCristianFlorin X

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.