web analytics
BMW F800GS Est, spre Siberia

Est, spre Siberia #4 – Ziua nervilor, a certurilor și a hotelurilor-bordel

Am un prieten care în fiecare dimineață, timp de multe săptămâni, îi dădea primarului Gabriela Firea câte un print screen cu situația dezastruoasă a traficului din București, captură de pe google maps. Până într-o zi, când sătulă de atâtea capturi cu aglomerația, Firea i-a dat block pe Facebook. Ei bine, cel puțin pentru o perioadă eu nu o să mă mai plâng de traficul din România. Vă zic imediat de ce.

La 5:34 fix sunt cu ochii în tavan, cu vreo două ore înainte să sune alarma. Bate soarele în cameră, plus că m-am și culcat devreme cu o seară înainte. Deci trezirea, verificarea prezenței lui Mario Gotze care doarme în parcare, plus o dilemă. Internetul e foarte prost, atât de prost încât nu pot nici măcar să intru pe booking să-mi fac rezervarea pentru Moscova. Și asta-i o problemă, văd că și așa nu prea mai sunt multe locuri libere în ditamai orașul. Deci mic-dejun, apoi operațiunea de ”îmbagajare” a motocicletei. M-am perfecționat, îmi ia cam 20-25 de minute să montez tot, să fiu gata de drum. Bryansk e un oraș mișto, mai ales duminica dimineață când e liber. Îl părăsesc rapid și mă întorc vreo 20 de kilometri în ”principală” ca să fac stânga spre Moscova. Fac, dar opresc imediat să bag benzină. Am învățat și sistemul rusesc. Ideea e așa, dacă ajungeți vreodată:

1. Tragi la pompă, ridici furtunul și-l bagi în rezervor.
2. Te duci la casă și îi dai banii pentru cât vrei să bagi. Dacă vrei full și nu ai habar cât înseamnă, lasă-ți o marjă, dă-i mai mult.
3. Te întorci la pompă și alimentezi fie până la full, fie până când pompa se oprește singură dacă ajunge la suma pe care ai lăsat-o.
4. Te duc iar la casă de unde îți vei lua restul dacă ai băgat mai puțin.

Merge brici, luăm și o cola pentru că văd că au WI-FI. Bucuros de viteza lui, fac o tâmpenie majoră. Când pregăteam călătoria am găsit un hotel ieftin și mișto în Moscova în zona depozitului firmei de transport la care voi lăsa motocicleta. Parcare privată, notă de peste 8 pe Booking, ce să mai, belșug. Dar mă mănâncă-n cur, că tot am net, să vad dacă nu cumva găsesc ceva și mai aproape de depozit. Adică n-am găsit ceva convenabil în luni de pregătire și o să găsesc pe telefon, în 10 minute, pe marginea drumului lângă un șofer de TIR polonez care pute de parcă a mâncat scânduri de WC. Evident, renunț să iau hotelul stabilit și rezerv altul, cu o notă de 7,2 și cu review-uri doar în rusă din care nu înțeleg nimic. Ce aveam să regret…

liber. deocamdată

Pauza de rezervat hotel prost

Pentru că nu m-a dus mintea, am intrat în Rusia cu bani românești și ucraineni în loc să am totul în ruble

Bun, am vreo 400 de kilometri până la Moscova, iar primele două sute și ceva sunt impecabile. Adică asfalt perfect, copaci stânga și dreapta ca să fie răcoare și să țină vântul departe, plus un trafic de 10 mașini pe oră. Merge Gotze de rupe, dar plictiseala de drum drept nu e bună. Încep să merg fără mâini, apoi cu picioarele ridicate pe crash-baruri, apoi să fac jaloane imaginare. Îmi dau două palme la prima oprire de hidratare și promit să nu mai. Mai trec câteva zeci și, bam!, semn de McDonald’s. E un oraș micuț în care, pare-se, toți sunt la MC. Au panouri de comandă pe ecrane LCD mari, butonezi acolo și alegi ce vrei, plătești tot acolo cu cardul și îți iese un bon de ordine cu care ridici comanda. Trag un meniu BigMac mare, o cola diluată-n gheață, și ies la motocicletă la fix cât să-l prind pe ta-su cu băiețelul de vreo 2-3 ani călare pe motocicletă. Îmi dreg vocea ca să îmi anunț prezența, omul se trage speriat. E ok, bos, lasă-l să stea! Ăla mic îmi face cu mâna, e fericit, dar începe să plângă când pornesc motorul să plec. De la zgomot, nu de dorul meu. Ah, și ies fix când începe ploaia. E scurtă, vreo 5 minute, dar deasă. Echipamentul waterproof rezistă!

Buun, mai am 77 de kilometri până-n capitala Rusiei când începe distracția. Cobor un deal și mă înfig în frâne! Coadă, tată! Cât vezi cu ochii în față, și vezi pentru că-i drum drept, coadă pe sensul meu. Și nu că-i coadă pe cele două benzi, e coadă și pe marginea drumului, pe jumătatea aia de bandă care la ruși e neasfaltată. Na belea! N-am de gând să stau acolo și o iau printre mașini cu largul concurs al șoferilor ruși care se dau la o parte de parcă îi ameninț. Și toți, nu doar unii, se dau și ăia care au S500 Maybach, iar în Rusia mașina asta văd că-i ca Renault Clio la noi, toată lumea are. Merge bine, doar că n-o scot din a doua și de la atâtea țevi de eșapament fierb. Și eu, dar și motocicleta. Am mers exact 16 kilometri în halul ăsta, târâindu-mă printre mașini, o experiență oribilă, probabil cea mai proastă din viața mea. Și, ca să nu vă las neinformați, să vă zic și de ce era coadă. Dup 16 kilometri, adică două înălțimi de București de coadă, ajungem în locul unde cele două benzi se îngustează ca să încapă sub un pod mic de cale ferată. Ei bine, acolo un nene cu Loganul (Renault, nu Dacia) a dat în fundul unui Audi Q5 condus de o doamnă care, deși mașina n-a pățit absolut nimic, a blocat banda să nu-l lase pe loganist să fugă. Din cauza lor, oameni care probabil așteptau miliția, am suferit noi așa. Înjur în cască și trec mai departe.

Când se blochează șoselele Rusiei, apăi se blochează!

Un camion care are mici probleme

Mai străbat două porțiuni de ploaie măruntă, apoi e timpul pentru ultima alimentare. Și aici e schepsis. Faza e că la Moscova trebuie să pun motocicleta pe TIR, iar nenii ăia n-o primesc cu benzină în ea. Cum habar nu am să scot benzina din rezervor, intenția e să ajung cu ea pe roșu în oraș și să le arăt oamenilor că nu e pericol. Doar că trebuie să aproximez, indicatorul de pe motocicleta mea arată ”liniuțele” la benzină doar când sunt la jumătatea rezervorului, altfel e imposibil de măsurat din cauza formei lui. Și de acolo scad vreo șase liniuțe, sunt cu trei rămase. Deci nu îmi ajung până la Moscova, probabil, așa că mai bag un pic. Nu mă concentrez și îi dau femeii 150 de ruble cu speranța să iau rest, dar uit să mai scot furtunul și bag de toți banii, adică patru litri și ceva. Prea multă, nu e bine.

Intrarea în Moscova se face într-un mare fel. Pe vreo șase benzi cred, benzi pe care duminică la prânz circulă toată lumea. E o aglomerație de nedescris și partea proastă e că nu prea e loc printre ei. Mai prost e faptul că eu am intrat în Moscova și GPS-ul îmi zice că am încă 23 de kilometri până la hotelul proaspăt rezervat. De aici se rupe filmul, totul e o combinație de sudoare, nervi, frânări, accelerări și slalom printre mașini. Mă ajută și niște motocicliști ruși cu choppere uriașe care îmi fac semn să o iau după ei printre mașini. Băieții arată de parcă au venit de la un triplu asasinat, iar șoferii se dau din calea lor în avans, nu-i mai așteaptă să apară în dreptul geamului. Ajung într-un lung final la hotel, rupt și leșinat. Bine… ajung e un fel de a spune. Ajung la strada potrivită, la numărul potrivit, dar nema hotel. E un fel de Sălăjan cartierul ăsta, e lume pe străzi, copii la joacă, dar niciun hotel. Prima persoană care trece, o puștoaică blondă, știe engleză. Nu e din zonă, cică, dar deschide o aplicație care se numește Yandex nuștiucum și pe care, zice ea, e musai să mi-o instalez cât sau în Rusia. Caută și spune că da, că aici trebuie să fie. Doar că nu-i!

Moscova și traficul ei de duminică la prânz

Pleacă și ea, plec și eu. Dau încă o tură printre blocuri, simt cum sunt înjurat din casele în care era liniște până să vină un dement din România cu motocicleta pe alei. Nimic, tată! Mă sacrific și pun mâna pe telefon să sun la oameni.

”Buna ziua, am o rezervare la dumneavoastră, dar nu găsesc hotelul”
”Xewrfdsfsfsdfsdfwdfsvsvc!”
”Ai, să moară Franța! Nu vorbești engleză?
”Aefsdcxcdsdfsdfs”
”Adio!”

Bun, recepționera nu vorbește engleză, e mișto. Mai fac o tură printre blocuri, sunt deja sleit de puteri și lipicios de transpirație, apoi trag motocicleta pe dreapta. Variantele sunt fie să renunț, să rezerv alt hotel, și să îmi asum că am pierdut banii pe o noapte de cazare aici, fie să sun la Booking să le spun că hotelul are adresa greșită. Cât mă gândesc mă mai învârt, on foot, pe lângă clădirile astea și… văd o intrare mică pe care scrie în rusă ceva ce îmi aduce mie a hotel. Da, ăsta e, intrarea e complet pe altă parte. Intru și trebuie să urc la etajul patru, pe scări, acolo unde văd recepționera cea fără de cuvinte-n engleză. Ne înțelegem cât să îmi explice cu foaia și pixul, desenând o hartă mai ceva ca Magellan, cum să duc motocicleta astfel încât s-o bag în curte. Ne mai enervăm și cu WI-FI-ul care nu merge bine în cameră, dar măcar arată decent. Sigur, trec peste faptul că închiriază camere cu ora și că în cele 25 de minute în care am stat la recepție au intrat două cupluri ce păreau foarte, foarte nou formate. Și care, ce să vezi, s-au cazat la hotel fără bagaje. 🙂

Starea mi-e proastă, probabil și de la oboseală, iar căratul bagajelor de pe motocicletă până sus nu ajută. Îmi revin după vreo oră de stat în pat cu ochii în tavan și ies.

”Tanti”, zic. ”Unde găsesc și eu pe aici un Megafon de unde să îmi iau o cartelă de Rusia?”
Ce să vezi, tanti înțelege și îmi zice că-i unu la 300 de metri, doar că e MTS. Merg, dau 960 de ruble pe ceea ce trebuie să fie 28 de giga de net, nu știu câte mii de minute în rețea și alte prostii. Mai important, zice nenea că netul ăsta e valabil și în zona de est, spre Magadan, în locurile în care e semnal, firește. Zic că-i important pentru că la Megafon pe site scrie că zona aia, adică ultimii 2000 și ceva de kilometri din călătoria mea, acționează ca o zonă în care sunt tarife de roaming. Adică nu merge să ai ceva inclus, plătești prețuri mult mai mari și pentru apeluri, dar și pentru internet. Nenea de la MTS, un băiat de vreo 30 de ani care nu prea vorbește engleză, spune că înțelge și că e ca el, am net inclus și pentru zona aia. Adică am 7 giga pe săptămână ”all over Russia”. Bineeee.

Foame-mi e, că n-am mai mâncat de la BigMac-ul ăla juicy, așa că opresc într-un supermarket în care, în afară de Cola, Fanta, Sprite și Lays, nu găsesc niciun produs cunoscut, doar chestii rusești. Iau un kefir, niște biscuiți, o apă și un baton de cereale și mă întorc la hotel să rad masa de seară. Doar că mă împinge păcatul să deschid conversația cu recepționera.

”Nuvăsupăraț’, mă ajutați și pe mine cu o comandă de pizza”, spun gândindu-mă că n-am ce face cu kefirul ăla și că o să plâng de foame. Ea nu prea înțelege, dar repet și se prinde. Îmi arată un pliant cu Domino Pizza și-mi zice să intru pe site să comand. Mda, pe site intru, dar e în rusă, așa că lasă. Oricum m-am cam săturat de la kefir și de la biscuiți. Trece o jumătate de oră, trece o oră, când cioc-cioc la ușă. Recepționera cu femeia de la curățenie. Ce să vezi, doamna care dă cu mărura și face curat în camere vorbește engleză. Și nu oricum, vorbește bine de tot.

”Am înțeles că vreți să comandați pizza. Vreți să vă ajut?”
”Doamnă, să vă țină Domnicu’ puternică! Da, așa vreau”, zic eu mai mult de entuziasm, că foamea am eliminat-o mai devreme.
”Will you be paying cash or card?”, mă întreabă. Jur, nu bag în ele, doamna e 500 de clase peste fiecare recepționer întâlnit de la București până aici.
”Card”, spun.
”Will you be willing to pay as much as 700 rubles?”, cică. 700 e mult de tot, e uriaș, dar îmi arată pliantul și atât costă pizzele.
”Pai da binențeles că plătesc, după ce am făcut atât de mult tărăboi crezi că renunț la pizza?”

A venit și pizza cam într-o oră, o altă doamnă în etate a adus-o, și e o pizza cu pui, salam picant și… mărar din belșug. Evient că după jumătate de felie n-am mai putut, dar expresia de pe fața femeii de la curățenie atunci când a venit livrarea e de neprețuit.

Gata, somn că-i groasă! Mâine e zi de vizitat, în prima parte, apoi la 19:30 mă văd cu Vlad la depozitul transportatorului. Cum cine e Vlad? Un român care locuiește la Moscova și care a făcut drumul pe care vreau eu să îl fac. Vlad e un om super de treabă și mi-a promis că mă duce la depozit ca să discute el, în rusă, cu băieții de acolo toate detaliile transportului. Am emoții, dar e bine.

8 comentarii

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.