Est, spre Siberia #19 – Oameni buni, vodcă și Estul Rusiei decis să îl repare pe Gotze

”Cristian, te vedem de pe mal! Sunt cu fratele meu, suntem într-un Touareg negru!”. Max a venit la ferry, undeva la 10 kilometri în afara orașului, ce băiat! Am urcat ultimul, dar cobor între primii după ce plătesc 150 de ruble cursa. Pe mal, Max și Kirill mă întâmpină, ne salutăm, apoi îmi dau apă și gogoși. ”Trebuie să-ți fie foame, nu?”. Adevărul e că mi-e cam foame, bag o gogoașă rapid și sunt sfătuit să îi urmăresc. Cică mergem la sediul Night Wolves să îmi las bagajele de pe motocicletă, apoi la service să constatăm dauna. Sediul clubului e aproape de intrarea în oraș. Au jumătate dintr-o clădire cu un singur nivel, clădire decorată cu însemnele clubului, unul dintre cele mai importante din Rusia. Demontez bagajele cu ajutorul lui Kirill, apoi mi se arată dormitorul. Sunt paturi suprapuse, patru locuri, dar voi fi singur. Mai există o baie uriașă, dar fără duș, și o bucătărie/bar/sală de conferințe. Dar nu-i timp de vizite acum, blană spre garajul care e destul de aproape.

Service-ul nu e al clubului moto, ei n-au mecanic încă, dar cică e un om priceput aici. Mergem pe o stradă pe care sunt amplasate garaje de beton stânga dreapta, iar în capăt un astfel de garaj care are și un etaj construit din lemn. Înăuntru mecanicul, un nene pe la 40 de ani, meșterește ceva la o Honda cu care au venit niște puști. Nu vorbește engleză, dar Max îl pune la punct. Pentru mecanic e simplu, desface garnitura de praf, se uită în furcă și îmi zice clar că trebuie garnituri noi cu tot cu celelalte mărunțișuri de metal cu care vin. El poate să mi-o desfacă și așa, fără să aibă garnituri în stoc, dar dacă e rupt cauciucul ăla înăuntru cică mai rău îi face. Mă sfătuiește și el să merg așa la Magadan, că nu-i tragedie, doar să merg încet. Max nu e mulțumit, vorbește în rusă și caută soluții. Jumătate de oră mai târziu suntem în camera de sus a garajului, eu pe telefon și Max pe laptop. Căutăm garnituri similare după sfatul lui Ionuț de la BMW România. Găsim ceva, dar nimic care să existe în Yakutsk. Nasol… Intră și Kirill în scenă, se fac planuri, iar prima idee e cam așa: ”Îți comandăm piesele de la BMW Motorrad Moscova, dar o să dureze între patru zile și o săptămână până vin aici”. Mie-mi cam pică fața, n-am cum să stau atât de mult pe loc, iar băieții văd asta. Se face un brainstorming, ei dau telefoane peste tot, suntem călare pe un soi de OLX rusesc. Încă jumătate de oră și Max vine cu o altă propunere. ”Există BMW Motorrad în Vladivostok, poate putem comanda de acolo, ar ajunge mai repede cu avionul”. Sună bine, toată lumea e încântată, urmează să facem asta mâine pentru că acum e târziu.

Constatarea la service

Clienti cu motoare simandicoase

Scena din spatele clubului moto, loc unde se tin petrecerile vara

Înapoi la club, Kirill pleacă cu mașina, Max merge cu mașina președintelui Night Wolves Yakutsk care a venit să mă salute. Îi urmăresc până lângă sediul clubului, acolo unde Max coboară și mă cheamă într-un supermarket. ”Ce mănânci?”. Îi zic că orice, ia un coș și începe să adune de pe rafturi. Cumpără ouă, mezeluri, apă, pâine și alte lucruri pe care nu acceptă să le plătesc. ”Ești oaspetele nostru, bagă-ți banii înapoi în buzunar”. Ajungem la club, îl parchez pe Gotze într-un garaj al băieților, apoi mergem să facem de mâncare. Ouă și crenvuști, plus slănină tăiată bucățele mici. Plus…. Două pahare precum cele de shot, doar că înalte de vreo 10 centimetri. E cam ultimul moment limpede pe care mi-l mai amintesc, a urmat o discuție în engleză cu Max despre politică, civilizație, popoare, istorie, geografie, motociclete și absolut orice vă mai puteți imagina, totul în timp ce turna shot-uri de vodcă. Fără suc în ele, fără briz-briz-uri. Shot, apoi o feliță de pâine cu slănină de porc. Și nu doar un singur tip de vodcă, Max îmi dă să degust vreo alte 4 tipuri, unele homemade, unele primite cadou de la alte cluburi moto. Ce să mai, pe la miezul nopții sunt pilaf, pulbere. Treaz mangă! Și nici Max nu arată prea fresh, așa că spargem gașca. Plec să dorm, dar mă ridic după 10 minute pentru prima serie de vomitat. Subțire, dar suficient încât să pot adormi.

Când credeam că vodca e o idee bună

Mă trezesc cu soarele-n cap, cap care bubuie. Duduie, se învârte patul suprapus cu mine, mi-e rău de nu mai pot. Și, evident, cum mă ridic din pat cum revine starea de vomă. Mă duc să mai dau două gâturi jos din mine, apoi mă bag în pat. Sunt legumă, n-am cum să mă ridic azi. Max pare fresh, apare la club pe la prânz să vadă cum sunt, să mă cheme să fac duș la casa fratelui său, însă renunțăm la idee atunci când își dă seama că-s împachetat. Pleacă și spune că va reveni, vrea să vadă cum rezolvă problema cu garniturile mele. După câteva ore primesc un mesaj pe Uațap. Max. ”Pretenii noștri de la clubul moto Iron Tigers din Ussuriysk vor merge la Vladivostok să îți ia piesele, apoi se duc la aeroport și vor încerca să convingă un pasager din zborul spre Yakutsk să le ia cu el și să ni le aducă”. Wow! Adică oamenii ăștia mișto au vorbit cu niște alți oameni mișto de la câteva mii de kilometri distanță, iar cei de acolo fac un drum de vreo 200 de kilometri ca să ajute un individ pe care nu-l cunosc. 🙂

Trec orele și mie mi-e tot rău, se vede că n-am antrenament. Pe seară mai vine un oaspete la club, un tip din Vladivostok cu un BMW cu care nu știu cum a reușit să facă Lena, dar uite c-a ajuns. Își lasă bagajele lângă mine, discutăm câteva zeci de minute, apoi apare președintele Night Wolves, un băiat de treabă, care ne spune că suntem invitați undeva. Soția lui Kirill a născut un băiat și omu’ face cinste, nu pot să petreacă doar ei și noi să stăm închiși în casă. Se zice că trebuie să mergem cu motocicletele, dar eu abia văd să merg în picioare, nu-l iau pe Gotze nici mort. Convenim să merg pasager pe motocicleta tipului din Vladivostok și mergem la un bar/restaurant în care se pune de masă, băutură și karaoke. Acolo mai e Kirill și câțiva prieteni, iar oamenii nu mă neglijează. Se fac eforturi, Kirill în special, să îmi traducă fiecare conversație de la masă. Evident, se bea. Guinness! N-am cum să refuz și reușesc să mă mențin la doar două beri pe tot parcursul serii. Seară în care apare și Max, dar nu stă mult. Și de ce nu stă Max mult? Pentru că băieții de la Vladivostok au reușit să dea pachetul cu piesele pentru Gotze unui pasager, iar la 12 noaptea aterizează avionul. Max îm zice să stau liniștit la petrecere, că se duce el să ia pachetul, și ne vedem mâine dimineață la mecanic. Bani? Evident că nu vor cei din Vladivostok, au făcut kilometrii ăștia ca să mă ajute. Plătesc doar piesele și manopera mecanicului. Gaură mare în bugetul meu, însă în comparație cu ceea ce puteam plăti dacă nu îi cunoșteam pe Max și pe ai lui e nimic.

Ușa dormitorului, tapetată cu stickerele celor care au fost oaspeți. E și al meu acolo

Durere-n cap!

Motocicleta cu care a venit omul din Vladivostok

Pasager al omului din Vladivostok

Masa pe care a dat-o Kirill

Karaoke

Așa e în Yakutsk la ora 2 noaptea

Pe la 2 dimineață nu mai pot de somn, dar Kirill îmi spune să mai stau. Oricum, afară e o lumină de zici că e șase seara, ce rost are să plec. Nu e, plec! Distracție plăcută, mi-a făcut plăcere să stau cu voi, dar iau un taxi și plec. Evident, ajung și nu pot dormi. Pe la 3 adorm, dar la 4 dimineață mă trezesc brusc. Casca! Fuck! Am plecat la restaurant cu motocicleta tipului din Vladivostok, el s-a întors devreme să doarmă, iar eu nu mi-am mai luat casca de la bar. Fuck! Și mai grav e că localul are program în fiecare zi de la ora 16, iar eu intenționez să plec azi. Îmi strică somnul, mai ațipesc un pic între 6 și 7, dar trebuie să mă trezesc să mergem la service. Îi scriu lui Max ce s-a întâmplat cu casca mea, îmi aduce el alta când vine să mă ia și plănuim să o recuperăm pe a mea, cumva, după ce reparăm motocicleta.

La service lucrurile merg șnur. Îl trezim din somn pe mecanic, cică a dormit o oră doar pentru că s-a uitat la… desene animate. Mergem la un supermarket peste drum să îi luam ceva de mâncare, țigări și o apă, apoi să cumpărăm niște ulei de furcă. Omu’ e profi chiar dacă n-are condițiile pe care le au alții. Are sculele necesare și îmi face furca nouă în vreo 45 de minute. Plătesc, ne dăm mâna, și trebuie să plecăm. Mă urc pe Gotze, dar când să pornesc simt o mână pe spate. Mă întorc, un bătrânel de vreo 70 de ani care îmi vorbește în limba română. Extraordinar! Nu i-am reținut numele, sunt un imbecil, însă omul e din Republica Moldova, dintr-un sat de pe lângă Chișinău, și a venit la Yakutsk acum vreo 40 de ani dacă am reținut bine. Vorbește încă foarte bine, deși spune că nu prea a mai avut cu cine discuta în română. N-am timp să stau de vorbă pe cât mi-aș dori, să îl întreb cum a ajuns aici, de ce. Lucrează și el la un alt garaj, într-un service auto.

Gotze, de dimineață la doctor

Nenea din Republica Moldova

Merg cu Max direct la local, dar canci, e închis cum ne așteptam. Îmi propune să plec la Magadan cu casca lui, dar vede că nu prea îmi surâde ideea și începe să caute variante. Dă o tură de clădire, bate pe la uși, întreabă pe toți cei care trec pe acolo, nimic. Apoi pune mâna pe telefon, vorbește cu cineva în rusă, și îmi traduce după. Unul dintre băieții care au fost aseară cu noi la masă o cunoaște pe administratora localului, poate reușește ceva. Zice că i-a spus băiatului să îi spună doamnei că dacă vine un angajat să deschidă, îi dăm bani de taxi dus-întors. Nu primim niciun răspuns de la băiat, dar după jumătate de oră apare minunea. Vine o tipă care pare că abia s-a trezit din somn, doar a muncit până la 4 dimineața, și ne deschide. Recuperez casca, vreau să îi dau bani de taxi, dar refuză. Nimeni nu vrea să facă fapte bune pe bani în zona asta, e fabulos. Gata, direct la ferry! Max mă conduce, stă cu mine până se umple barca și e gata de plecare. Îi mulțumesc din nou, dar îmi zice să stau liniștit. ”Menirea mea e să ajut români! Bunicul meu a luptat în România în Al Doilea Război Mondial și mi-a spus că localnicii i-au ajutat mult pe cei din armata rusă. Nu aveau ce mânca, erau hrăniți de oameni. Și oricum, în zona asta ne ajutăm toți între noi. Când locuiești într-o parte a lumii în care trăiești doar în extreme, nu ai cum să faci altceva. O să vezi și mai departe, lumea o să fie tot mai bună pe măsură ce mergi spre Magadan”. Așa e, zona în care iarna sunt minus 55 de grade și vara plus 40 face oamenii mai buni, mai sensibili la nevoile celorlați. Gata, sunt pe ferry și în câteva ore intru pe Drumul Oaselor!