Est, spre Siberia #16 – Lena Highway până la Tynda, puțin cam mult pentru mine

Benzină și bani cash. Astea sunt lucrurile la care trebuie să am grijă mai mult decât la orice altceva în porțiunea asfaltată a Siberiei. Plec de la hotelul din Mogocha direct la o stație de benzină unde fac plinul. Sunt interpelat imediat de localnici, un nene burtos îmbrăcat doar cu pantaloni scurți și șlapi mă întreabă unde mă duc. ”Magadan? Aaaaaa”, și o spune de parcă n-ar trebui. Mă bate pe umăr și îmi arată un thumbs up, dar n-am timp să stau la povești. Mă mai opresc la o bancă de unde scot 5000 de ruble, căci mai mult nu-mi dă voie, și gata.

Drumul nu mai e la fel de bun și de la Mogocha încolo. Mă rog, nu-s gropi, dar apar denivelări din când în când, unele foarte ample, sare motocicleta de parcă sunt la motocross. Am 350 de kilometri până la Never, locul de unde mă despart de șoseaua asta și urc. Și 350 de kilometri trec repede. Mă opresc doar să ung lanțul, să pun niște benzină de 95 în canistră pentru prima dată, să fie. Apoi mă mai opresc să mănânc o varză cu carne și să fac plinul, de data asta cu cea mai bună benzină pe care o au acolo, benzină de 92. Merge Gotze și cu benzină proastă, o treabă n-are! Și nici eu. Gata, am ajuns la Never, la bifurcația celebră. Atât de… celebră încât indicatorul care arată direcția Magadan are vreo câteva zeci de stickere lipite pe el, aproape toate ale celor care au trecut cu motocicleta pe acolo în direcția Magadan, desigur. Aplic și eu un ”Est, spre Siberia” fix sub al treilea ”a”, trag niște poze și plec.

sub ultimul a e si stickerul meu

Lena Highway! Am un sentiment ciudat, e plăcut, dar e ciudat. De acum nu mai merg spre estul civilizat, urc spre Siberia mai sălbatică. Și mi-e teamă de drum, nu fac pe eroul, chiar mi-e teamă deși primii 30 de kilometri sunt proaspăt asfaltați și pe Lena. Traficul e mai intens, culmea, decât pe principala pe care am venit. Nu sunt doar TIR-uri, sunt și mașini mici. E normal, sunt niște orașe măricele în sus. E Tynda la care vreau să ajung eu azi, e Aldan și e Yakutsk. Opresc după ce se termină asfaltul pentru o altă operațiune în premieră. Scot niște aer din cauciucuri, mai mult ochiometric pentru că indicatorul de la compresor face figuri, și dă-i! Dă-i, dar nu prea! E ireal ce e aici. Drum e generos spus, e un pământ denivelat pe care sunt cataroaie, nu pietre, și din care iese un praf prin care nu se vede nimic. Jumătate de kilometru în spatele unui TIR e nor de praf, înghit cât n-am înghițit în toată copilăria de jucat fotbal pe maidan. Și nici nu prea am spor, merg cu 50 la oră în porțiunile bune, nu-mi place deloc, deloc.

Trec de partea cu praf și vine ploaia. Nu pare să fie una de durată și mă bucur pentru că înseamnă că nu se va mai ridica praful. Intru pe o porțiune cu pământ roșu, ciudat, și merg câteva zeci de minute pe ploaie. Am mai mult spor așa, deși tot e greu al naibii pentru că aici sunt gropi. Dar măcar văd, nu mai e norul ăla nenorocit din spatele camioanelor. Fac și prima oprire doar ca să constat că e o idee proastă. Eu credeam că cei care au mai fost pe aici și care povestesc cum e cu gâzele și cu țânțarii exagerează. N-au, domnule, cum să fie așa, să te mănânce de viu. Ei bine… N-am văzut așa ceva în viața mea, scot telefonul să filmez, sunt 54 de miliarde de gâze pe metru pătrat, toate concentrate pe mine și pe motocicletă. Sunt atât de multe încât dacă dau cu mâna prin aer rapid lovesc 10-15. Și unele-s rele, ciupesc, altele sunt doar scârboase și se așează pe rămășițele scârboase ale suratelor lor zdrobite de parbrizul motocicletei. Nu se poate sta, deloc chiar.

Dau din nou la pedale, săracul Gotze primește pietre-n scut de zici c-am ieșit la colindat și dau cu petarde. Dar de mers, merge! Drumul e în proces de a fi construit, de asta mai întâlnesc vreo două porțiuni cu asfalt, dar în rest e teroare. Și, pe măsură ce mă apropii de Tynda, devine aproape imposibil. Lucrătorii au așternut pe jos un strat de pietriș. Pietre mari, colțuroase, care n-au fost compactate încă. Roata îmi intră între ele și n-am niciun fel de control, îmi smulge ghidonul din mână. Știu că teoria spune că trebuie să tragi de gaz, să mergi tare în astfel de condiții, dar e complet contrar oricărui instinct de supraviețuire. Merg cu 5 km/h și abia țin motocicleta dreaptă, ba chiar sunt aproape să cad. De fapt, m-am și împăcat cu gândul c-am să cad, ghidonul mi-e smuls complet din mâini, motocicleta se duce stânga-dreapta, dar am un noroc fenomenal. Serios, chiar nu-mi explic de ce nu am căzut pe pietrișul ăla.

drumul care va fi finalizat candva

priviti cu atentie roiul de muste din jurul meu

vandalizez Rusia

Sunt cei mai lungi 160 de kilometri din viața mea. Și cei mai grei. Sunt fleașcă deși afară sunt 20 de grade. Hai 25 după ce-am ieșit din pădurea prin care am mers vreo 70 de kilometri. Am tricoul fleașcă, geaca e udă pe interior, pantalonii la fel și, pentru prima dată de când am plecat din București, simt că am transpirat și la picioare. Dacă m-a rupt așa o sută de kilometri de offroad, ce căcat mai fac restul de 3000? Mă opresc fix la intrarea în Tynda să verific motocicleta. Gotze arată bine, e prăfuit și jegos, dar nicio problemă mecanică. Hai că poate nu-i așa tot, poate e așa doar aici pentru că e drumul în reparații.

Tynda e un oraș mai mare decât mă așteptam. Dar nu-mi pasă să fiu turist, vreau doar să mă schimb în niște haine uscate și să mănânc. Intru, fac stânga la primul semafor și mă înfig direct în Gostinitsa Safari, un soi de Motel care mi-a tot fost recomandat.

Bună ziua, aș dori și eu o cameră!
Niet!
Cum niet? Nu aveți camere libere?
Niet!
…..

Jur că e pustiu, în parcare sunt două mașini și motelul arată cum c-ar avea cel puțin 20-25 de camere. Îmi vine imediat în minte un review pe care l-am citit undeva, pe tripadvisor parcă, în care cineva comenta doar ”Nu îmi vine să cred că nu primiți turiști străini!”. Sunt distrus de oboseală și îmi vine să o împușc în cap, să îi văd creierul pe peretele din spate. Se uită la mine cu un dispreț incredibil, aproape că rânjește, și mă invită din privire să părăsesc incinta. Am moralul la -5, ies și caut altceva. Găsesc o altă chestie pe Google Maps, mai merg un kilometru cu motocicleta, dar ajung acolo și nu-i nici pe naiba. Începe să fie groasă tare! Ultima variantă e și cea mai nasoală. Un hotel care pe net are doar review-uri proaste și foarte proaste, aproape că îi înjură lumea. Și așa pare de afară. E o clădire comunistă cu câteva etaje care arată precum un cămin studențesc în plin proces de degradare.

Intru și dau de o babă la recepție. Bună ziua, aveți camere disponibile? Pauză. Se uită la mine și nu zice nimic ce pot înțelege. Dar dă din cap că nu. Nu pot să cred asta, chiar nu pot să cred. Dacă plec de aici dorm pe străzi, e oraș, n-am unde să pun cortul. Ies din hotel și mă așez în cur pe bordură. Caut pe net degeaba, nu îmi mai arată nimic în oraș. Găsesc un singur Airbnb, dar nu-mi răspunde. Mă simt nașpa rău, rău, rău de tot! Dacă aș putea acum, în momentul ăsta, să apăs pe un buton și să mă întorc acasă aș apăsa! Fără nicio remușcare, fără niciun regret, m-aș întoarce în secunda asta acasă. Bat jumătate de lume până aici și mă refuză toți la cazare? Pișa-m-aș pe Tynda voastră de sălbatici! Mă alimentez cu gânduri negative și cu ură și intru la recepție din nou. Baba mă vede și dă din cap la modul ”de ce-ai venit iar?”.

Room, doamnă! Vreau să dorm! Și pun mâinile împreunate sub cap, semnul internațional pentru dă-mi o cameră futuzbabamatiicaitisparggura. Se uită la mine câteva secunde, vorbește în rusă cu o altă duduie care-i cu ea în cămară, apoi îmi scrie pe o foaie dintr-un carnețel doar atât ”3500”. Și face semnul cu degetele, adică să-mi fie clar că vorbim despre bani. N-am stat nicăieri în Rusia cu atât de mulți bani, nu-mi vine să cred că mă jefuiește în halul ăsta. Păi parcă n-aveai, babo, camere. Acum ai la 3500? Sunt nervos și nu mai judec limpede, nu văd nici coala A4 de pe peretele de lângă mine care arată prețurile camerelor. Vede că m-am schimbat la față când am văzut suma și mai scrie ceva: ”2300”. Dar de explicat îmi explică în rusă. Nu pricep, așa că iese de acolo și mă cheamă cu ea. Urcăm la etajul 3, deschide o cameră și mi-o arată. E ok, o cameră normală de hotel comunist. Asta-i 3500. Buuun, hai la 2300. Coborâm la parter, mă rog, la etajul 1 al rușilor și deschide o altă ușă. Înăuntru un miros puternic de pește și doi bărbați chirciți fiecare într-un pat. Al treilea pat e gol, e liber. Cică asta-i de 2300. Ah, și n-ai duș, trebuie să te speli la baia de pe hol.

hotelul scump si mizer

O aleg pe cea mai scumpă, n-am starea necesară să fac pe clientul de hosteluri în clipa de față. Îmi dă și niște chei de la o curte interioară ca să bag motocicleta, cumpăr și o apă și gata! Nu mai ies din cameră până mâine. Dar ce naiba fac mâine? Am două variante, fie merg 200 de kilometri și dorm la Neryungri, fie merg 450 și dorm la Aldan. La ambele sunt variante de cazare pe Booking, ceea ce mă șochează, însă nu știu cum naiba e drumul. Dacă e ca azi nu cred că mai rezist, cedez psihic înainte de a ceda fizic. Am nevoie de odihnă!