web analytics
Est, spre Siberia

Est, spre Siberia #11 – Noaptea în care aproape am cedat

N-am fost deprimat o zi în viață. Nici măcar serios panicat n-am fost, nici în clipa în care m-am dus singur la Spitalul Floreasca acum două veri cu mici dureri de spate și doctorii își făceau cruci că n-am murit încă la cât puroi era în jurul apendicelui meu. M-au operat în seara aia, au făcut fermoare pe abdomenul meu ca să curețe totul, dar n-am fost panicat. Nu cred c-am fost vreodată panicat, deprimat și dezorientat precum am fost în ultimele ore.

Mă întorc din oraș dărâmat de somn și intru într-o cameră-cuptor. Și nu doar cuptor, cuptor combinat cu saună. Bag cheia în ușă, rotesc de două ori spre stânga și mă lovește un val de aer umed-fierbinte, așa cum înțeleg că-i prin Thailanda. Tricoul se udă aproape instant pe mine. Mă aștez în pat și, pentru că nu am TV sau internet, deschid un episod din House of Cards. E îngrozitor, după jumătate de oră sunt fleașcă, bărbia mi se lipește de piept, nu transpir normal. Sunt lipicios deși am făcut două dușuri. Încep să îmi pierd concentrarea, să mă enervez. Geamul camerei în care stau nu se deschide decât foarte puțin, e imposibil să intre aer pe acolo chiar dacă afară s-a mai răcorit. Mă spăl pe față și pe mâini cu apă rece și mă mai așez la un episod. Toată apa pe care o beau iese prin mine instant, e crunt. Ok, pauză. Deschid ușa de la intrare și o las așa, însă fără rezultat. Minutele trec îngrozitor de greu și, oricât de obosit aș fi, nu pot adormi. Respir din ce în ce mai greu și mă pierd soi de privit în tavan de neputință până se face două noaptea. E groasă, n-am mai dormit de multă vreme!

E trei noaptea. Sau dimineață, că întuneric e foarte puțin. Cobor jumătate din scările de lemn care duc la nenorocirea în care m-am cazat și mă așez pe trepte, la o temperatură cu vreo 3 grade mai mică decât cea din cameră, cu capul pe lemnul clădirii. ”Noooooooooooooooo!”, bubuie ca din boxele unei nunți țigănești între blocuri. Cred că s-a trezit jumătate de Irkutsk. M-am speriat și mi-am dat seama că m-am trezit și eu, dormeam acolo. Mă uit la telefon, e trei și jumătate aproape. La baza scărilor e un nene, bărtân, cărunt și înalt cât bradu’, care se uită la mine ca la un criminal de pisici. ”No smoke, no smoke, fire!”. Îmi ia câteva secunde să mă dezmeticesc și să înțeleg care e ideea, deși engleza lui e ok-ish. Sunt nervos, rău, îmi vine să îi dau un picior în cap, așa de sus, ca Zidane în finala Ligii cu Bayer. Să-i zboare grimasa aia jegoasă de pe mutră. Ho, bre tata unchiule, că nu fumez! N-auzi că dormeam? E vina mea c-am venit în Siberia și am dat de Dubai? Intră dracului în casă!

E un vecin de la parter, mă rog, de la etajul 1, care are aer condiționat și care s-a speriat că îi incendiez coșmelia fumând. Toți cei din Irkutsk au problema asta cu fumătorii, peste tot sunt semne care interzic fumatul la terase, se fumează doar afară pe trotuar. Cum majoritatea caselor din centru sunt construite exclusiv din lemn, e explicabil. E totuși un oraș care a ars aproape-n întregime acum o sută și ceva de ani. Nenea se liniștește, dar eu sunt aproape de colaps. Oboseala e îngrozitoare, starea de sufocare la fel, tricoul trebuie dezlipit de pe mine. Îmi dau seama c-am adormit pe scări, ca boschetarul, și revin în casă. Căcat! E cald, la fel. De fapt, simt și mai rău, mă întorc de unde, totuși, era suportabil. Încep să cedez, stau în pat și mă străduiesc să adorm, dar mă împiedică și apa care-mi șiroiește pe frunte. Se face patru și ceva, apoi nu mai știu. Mă trezesc la 6:49. Leoarcă! Trag aer în piept de parcă m-a scos cineva de sub apă și simt cum arde. Soarele a răsărit fix în geamul ăsta nenorocit și arde, nu mai e umed, e uscat-fierbinte aerul din cameră.

Geamul care nu se deschide si aerul conditionat care nu e al meu

Intrarea spre locuinta neinspirat aleasa

View din camera

Nu m-am odihnit deloc, de fapt nici nu știu cât am dormit, că sigur n-am făcut-o înainte de ora cinci. Am trecut prin toate tricourile, aș vrea să ies naibii undeva în oraș să mă răcoresc, dar nu am cu ce să mă îmbrac. Încep să fac calcule involuntare, e deja imposibil de controlat creierul. ”Și dacă folosesc banii pe care îi mai am să îmi iau o cameră la un hotel decent, cu aer condiționat? Stric bugetul? Asta e, merg cât mă ține, apoi mă întorc”. E ciudat, dar mintea începe să găsească argumente pentru scenariul ăsta cretin, parcă mă conving singur că nu e o tragedie dacă nu mai ajung la Magadan.

E clar, trebuie să ies din starea asta, nu e de bine. Mă spăl pe față, de duș n-am energie, și ies pe străzi. Dau câteva ture pe la umbră și văd vânzătoarele unei cafenele care se pregătesc să deschidă. Acolo e de mine. Mă duc repede în furnal, îmi iau laptopul, și fug la cafenea. Rai! Aer condiționat dat pe 18 grade full blast, ca de dimineață, să aerisească locul! Comand și primesc cel mai mare și mai bun capuccino băut de când am plecat din București, o plăcintă cu mac și mă așez pe un scaun pe care vreau să stau ore bune. E bine de tot, însă rezolv doar o parte a problemei, oboseala e tot aici și mă doboară. Stau o oră, o oră și un pic poate, perioadă în care verific niște trasee, dar nu mai rezist. Îmi cad ochii în gură! Salut doamnele și plec spre casă. Mă ucide gândul c-am fost atât de prost. M-am zgârcit fix când nu trebuia, când știam că o să fiu obosit de pe tren și că o să am probleme cu cele +5 ore la care e Irkutskul, ar fi trebuit ca acum să dau banii pe un hotel confortabil, să plec dracului odihnit din orașul ăsta când o veni motocicleta. Nu-mi imaginez de ce am greșit așa, mi se întâmplă rar.

Cafeneaua cu aer conditionat

Mă întorc și sunt aproape sfârșit. Îmi dau seama de asta după cum urc scările alea de lemn, am nevoie să mă țin de balustradă de amețeală. Nu mai judec limpede și fac prostie după prostie. Prima e că mi-e foame și-mi fac ouă fierte. Mi-am luat ieri ouă de la supermarket pentru micul dejun, ulei n-am să le prăjez, așa că aleg să le fierb. Prostie, reușesc să cresc temperatura în camera minusculă și să fac aerul umed din nou. Mănânc și sper să-mi fie mai bine, apoi mă întind în pat. Din nou, fleașcă! Trec orele iar, deja gândul de a pleca la Lacul Baikal e departe, mă piș pe el de lac. Sunt lac! Încep să mă gândesc cum ar fi să modific planurile călătoriei, să aștept motocicleta aici, cazat la un hotel decent, și să o iau spre casă pe ea. Adică fac kilometri, mă plimb, doar că nu mă mai duc în partea aia. Din nou, epuizarea mă face să nu-mi mai controlez firul gândirii. Ațipesc, dar mă trezesc din trei în trei minute, începe să doară aproape. Sunt îmbrăcat, așa că ies pe ușă. Nici nu mai încui, nu e ca și cum vine vreun hoț în debaraua asta în care stau precum Harry Potter.

Mic dejun preparat in grota

Mă opresc direct în centrul ăla vechi, în primul bar, precum turiștii englezi. Cer o bere mare care costă extraordinar de mult, la fel ca toată berea din Rusia, și încep să gândesc. Am nevoie de somn mai mult decât orice, nu mă pot juca cu asta. Intru pe booking, caut un hotel cu aer condiționat și rezerv. Costă 40 de euro pe noapte, dar nu-mi mai pasă, oi regla eu din altceva cheltuiala neplanificată. Beau berea ca pe apă, shot, și mă întorc la debara. Strâng bagajul rapid, spăl vasele, fac patul și nu-mi dau seama cum mai rezist. Sunt uzi și pantalonii de pe mine. O sun pe doamna blondă și îi spun că plec, dar nu mă lasă inima să îi zic motivul. Adică ea, săraca, nu minte pe Airbnb. Nu spune că are aer condiționat, nu spune că e cine știe ce. Are poze relevante, nu vrea să păcălească, dovadă și prețul pe care-l cere. Îi spun că a venit un prieten în oraș, că stă într-un loc unde m-aș putea muta și eu, și că vreau plec. Nu e acasă, dar stabilim să ne întâlnim la 9 seară acolo să aduc cheia. Hotelul e la un kilometru de locul ăsta. Merg pe stradă și mă gândesc doar la răcoare, la duș, la un pat de care să nu mă lipesc și la somn. Mă cazez fără să-mi dau seama, răspund mecanic la întrebări și cerințe. Mă reped spre lift cu cartela, intru în cameră și… așa trebuie să se simtă Raiul! Ai naibii ruși, aerul condiționat merge deja și e pe 18 grade, în cameră e Siberia adevărată! Mă cuprinde cea mai mișto stare, pic în pat și… gata. S-au stins procesoarele, m-am trezit chircit de frig câteva ore mai târziu.

Intalnirea cu aerul conditionat

E aproape 9 și intru în curte. Doamna e sus, zâmbește când mă vede. O salut, îi zic că îmi pare rău. Zâmbește, spune că nu e nicio problemă și scoate niște bani din portofel. ”Money back”, cică! M-a blocat! Suflet curat, blonda. Nu vrea să audă, zice că nu mă taxează pentru zilele în care n-am stat. Și, cu toate că azi am plecat seara de acolo, nu-mi ia banii decât pentru prima zi. O salut, îmi urează succes până la Magadan și vreme bună, și plec mai bogat cu 1150 de ruble. Am bani și de o cină mișto cu ocazia asta, bag niște paste și o bere la un preț exorbidant, deși mănânc în cartier, nu în centru. Gata, cameră și somn!

Bill Gates simte ca ma duc in Siberia

11 comentarii

  • Poate la anul, o să iei cu tine un cititor de aici. Sunt mulți cei care își doresc acest lucru. Baftă în continuare!

  • Oricat de greu a fost, peste ani o sa povestesti cu drag despre obstacolele pe care le-ai intalnit. O sa vina si zile faine. Multa bafta in continuare. Eu de aici (si nu sunt singurul) o sa citesc cu nerabdare postarile din calatorie. Mersi pentru lectura placuta de pana acum.

  • Stand la birou in zilele caniculare din Romania..am inceput sa “iti citesc” calatoria. Ce este drept, neincrezatoare ca ceva ar putea sa imi capteze atentia si sa ma scoata din amorteala. Dar dupa primele 2 minute mi-am dat seama ca zambeam ca … in fata calculatorului. Si asa am ajuns la #11..si astept cu nerabdare restul aventurii. Modul de prezentare este AMAZING !!! Ceea ce ai tu se numeste..DAR !

    Bafta in continuare si..un M.Gotze “sanatos” iti doresc ! 🙂

  • Mda…trei zile la orizontala sau sezut in tren,diferenta de fus orar,caldura si lipsa intunericului pe timpul noptii,sint cauze serioase pentru starea ta. Bine ca nu ai avut parte si de tintarii lor!
    Sper sa fie totul bine!
    Forta cu tine!

  • Și totuși, ar merge o recenzie sinceră pe Airbnb legată de condițiile de cazare. Nu de alta, dar nu ar trebui să treacă nimeni prin ce ai trecut

    • pai nu cred ca mai e cineva fraier ca mine. am scris si in text, femeia nu pacaleste pe nimeni, scrie acolo ce conditii sunt, ca nu e aer, nu e net, nu e tv, iarna spre exemplu ar fi o alegere chiar buna

  • Sfaturi utile

    am vazut clipul, am ras. dar l-am scos pentru ca se pare ca face ceva ciudat paginii in versiunea de mobil

Leave a Reply to Adi X

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.