Sute de ore de pregătiri, degeaba! Oricât mi-am organizat eu lucrurile, momentul alcătuirii bagajelor e îmbibat de haos. Unde-s camerele de rezervă, cablurile de la Drift, am băgat deja sculele? Ce haine să îmi iau? Păi, alea de pe listă! Care listă, c-am șters-o, era într-un notepad amărât. Bun, atunci bagă ce-ți vine la mână. Bagajele pe cântar: câte 9 kile lateralele și 7,5 kile bagajul central. Mult de tot. Sună ceasul la 6:30 dimineață, cafea, lapte, duș, îmbrăcat, montat bagaje. Știu că durează mult montatul, dar m-am specializat, am scurtături. Gata! Emoțiile de ieri nu erau legate de plecare, de drum, ci de faptul că voi sfecli bagajele. Sper că n-am făcut-o!
Vreau să plec la 7:30 din București să păcălesc traficul. Dar nu-mi iese, spre Colentina sunt milioane de mașini, noroc că-s doar vreo 21 de grade și nu transpir. Ghetele Gravel sunt butucănoase și nu simt deloc schimbătorul de viteze, noroc cu indicatorul de pe bord altfel n-am habar în ce treaptă sunt. Merg ca troleibuzul, pe șine, motocicleta e plină și e și lată, nu mă pot strecura. Ieșirea până la Afumați e chin, dar merge! Și ce merge! Cu dopurile în urechi elimin zgomotul vântului și mi se pare că Mario Gotze merge impecabil! Se aude doar motorul, bolborosit, de parcă am tobă Akrapovic. Băiatu’ n-are probleme cu bagajele, dar nici să-i cer viteză mare, că protestează. Cauciucurile astea, teoretic 50% pentru asfalt – 50% pentru offroad sunt un compromis tâmpit. Și nu doar ale mele, orice cauciuc 50-50 e tâmpit! Nu fac bine niciuna dintre treburi, eu nu simt deloc fața motocicletei, la fiecare accelerare mai puternic ghidonul se plimbă stânga-dreapta, aderența e o iluzie, frânările la fel. Dar mă adaptez.
Azi trebuie să trec granița prin nord, pe la Siret, și să ajung în Ucraina într-un oraș cu nume normal: Dunaivtsi. Zic nume normal pentru că alternativa era Khmelnytskyi, vreo 50 de kilometri mai încolo. Iau DN2 la mișto, opresc la un Gazprom pentru sandviș și cafea. Mario Gotze atrage priviri, arată fioros cu atât de multe bagaje pe el, cu toate protecțiile lui. ”De cât e?”. ”Aaa, de opt sute? Am și eu una, dar de 250”. Focșani, benzină. Roman, mâncare? De fapt, hai la 40 de kilometri mai sus, că-s hanurile. Hanul Ancuței, un monument decapitat și dezbrăcat de istorie de un patron descreierat. Servicii infecte, kitsch, prețuri ca pe Nordului în București. Aleg Hanul Răzeșilor, de lângă, o mizerie asemănătoare, dar măcar n-am pretenții. O ciorbă rădăuțeană la microunde și niște colțunași cu amintire de brânză de vacă și smântână acră mai târziu o tai spre Suceava. Nord, ținutul mănăstirilor, Bucovina. Merg cam 110 în afară și cât se poate de legal în localități, dar greutate și lipsa factorului aerodinamic îl ard pe Gotze: 5,6 consum până la Suceava. Nu-i nimic, e ieftin în Rusia, cât de mare poate să fie diferența la buget?
Ajung la vama Siret pe la… habar nu am, cred că 5. Și coadă, tată, coadă ca pe vremuri la… orice. Mașini cu numere de Suceava, Ucraina și Polonia, toate așezate pe două benzi jumate care par să se gâtuie într-o singură direcție. Ai noștri vameși sunt pe chillax, au un singur ghișeu deschis. Sunt civilizat și stau la coadă, deși pe lângă mine trec pietoni și bicicliști care taie rândul. Stau, dar pare că se împute treaba. La propriu, că e cald. Coada nu se mișcă, oamenii ațipesc prin mașini, așa că fac prima românescă din călătorie. Gaz, dreapta pe lângă trotuar, slalom și-s la ghișeu. Cu 35 de secunde de mers fraudulos am scutit probabil o oră de așteptat. ”Pașaport și talon”. ”Vă dau și împuternicirea?” ”Ce să fac cu împuternicirea, nu vezi că ești trecut drept utilizator în talon?”. Bine, pa! Am trecut de români, urmează boșii de ucraineni. La ei e la fel, coada practic începe de după ghișeul românesc, deși facem o nouă românească. Slalomul merge și nu doar că nu protestează nimeni, ba chiar îmi fac loc cu mașinile să trec. Până la primul punct de control.
”Pașaport, asigurare, actele motocicletei”
”Poftim!”
”Unde mergeți?”
”În Rusia”
Și dus a fost. Un nene pe la 1.85 îmbrăcat în haine militare, cu pistol la brâu.
”Ai asigurare?”. Hop și vameșu’.
”Am, dar a luat-o colegul”
”Unde te duci?”
”În Rusia”.
”Unde în Rusia?”
”La Magadan”
Face ochii mari și începe să vorbească în rusă. Înțeleg doar ”Magadan” și observ rima, probabil e cântec sau poezie.
”Tu știi unde e Magadan?”, zice uitându-se peste ochelari. Nu, bosule, am plecat de acasă fără să știu, am închis ochii și am pus degetul pe hartă.
”Da, la vreo 12-13.000 de kilometri”.
”Aha…”. Urmează un șir de cuvinte în rusă, înțeleg doar ”Rusia” și pricep semnul de gât sucit.
”Mie? Sau eu lor?”
”Ție, ție”, apoi încâ un semn cu latul palmei spre gât! Mersi, tată, de asta aveam eu nevoie. Dar ești hater, că sunteți în șucăr cu rușii, doar n-o să-mi zici de bine.
Scap și de ăsta și ajung în zona ghișeelor. Aici e ca-n Istanbul, haos, copii, mașini pornite, gaz, noxe, praf. Habar nu am ce trebuie să fac, deși am mai trecut de câteva ori cu mașina în Ucraina. N-am pașaportul și restul actelor, sunt la soldatul de mai devreme. Stau vreo 20 de minute și nu mișcă nimic. Mai stau cinci și soldatul vine cu actele. ”Drum bun”, cică. Dar nu prea departe, că-n cinci metri trebuie să mă opresc la controlul vamal. Mă opresc, na. Vine o doamnă, rusoaică toată! Cam 45 de ani, ruj roșu pe toată fața, machiată strident, blondă, răvășită de transpirație și oboseală. E acră ca o corcodușă. ”Tu? Ce e?”. Mă vede că m-am băgat în față și mă arde, sunt sărit la prima tură de control, adică stau 20 de minute și mă uit cum sunt scotocite portbagaje de mașini venite din România. Pe a doua n-o mai scap, apuc să îi arăt pașaportul și vine scârbită să îl ia. Intră în coșmelie, stă cinci minute și se întoarce.
”Narcotic? Armament? Kalașnikov?”. Jur, nu glumesc! Mă uit cruciș, aș vrea să râd, dar îmi e frică să nu o pun și mai rău. ”Nu, de niciunele”, zic.
”Aha, unde te duci?”
”La Magadan, în Rusia”
De unde părea că a mâncat doar castraveți în oțet toată ziua, doamna începe să se lumineze. Și să pufnească în râs, aproape.
”Măi copile, tu știi unde e? Ce faci acolo?”
”Mă plimb, doamnă!”
”Păi și altundeva decât în Rusia n-ai găsit să te plimbi? Hai, fugi!”
Gata, Ucraina! Ne salutăm pe fugă, că cinci patrupezi colțoși vor să-mi testeze pielea de pe cizmele moto, așa că ratez poza cu indicatorul rutier pe care scrie mare și frumos numele țării. Bag iuțeală, începe să se ascundă Sorinel și n-aș vrea să mă prindă noaptea. Drumul e bun, dar nu prea. Adică se străduiesc ei, săracii, să reasfalteze, dar porțiunile reabilitate-s puține. În rest e ca pe mare cu barca, denivelări uriașe. Mașinile pocnesc, trosnesc, scot scântei, e imposibil să mergi cu viteză, dar ei merg cu 100 constant. Eu sunt privilegiat, motocicleta mea se descurcă cu așa ceva, dacă n-avem gropi e bine. Nici măcar nu mă bâțâie prea tare, așa că nu simt prima sută de kilometri.
Văd și o fază tare. La o trecere peste calea ferată, cu semnalele luminoase și acustice pe full, șoferii trec ca la Monza, fără probleme. Eu opresc ca omu’ și, pe cuvântul meu de onoare, văd faza mileniului. Pe locomotivă un nene cu un steag care se uită stânga dreapta și încearcă să-i facă pe șoferi să oprească. Trenul merge cu 2 km/h, mecanicul nu vede decât în dreapta și trebuie să comunice cu nenea cu steagu’, iar mașinile continuă să treacă până când ăsta-i pe la jumătatea drumului pe care-l are de tăiat. Wow!
Am rezervat un hotel când mă plictiseam la vamă. Plănuiam să stau în altă parte, dar dacă am zis că nu mai merg așa de mult azi am spart nici 90 de lei pe o cameră la un hotel despre care am aflat că n-are restaurantul deschis decât după confirmarea comenzii. Așa că pauză de masă. Ucrainenii n-au drumuri, dar au niște benzinării mișto. Găsești de toate, inclusiv hot dog vertical, chestia pe care am descoperit-o acum vreo 5 ani, cred. Au cârnați de trei feluri la rotisor. Îți alegi unul, iar nenea îl bagă într-o baghetă din care e scos miezul, apoi îl zidește cu niște mortar făcut din ketchup, muștar și maioneză Sublim! Iau și o cola la cutie, să nu se plictisească maioneza aia cu un singur tip de chimicale, plătesc și mă așez la masă. Un wi-fi, un facebook, toate bune. Doar că-mi scapă ochii pe chitanță. O cola, asta e sigur că i-am văzut prețul. Dar la hot dog de ce scrie 2 X, că eu am luat doar unul? Întorc țeasta și văd prețul scris mare, 29 de franci de-ai ucrainenilor!
Opaaa, m-a ars! Și jur că mi s-a părut bagabont nenea de la benzinărie, un ins pe la 50 de ani, rotund, cu fălci pe care-au explodat câteva vene, cu tricoul murdar și privirea tulbure. Pai futuzdumnezeiisibiserica, tu vrei să mănânci pe banii mei? Bine, 29 de franci nu înseamnă mare lucru, dar de ce să mă arzi? Mă apucă dracii și mă duc la tejghea. ”Bos, m-ai ars! Uite, aici scrie 2 ori nuștiuce și tu mi-ai dat mie adin!” Împăratul se face că nu înțelege, se uită și mirat de parcă l-am acuzat că a dezbinat Biserica Catolică. ”Lasă vrăjeala, e clar, m-ai ars!”. Nu ne înțelegem, dar probabil că-și dă seama că miza-i prea mică și cedează. ”Aaaaaa, da!”, cică. Și mă cheamă să-mi mai dea un hot dog.
Cu burta plină și după o conversație din mâini purtată cu nenii care bagă benzină la pompă, iau la rost ultimii 50 de kilometri. E aproape seară și ajung la fix la hotel. Recepție, bagaje în cameră timp de 20 de minute. Iubesc țările în curs de dezvoltare cu ale lor hoteluri noi-țiplă și prețuri mici. ”E safe parkingu’, șerifule?”. E saaaaaaafe, cum dracu! Bun, poate-l mai găsesc dimineață pe Gotze al meu, n-ar fi tocmai ok să îl bage racheții în dubă. Duș, blog, facebook, alte tâmpenii și somn. Mâine trebuie să ajung la Kiev, vreo 400 de kilometri, dar vorba recepționerului de la hotel: ”Six hours, maybe a couple more. Very, very bad roads in Ukraine, we are famous for this in the whole world!”.
[…] – Est, spre Siberia – București – Magadan2018 – Cele două lacuri – București – Baikal – Mongolia2019 – Nord, […]
Imi face placere sa citesc.
Am inceput sa il citesc pe Gotze de la inceputul povestii! GENIAL!
Drum bun in continuare !
Bafta! Drumuri bune sa ai!
Foarte tare experiența! Drum bun in continuare! #mariogotze
Drumuri bune, colegu’! sper ca iti notezi, ca daca stai pana seara mai uiti din aventuri.
Bravo, scris foarte bine, cu suspans. Am “baut” textul ca pe o oranjada, dimineata, dupa chef. Da-i inainte si sa te intorci sanatos!
Foarte tare,intens inceputul. Un “big like” pentru doamna vames!
Drum bun!
Mi-as dori foarte tare sa traiesc si eu o experienta asemănătoare!
Cristiane, la vamă trebuia să le zici ălora : bă boss, eu mă iau în gura zilnic cu Steaua, FCSB și Becali, și nu sunt eu în stare de o plimbare pana la maidanul asta al vostru? Hai sictir :))))
Și încă o data, drum bun 🙂
Asfalt uscat boss!daca scapi viu din asta poti ajunge premier…ai vazut ca nu’i greu 🙂
Cu ce faci pozele? Arata foarte bine.
2 caini fierbinti si o cola 11 ron. Nu e rau.
Samsung S7 🙂
A început! 😀 Aștept articolele de aici mai mult ca episoadele de la serial!
Drum bun în continuare!
Safe road! Sa citim de bine
Poate te intalnesti si cu soferul ala de tir de anul trecut :))))
Multa bafta si sa te intorci sanatos 🙂
Foarte tare povestea Cristian Scutariu drum bun in continuare.