web analytics
Siberia la Extrem

Siberia la Extrem! #4 – Un taxi peste fluviul înghețat

Sunteți băutori de cafea? Bănuiesc că da, toată lumea bea. Dar ați încercat vreodată să funcționați câteva zile în șir fără cafea? Eu am făcut-o, forțat oarecum. Sunt peste trei zile de mers cu trenul de la Irkutsk la Yakutsk, perioadă în care singura variantă disponibilă e cafeaua solubilă cumpărată de la Moscova, cafea de care mi-e scârbă. Așa că nu beau deloc și experimentez senzații noi. E o combinație de somn cu moleșeală permanentă, o continuă lipsă de energie indiferent cât de mult aș dormi. Și dorm aproape mereu. La starea asta contribuie și ieșirile în stații, acolo unde trenul stă peste 20-30 de minute. Frigul pune și el niște piedici, am citit că oboseala asta din care nu mai poți ieși e consecința expunerii la temperaturi foarte mici.

Prima parte durează aproape două zile și ne duce la Skovorodino, o gară mică în mijlocul nimănuiului, acolo de unde ne îmbarcăm în trenul spre Nizhny Bestyakh, localitatea de pe malul estic al râului Lena, lângă Yakutsk. Și, dacă tocmai am coborât dintr-un tren mirositor, plin de indivizi gălăgioși și consumatori de mâncăruri cu mirosuri ce ofilesc și cei mai proaspeți trandafiri, de urcat am urcat în ceva decupat din poveștile rusești. Linia asta e relativ nouă, se poate circula cu trenul până la Nizhny Bestyakh abia începând cu vara lui 2019, atunci când a fost finalizată porțiunea de după Neryungri. Am nimerit într-un vagon nou, impecabil, și am nimerit între femei. Iar asta înseamnă mirosuri plăcute, curățenie și liniște. Pentru încă o zi și jumătate, până la destinație. Vecina de jos e o femeie în vârstă, cu părul împletit, cu cămașă groasă în pătrățele, ochelari cu ramă groasă. Mănâncă lucruri… neutre, fără mirosuri, completează un rebus și citește în permanență. Sus, o femeie mai tânără, apoape că nu coboară din patul ei. La fel, mănâncă doar discuri de orez expandat, fructe, și nu deranjează pe nimeni.

Practic, imediat după plecarea de la Skovorodino trenul merge spre nord, un traseu similar cu cel pe care l-am făcut cu motocicleta în 2017, pe Lena Highway. Și, chiar dacă vara are farmecul ei în zona asta, peisajul de iarnă e… colosal. E greu de descris în cuvinte cât de mișto se vede totul acoperit de zăpadă, mai ales când iese și soarele un pic. E iarna așa cum e ea descrisă în cele mai romantice povești.

Neryungri, gara unde stăm o oră și jumătate și unde se separă vagoanele care merg mai în nord, mai spre Yakutsk, e gara la care suntem invitați să ne cumpărăm bilete de autobuz. Pentru că de la Nizhny Bestyakh, din gară, va trebui să ajungem în Yakutsk, peste râul Lena, și asta nu se poate face pe jos. Doar că, în discuția nereușită cu responsabilul de vagon, intervine colega noastră de compartiment, doamna blondă care doarme sus. Stabilim că nu mai cumpărăm biletele care ne-ar fi costat 500 de ruble și că luăm toți trei un taxi. Iar asta ne va costa 400 de ruble, partea noastră.

La 05:04 dimineață, trenul frânează pentru ultima dată. Am ajuns la Nizhny Bestyakh, iar contactul e brutal. Temperatura resimțită e de -47 de grade și e mai mult decât îmi imaginam. Aerul intră cu zgomot în plămâni, îngheață imediat genele, părul din nas, toată pielea care e expusă frigului. Norocul nostru e taxiul, nimic altceva decât soțul doamnei blonde care a venit s-o ridice de la gară și care, cu acest prilej, face un ciubuc. Cum se zice la ”maradona” în rusă? De fapt nu e maradonă, că ieșim și mai ieftin decât cu autobuzul și ajungem mai repede. Transportul în comun face 2 ore și jumătate și ne lasă undeva în oraș. Așa, soțul rusoaicei consultă adresa la care avem apartamentul și îi dă.

Merge unchiul nostru de rupe. Nu știu ce mașină e, o japoneză veche ceva, dar nu o lasă sub 90-100 deși pe jos e zăpadă și gheață, iar ceața face vizibilitatea în întuneric să fie aproape de zero. Cu morcov coborâm și pe Lena. Adică pe drumul de gheață de peste râu. E, de fapt, fluviu. Un gigant, în primele zece ca lungime din toată lumea asta, peste care iarna se circulă la plăcere. Cu mașini, camioane, cu orice. Gheața e atât de groasă încât rezistă la greutățile astea. Sunt benzi separate, ca pe autostradă, nu se merge haotic. Două la dus, două benzi la întors, separate între ele de vreo 50 de metri de suprafață nerulabilă. Limita de viteză e 70 km/h, sunt indicatoare care interzic întoarcerile, opririle sau depășirile în anumite zone. Senzația e ciudată, chiar dacă știu că gheața nu se va sparge, nu e confortabil să mergi pe întuneric, pe gheață, cu un șofer necunoscut.

Și totul timp de vreo oră, din care 30 de minute durează doar să traversăm Lena. La 6 dimineața, Yakutskul e înghețat complet. Sunt doar câteva mașini pe stradă, iar zona în care se află apartamentul nostru e una de case. Coborâm, plătim 400 de ruble, și simțim din nou frigul incredibil de puternic. În cele 5 minute în care am conversat cu trimisul proprietarului pantalonii de pe mine au înghețat. La propriu, au înghețat în timp ce stăteam pe loc. Urmează niște zile interesante și niște provocări pentru noi, pentru haine și pentru echipamentele electronice pe care le avem.

Fotografii și clipuri video sunt pe Instagram, cu câteva zile în avans față de ceea ce puteți citi/vedea aici. Sunt la mine pe Instagram și la Adi pe Instagram.

Siberia la Extrem este o călătorie susținută de Oti Group

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.