web analytics
Opinie

Serialul ”The Bear”. Pentru generația suferindă

Algoritmul Tik-Tok m-a copleșit de vreo câteva săptămâni cu recenzii ale serialului The Bear. Nu știu cum s-a nimerit, pe ce am apăsat, pe ce clip am zăbovit mai mult decât e considerat normal, dar chinezii mi-au băgat pe gât zeci de clipuri zilnice în care diverși autodeclarați critici de film lăudau The Bear. În top 5 cele mai bune seriale ale anului 2022, un serial care nu trebuie ratat, o operă de artă. Descrieri care mai de care mai pompoase. Mi-a atras atenția din mai multe motive, dincolo de promovarea făcută în online.

The Bear mi-a atras atenția pentru că l-am văzut pe afiș pe Jeremy Allen White, un actor care a fost excelent în excelentul Shameless. O adevărată operă de artă, dacă tot vreți seriale. Mi-a atras atenția pentru că am văzut că acțiunea se petrece în Chicago, acest nou (sau nu neapărat nou) pol culinar al Statelor Unite, oraș în care s-a desfășurat și acțiunea din Shameless. Mi-a atras atenția și pentru că l-am văzut în cast pe Matty Matheson, un bucătar adevărat care a avut, before it was cool, niște cooking showuri pe YouTube incredibil de bune și complet diferite față de ceea ce ați mai tot văzut. Cred că am și scris pe blog acum câțiva ani despre el.

Bun, și am dat drumul în ultimele săptămâni serialului The Bear, tocmai am terminat primul sezon, toate cele opt episoade.

Concluzia mea: nu vă pierdeți timpul. Mi-am dorit extraordinar de tare ca The Bear să fie bun. Atât de tare încât am continuat și după primele două episoade, o colecție nereușită de țipete, actorie de slabă calitate și lipsă de coerență în storyline. Să nu mă înțelegeți greșit, The Bear nu e un serial atât de prost. Dar nu are nicio legătură cu ceea ce se discută în onlineul deținut de self-made specialiștii din ziua de azi. E atât de perfect modest încât nu știi dacă ai greșit tu ceva, dacă ești prea normal la minte și nu te lipești de povestea clasică a lumii de azi, de dramele închipuite de fiecare om care se crede special pentru că ”you don’t know what i’ve been through”. Am crezut că îl va salva partea de cooking, dar ne-am învârtit în clasicul diner/sandwich shop/deli restaurant americănesc care scoate average food for the people. Ne-am agățat de o poveste care părea interesantă, dar care a fost sfâșiată de încercările scriitorilor de a lipi publicul amator de dramă personală. Ăla care caută pe internet oameni cu aceleași suferințe ca el pentru ca mai apoi să vină să zică ”bravo, ești un tip asumat, mă bucur că ai curajul să îți împărtășești suferința”. În asta s-au transformat filmele și serialele din ultimii ani.

M-a surprins avalanșa de recenzii bune, multitudinea de laude de pe platformele de specialitate. M-am gândit la motivele pentru care s-a întâmplat asta și, cred eu acum, ar putea avea o legătură cu faptul că povestea n-are clișee. Că poți fi modest și fără clișee e altceva, dar The Bear nu le are. Iar normalitatea, lipsa clișeelor, a început să fie apreciată. Mediocritatea produsă de netalentați e apreciată pentru că produsul final e văzut ca fiind unul ieșit din ”mâinile” unor oameni fără talent. Practic, produsul final nu primește calificativ, lauda vine de la faptul că ”ai încercat ceva”. E paralela pe care o folosesc de ceva vreme, aia cu muzica trap. Iei un prăpădit, un bun de nimic, îl pui să scoată niște silabe chinuite pe gâtlej, niște versuri imbecile pe un beat generic și lauzi produsul final doar pentru că acel prăpădit n-ar fi putut face o mămăligă normală în viața lui. Argumentezi cu faptul că e consumat rahatul, chiar dacă e consumat de oameni mici, fără cultură, fără perspective, cu vocabular limitat și trăiri conturate de orizonturile deschise de fyp-ul Tik-Tok. Fast-food muzical, un produs simplu, ușor de consumat, de care uiți imediat, dar care te atrage pentru că nu te pune la lucru.

Jeremy Allen White a fost bun, dar între minutele de țipete în cor urmate de alte multe minute de liniște și tremurat de cameră, talentul lui a folosit la fix nimic. Matty a fost bun, dar a apărut mai rar decât rațiunea în sportul românesc, iar restul actorilor sunt actori de seriale mici și foarte mici care nu doar că nu și-au depășit condiția, parcă au jucat ca să și-o reconfirme. Să nu cumva să facem ceva bun, hai să avem prestanță de actori români aleși dintre vedete TV, starlete, asistente și vloggeri. Din păcate.

Simt nevoia să revin și să repet faptul că The Bear nu e prost. Cred că dezamăgirea mea vine și de la faptul că am ajuns să lăudăm ceva atât de average. Eu nu mi-aș pierde timpul cu el dacă aș fi în locul vostru. Dar vă puteți convinge singuri dacă nu mă credeți. Că eu nu-s specialist în filme.

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.