13 februarie 2015. Murise bunica, bunică-mea preferată, mamaie de la Ghizdăveşti. O clipă nu mi-a fost teamă, o clipă n-am compătimit-o. La urma urmei, ce noroc să ai s-o duci pe picioare şi-n deplinătatea facultăților pân’ la 86 de ani şi-apoi să dispari brusc şi fără mari chinuri, afară de-acela de-a-ți potrivi cămaşa de noapte, când abilitățile tale motrice sunt reduse spre nul. N-a durat mult nici asta, doar două zile.
Mamaie, citeşte-mi ceva până adorm. Şi mamaie-mi citea până i se lipeau buzele cu salivă şi pleoapele mici. Întotdeauna adormea înaintea mea.
Vă pun butoiul la soare, să vă scăldați? Pune-l, mamaie. Şi ne scăldam până-n seară, până când degetele-ne începeau să creadă că ne-am mutat în ocean şi-şi adaptau aderența. Dar noi eram în butoi, nu în ocean, nu ne luptam cu rechinii, avea mamaie grijă de noi. Şi chiar de-ar fi apărut un rechin, am fi ştiut, poate tot de la ea, să-l răsturnăm cu susul în jos.
Iar ai fost la Silvioara şi ți-a făcut ouă pe plită. Ți-am zis, mumă, să nu mănânci mai mult de unul, că-ți fac rău la ficat. Mi-ai zis, mumă, da’ sunt bune.
Odată s-a dus la o nuntă şi n-am lăsat-o să plece până nu i-am pictat, pe degetul lovit de la picior, o unghie nouă. Mumă, nu ştiu ce mă făceam fără tine, cum luam eu sandalele fără unghie.
Urla mereu la telefon, că zicea că nu mai aude. Dar auzea, auzea selectiv.
Mamaie, ce să-ți aducem, de ce ai nevoie? Mumă, o pudricică, nu mai am strop şi-s palidă şi bătrână, nu ca voi.
Sînzi, să-mi scrii şi mie. Ce să-ți scriu, mamaie, nu mai bine te sun? Nu, mumă, trimite-mi şi mie o scrisoare, să am şi eu scrisori de la nepoți. Şi nu i-am scris niciodată. Iartă-mă, mamaie, am fost o proastă că nu ți-am scris. Îți scriu acum, uite, da’ ce să-ți şi spun? Că mi-e dor de tine, c-aş vrea să te-aud bodogănindu-l pe tataie că se duce la pescuit, c-am găsit napolitanele de unde le-ai ascuns să ne dai cu porția şi le-am devorat cu verocitate în doar câteva clipe?
N-am plâns, mamaie, eu plâng rar şi doar din prostii. Nici nu mi-a fost teamă că n-aveam să te mai văd cât mi-a fost c-aveam să te uit. Dar nu mă las să te uit, mă țin tare. Nu l-am uitat eu pe Marinică, pisoiul, cum să te uit taman pe tine? Nu te uit, măiță, doar îți duc dorul. Am să-ți mai scriu, promit.
Uite, aşa pustiu şi rânced a fost drumul după ce-ai plecat.
Se gudura pe langa tine toti masculii, ca musca pe cacat, de cand s-au prins ca esti muista.
Ai rude sau prieteni pe langa Bucuresti? Parca am niste vecini care sunt vin din Ghizdavesti.
Să-i scrii când ți-e greu – trece mai repede.
Să-i scrii când ți-e bine, altfel nu-i complet.
Să-i scrii.