web analytics
Opinie

Am schimbat telefonul, dar nu m-am ținut de cuvânt

Am fost slab, recunosc! Am zis că renunț la Samsung S6 și m-am ținut de cuvânt, însă nu m-am ținut de cuvânt atunci când am zis că renunț la orice telefon Samsung. Am încercat, serios, însă după teste, consultări și documentare am ajuns la concluzia că nu există rival pe măsura sud-coreenilor la capitolul ăsta. iPhone-urile sunt o glumă proastă pe lângă vârfurile de gamă de la Samsung, One Plus încă nu m-a răpid iremediabil, HTC nu îmi iau nici dacă e gratis..

Așa că am vândut un S6 și, cu o diferență, mi-am luat un Samsung S7 în culoarea cocalarului, adică în auriu. Am ales S7 deși mi-aș fi dorit Note 7, însă ultimul pare-se că explodează și, atunci când nu explodează, are un preț incredibil de mare. La prima vedere, după 24 de ore de Samsung S7:

  • bateria e incomparabil mai bună decât la S6, pentru mine e neverosimil să mă țină o zi fără să îl încarc
  • am încărcător wireless cu fast charging, ceea ce e absolut minunat. Încărcarea rapidă fără fir e viitorul
  • camera e mișto în condiții de lumină slabă, nu îmi plac cei 9.1 MP în 16:9
  • camera frontală întoarce imaginea ca iPhone-urile, nu îmi place asta
  • se mișcă la fel de bine ca S6, fără nici cel mai mic lag, momentan am 2.2 GB de RAM liberi
  • face ”clarul” instantaneu, aveam nevoie de lucrul ăsta
  • am renunțat la folia de sticlă pentru o folie de silicon alien nuștiucum care îl îmbracă în totalitate. Sper să fie ok

9 comentarii

  • Am avut eu Alien Surface pe S6, acum pe S7 am de sticla, dar abia astept sa o schimb, cel mai probabil tot cu Alien. Pe S6 mi s-a dezlipit putin pe margini, dar dupa cateva luni, in timp ce asta de sticla arata ca dracu, nu stiu cum, dar a intrat o gramada mizerie intre ea si ecran.

    In cat timp se incarca wireless? Am avut varianta veche, dar se incarca foarte greu, plus ca se incingea telefonul rau. Cred ca il cumpar si eu, am reducere la Orange ca a fost ziua mea… :))

  • e un ….. de telefon am s7 edge si are destule bug-uri ramane ecranu negru nu mai primeste comenzi e luat de nou de 3 luni absolut nimic suspect instalat pe el ce model e incarcatoru cu fast charging? am si eu dar al dracu daca incarca fast 4 ore din 0 in 100%

  • vezi ca poti sa schimbi treaba aia la camera frontala, sa nu mai intoarca imaginea. intri in settings cu camera frontala deschisa > save pictures as previewed.

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.