S-a dopat Sergio Ramos? C-așa a vrut el?

Înainte de orice, fac precizarea că aici nu trag concluzii. N-au putut ziariștii nemți s-o facă, iar ei au avut acces la mărturii, documente și alte nebunii. Doar ridic niște întrebări. Da?

Ok. Bănuiesc că a citit toată lumea despre cazul lui Sergio Ramos. Cel care ar fi încălcat niște reguli ca să dribleze un test anti-doping și care, în trecut, a folosit o substanță semi-interzisă, dar care poate fi folosită dacă UEFA e anunțată înainte. Doctorul n-a anunțat, dar UEFA nu l-a ars pe Ramos pentru că, well, doctorul a luat-o pe el. Și-a luat fapta, cum ar veni. 🙂

Așa.

În primul rând, bănuiesc că nu e nimeni suficient de naiv încât să creadă că la cel mai înalt nivel se ajunge cu ceai de mușețel, frecție cu oțet pe gambe și cu aloe în combinație cu kale și extract de ac de albină sălbatică. Nu, se folosesc o groază de produse farmaceutice, unele perfect în regulă, altele la limita regulamentului. Și, mai important, există o adevărată cursă de descoperire a substanțelor care ÎNCĂ nu sunt pe lista celor interzise.

Dar nici măcar despre asta nu-i vorba aici.

Primul șoc real pe care l-am avut în contact cu subiectul ăsta a fost prin 2014. Am intrat în vestiarul lui Dinamo Moscova după o zi de antrenament, iar pe masa din centrul vestiarului erau câteva sortimente de pastile, flacoane, geluri, lichide, solide. Le vedeți în poză, sunt chestii obișnuite în destul de multe sortimente. Dar chiar și așa, sunt destul de multe, da? Ok, rețineți asta.

Apoi, de-a lungul anilor, am mai atins subiectul cu fotbaliștii. Cea mai recentă discuție, de acum câteva luni, am purtat-o cu un jucător important din România. A jucat în străinătate, a revenit în Liga 1, a plecat iar. Ei bine, omul e un pic paranoic și, discutând despre vitaminizare, îmi spunea că e imposibil pentru un fotbalist să știe ce bagă în el. Asta pentru că fiecare club mare are medici care răspund de treaba asta și care nu stau să explice rolul fiecărei pastile, fiecărei înjecții. Săptămânal, zicea el, băgau pumni de pastile în el și chiar dacă el era unul dintre cei care cereau explicații pentru medicamente, tot îi mai scăpau. Și gândiți-vă că pe lângă sortimentele obișnuite din poza de mai sus sunt și cele folosite particular, pentru fiecare fotbalist. Se adună, sunt multe de tot!

Acum, revenind la Ramos. Voi credeți că Ramos s-a dus la doctor și i-a zis: ”Uncle, mă doare umărul de mor și parcă nici energie n-am. Dopează-mă să iasă dracu’ din mine!”. Sunt aproape convins că n-a zis asta. Ei, în general, se plâng de lucruri și așteaptă rezolvare. E, dacă vreți, ca-n MotoGP și Formula 1. Pilotul iese cu mașina pe circuit în teste, se întoarce la boxe și transmite nemulțumirile. Mecanicii ajustează pe seama feedback-ului, apoi îl trimit iar pe pistă să vadă cum e cu îmbunătățirile.

Da, există cursa despre care ziceam. Există și dopaj, vorba aia, am avut dovezi clare la cel mai înalt nivel. Însă vă rog să mă lăsați să cred că în toate aceste cazuri e vorba despre foamea cluburilor și fotbaliștii, de cele mai multe ori, nu au habar ce li se întâmplă.

Asta nu scuză cu nimic fenomenul. Voiam doar să subliniez că fotbalul a ajuns un laborator gri și, sunt sigur, vom ajunge în situația în care, peste câțiva ani, diferența o să fie făcută de clubul cu cei mai șmecheri medici. Vedem.