Calificările și cursele sunt live pe Eurosport. Sâmbătă, avem calificări Moto3 de la 20:35, MotoGP de la 22:10 și Moto2 de la 23:05. Duminică, avem cursa Moto3 de la 19:00, cursa Moto2 de la 20:20 și cursa MotoGP de la 22:00.
Sezonul MotoGP continuă cu weekendul din Austin, Texas, însă principalul punct de interes în clipa de față e duelul dintre Valentino Rossi și Marc Marquez. Atât pe circuit, cât și în afara lui. După momentul din Argentina, atunci când un neglijent Marquez l-a doborât pe Rossi și a redeschis ușa scandalului (una care n-a fost niciodată complet închisă, dacă mă întrebați pe mine), organizatorii au stabilit că în Texas cei doi nu vor fi chemați la conferința de presă obișnuită. Marquez a avut întâlnirea lui cu presa, a urmat conferința, iar după conferință s-a întâlnit Rossi cu presa.
Doar că, iată, cei doi au stat față în față la ședința cu Safety Commission-ul, ședință care a avut loc vineri după primele două sesiuni de antrenamente libere. Și, desigur, s-au împărțit replici. Corriere dello Sport scrie că Marquez a început să arunce vina atunci când s-a discutat episodul din Argentina. ”Am învățat de la tine”, i-a zis Marquez lui Rossi. Imediat, Il Dottore a replicat zicând că: ”Tu vrei să te compari cu mine? Eu am scos de pe circuit patru piloți în 20 de ani, tu ai scos cinci într-o cursă”.
Acum legat de cursă. Problema cea mai mare, spun piloții, este dată de faptul că lucrările pentru eliminarea denivelărilor au fost în zadar. În plus, se pare că procesul de ”cosmetizare” a produs cantități mari de praf, lucru ce l-a făcut pe Jack Miller să spună că e mai rău decât în Qatar, adică decât în deșert.
”Îmi place circuitul, e unul dificil, însă situația denivelărilor e critică, e un dezastru. Pentru mine, e cea mai proastă astfel de situație din tot sezonul. Sunt trei sau patru denivelări foarte mari, sunt denivelări pe linia dreaptă și motocicletele se mișcă foarte mult. La peste 300 km/h situația poate să devină critică”, a spus Valentino Rossi.
Ce e interesant? Păi faptul că în prima zi de antrenamente cel mai rapid om de pe ceea ce eu consideram ”circuitul lui Marquez” a fost Andrea Iannone, de la Suzuki, cu 2.04:599. Au urmat Marquez cu +0.056 secunde, Vinales cu +0.264 secunde, Rossi cu +0.359 secunde și Crutchlow cu +0.489 secunde. Ducati… Lorenzo al 7-lea timp, Dovi al 8-lea.
Daca nici Rossi nu a avut adversari in toata cariera lui, este clar, urmarim sporturi diferite sau in timpuri diferite.
Rossi nu ar trebui sa deschida gura.E un infumurat care a jucat tot timpul la intimidare.A avut succes cat timp nu a avut concurenti la fel de valorosi si tupeisti.Ghinion pentru el:a aparut Marquez!Plus ca e timpul sa se retraga.E ca magarul batran intre mielusei!