Inna, Alexandra Stan, Lariss, Corina, Anda Adam acum 35 de ani, Antonia, Mantonia, Pantonia. Toate interpretele de succes din Românica au ceva în comun. Dincolo de vocile absolut încântătoare care pot învia morții, transforma apa în vin și care pot sparge până și paharele de hârtie de la mec. Ați observat că Dumnezeu a fost atât de generos cu ele și atunci când le-a manufacturat, pe lângă voce, le-a dat și chipeșie din belșug? Că ele sunt chipeșe, n-ai ce zice. Bine, nu cele mai chipeșe din lume, dar pot fi băgate fără probleme la categoria ”merge”.
De ce mi-am rezervat timp pentru a scrie asta? Fiindcă sunt șocat de faptul că doar în România talentul e însoțit și de frumusețe, în special pe parte feminină. Care-i ultima cântăreață de succes urâtă cu crengi? Da de succes, nu-mi veniți cu Elena Cârstea de pe vremuri sau cu Nicole Cherry care are șase ani. Nu există, la noi e musai ca talentul să fie însoție de frumusețe. Norocoșii dracului ce suntem!
Dacă ne uităm la ăia mai mari o să vedem că nu e tocmai așa. Sia are o față cu care, acum 500 de ani, nu ar fi fost lăsată să se reproducă. Adele are 150 de kile de carcasă, iar Amy Winehouse era urâtă chiar și categorisită drept bărbat. Forțele astea în materie de muzică au fost promovate, pe nedrept dacă mă întrebi pe mine, în ciuda faptului că apariția lor îți poate provoca crampe. Cacofonie intenționată pentru efectul sonor în ton cu imaginea divelor. Săracele, cel puțin alea în viață din enumerare, au videoclipuri în care nu apar deloc doar ca să nu se sperie copiii. Sia rupe muzica în două, dar în cele mai recente videoclipuri nu apare, are un fel de copie/replică mică.
Care-i explicația? Ori promovăm noi doar fufe arătoase (disclaimer, că se poartă judecățile, româncele enumerate mai sus nu sunt fufe, alte românce sunt), ori străinii habar n-au de viața lor.