Dacă mai era nevoie de confirmări. Nu e primul studiu de acest tip, însă Mastercard a publicat (e o chestie aplicată pe finala Ligii Campionilor) un studiu care vorbește despre importanța suporterilor reali, activi, în rezultatele unei echipe de fotbal. Și, potrivit companiei de consultanță psihologică pe care Mastercard a consultat-o, o echipă de fotbal își poate mări randamentul cu 8% atunci când aude scandări, când jucătorii văd steaguri, bannere și fulare.
Cu alte cuvinte, degeaba sunteți mulți dacă singurul zgomot asurzitor e cel făcut de sâmburii de bostan sparți între dinți, așa cum se întâmplă la cele mai multe meciuri ale vicecampioanei eterne a României. Pentru că puteți întreba orice jucător, nu e nevoie de studii, impresia e aceeași. La dracu, le-a spus-o până și nea Gigi, idolul lor: cu o galerie care să dubleze valoarea echipei, spulberi adversarii, te distrezi cu CFR Cluj. Publicul prezent în număr mare, dar care tace, nu are nicio influență reală asupra jocului echipei. În schimb, atitudinea gălăgioasă, veselă, ”pozitivă” poate face diferența.
De asta Europa are tot mai multe echipe la care publicul s-a separat între ”cetățeni” și galerie. De asta galeriile tari sunt, de multe ori, la cluburi tari. De asta jucătorii o iau razna după goluri importante și se duc… în galerie. Că nu o să vedeți fotbalist care dă gol în finala cupei, își dă tricoul jos de pe el și se duce la tribuna VIP. 🙂 Sau o să vedeți, dacă fotbalistul joacă la o echipă fără galerie.
Spectatorii contează, numărul lor contează, însă diferența e făcută doar de o parte.
Mai multe detalii aici.
Mister Cristi, studiul cred ca e gresit, 8% e prea putin…Cine a participat vreodata la vreo competitie, pro sau amator, stie ca o incurajare simpla de la un necunoscut, 2-3 batai din palme de pe margine, valoreaza mai mult decat un gel sau o bautura energizanta. Galeria merita din plin laurii si chiar anumite “stimulente” banesti…sau, ma rog, ajutor pt scenografii, efecte pirotehnice, steaguri. Nu tin neaparat sa te contrazic pt ca ideea postului e clara. Insa, pt ca stiu ca esti stelist destul de vechi, tre’ sa-ti aduci aminte ca pe Ghencea, atunci cand se auzea “..aua-..aua”, acel “Steaua-Steaua” amestecat, era un vuiet produs de toti cei 27000 de spectatori. Peluzele dadeau doar tonul. Recunosc ca nu mai merg la meciuri decat rar si lucrurile s-au mai schimbat. La VIP stau “baetii” astia “cu afaceri” care mai mult injura decat incurajeaza. Dar printre ei mai suntem si noi care mai scandam. Pe franceza se zice :”unde sunt zapezile de altadata?”.
Ha ha :)) n-auzi ce zic baietii pe facebook? Ca e vrajeala, ca e prost studiul, ca nu se mai poarta asta cu galeriile. Se poarta popcornul la meci.
daca vrei psiho, te astept la mine scuti, fac reducere pt tine, ca esti simpatic
Ba baiatule, de nu ai aruncat cu rahat in aia de la pra de nu ai vazut asa ceva. Ca fura cantece( de parca nu e simplu sa iti dai seaama ca-s din peluza nord majoritatea), ca-s putini la stadion, ca-s platiti de f tanase ca plm…pe toate le au. Pai aia de la sud nu bagau si ei botu’ la borcanu cu miere? Sau nord? S-a inchis capacu si gata…pai mai degraba ii apreciez pe astia decat pe favoritii tai de-i inchinau cantece lu gigi prin 2006-2007. Am inteles, esti cu aialalti da chiar astia au strans tot rahatu ?
Da si nu. Galeria are meritul momentului. Ca sa vorbim in termeni de business – iti aduce castigul operational. Aici si acum. In timpul meciului X in momentul Y conteaza enorm sa ai 2.000 de “nebuni” care sa te impinga de la spate, nu 50.000 de samantari care sa se uite.
Cetateanul si marea masa are insa meritul strategic. Salariile jucatorilor. Dorinta jucatorului de a juca la echipa x. Asta o da fanul inactiv, “maimuta de internet” sau cum vreti voi sa ii ziceti. Fara o masa de milioane (nu vb de fcsb si alte tentative de echipe, vorbesc de fotbalul adevarat) degeaba aia aia 2.000 sau 20.000. Si Legia are 20.000 de nebuni frumosi dar cand vine Dortmund, si fara galerie in deplasare (exagerez putin, dar nu comparam galeria Legiei, a lui Paok sau a lui RedStar cu galeriile vestice niciodata) ii da 6 si s-a terminat. Pentru ca are de partea ei cetateanul, care atrage sponsorul, care atrage banul si care atrage vedeta.
Fotbalistii adevarati joaca pentru banii fanilor… doar jucatorii de fotbal fara mari perspective joaca pentru fani. E un adevara de care trebuie sa fim constienti.
Sunt importanti si unii si ceilalti dar parca mai repede ia o liga un City decat o Steaua Rosie…
Evident ca sunt importanti. Dar e un mare dar. Eu ma refeream strict la influenta asupra prestatiei fotbalistilor, despre asta e studiul. Nu despre altceva.
reclama Mastercard: checked
😐 reclama? Asa intelegi tu ca se face reclama? Dumnezeule…
Chiar cred ca Scutariu avea un cotract cu mastercard si se astepta ca dupa articolul asta sa se activeze ce putin 1 Milion de carduri….
e plasare de brand. Ar fi trist sa nu aiba contract.
Niciun contract, nicio legatura. Doar am citat sursa
@Silviu facea misto de cat de dobitoci sunt aia care cred ca ai facut reclama cu chestia asta,e adevarat ca sunt idioti care chiar cred ca asta e motivul articolului tau sa faci reclama la mastercard cand de fapt mastercard de parca dupa articolul asta toate bancile care dau visa o sa dea de acum incolo mastercard wcsbisti cretini,de aia au luat-o in gura de la cfr ca acolo in echipa aia sunt oameni care gandesc nu oi de ale ciobanului jiji care isi lasa creierul la intrare pentru bani :)))