web analytics
Opinie

Primul meu meci în ”Templu”, cu tata

Vară, cald, vacanță. Îmi aduc aminte vag drumul până la stadion, dar rețin imaginea arenei din depărtare. Se vedea o lumină galbenă între niște brazi care, de jos, păreau așezați pe un munte. Cel puțin așa era pentru mine atunci, aveam opt ani și jumătate. E primul meci de fotbal la care îmi amintesc să fi fost cu tata, deși din povestirile de peste ani înțeleg că mergeam împreună pe ”Ghencea” încă de când aveam doi ani. Dar imaginea acelei veri încă îmi e nealterată în cap. Îmi era frică de agitația din jurul meu, frică sporită de băieții în uniformă militară care se plimbau pe la porțile de acces. Totul a dispărut după ce am început să urc scările de la tribuna a doua. Cele câteva zeci de trepte pe care acum le urc în jumătate de minut atunci mi s-au părut o eternitate. Vegetație stânga-dreapta, coniferele care blocau parte a luminii nocturnei, eu ținându-mă de tata să nu mă pierd între cei care urcau grăbiți.

Mai țin minte cum am ajuns sus, în vârful tribunei, și am rămas mirat. În ”groapă” ieșiseră la încălzire fotbaliștii ăia pe care îi văzusem doar la televizor. Adrian Ilie cu un trening larg mângâia mingea cu exteriorul, Lăcătuș șuta și se încălzea cu gesturi hotărâte, mi-l aduc aminte pe Militaru, mă fascina prenumele lui. Era meciul cu Ceahlăul Piatra Neamț, una dintre ultimele etape din sezon, și îmi aduc aminte că biletele pe care le cumpărase tata erau împachetate la mine în buzunarul pantalonilor după ce privisem cum cei de la poartă au rupt nemilos hârtiile fix pe stema Stelei. A fost o victorie clară, am trăit ani de zile cu gândul că primul meci pe care mi-l amintesc de pe ”Ghencea” s-a terminat 6-1. De fapt a fost 5-2.

Nu te naști stelist, dinamovist, rapidist. Astea sunt prostii. Devii așa, cel puțin pentru bucureșteni totul e în funcție de primele interacțiuni cu ceea ce înseamnă fotbal: suporteri, jucători, scandări. Eu nu m-am născut stelist, am devenit stelist pentru că tata ținea cu Steaua. Pentru că tata m-a dus la meciurile lor încă din tinerețe, pentru că mi-a dat un soi de agendă în care a strâns, în perioada comunistă, articole de ziar, poze, clasamente și tot felul de alte însemnări din ziare, agendă care era un fel de rezumat al anilor din perioada în care Steaua câștiga Cupa Campionilor Europeni. Știam articolele alea pe de rost, pe Lăcătuș l-am lipit eu la loc de vreo zece ori, că se tot rupea poza lui. Știam jucătorii din fiecare sezon, am citit textele alea de sute de ori până când am crescut și au început să apară alte surse de informare. Am crescut și mi-am luat și primul abonament pe ”Ghencea”. Jumătate din banii de la tata, jumătate plătit din banii mei. E posibil să țin minte prost, dar parcă a costat 500.000 de lei. Era la tribuna a doua, era sub formă de carnețel și conținea fâșii decupabile cu fiecare meci din sezon. M-a rupt inima momentul în care, la un meci la care m-am dus singur, un tont de la poartă a crezut că e bilet și mi-a sfâșiat abonamentul pe din două în loc să rupă doar fâșiuța care corespunea etapei respective.

Am devenit stelist datorită influenței tatălui meu, datorită faptului că urmăream și comentam acasă doar meciurile Stelei, datorită faptului că m-a dus la Steaua la juniori. Și am savurat anii ăia, sentimentul de putere dat de faptul că susții cea mai importantă echipă din România nu poate fi înțeles decât de steliști. Dar pe cât de mare a fost influența asta, pe atât de repede a dispărut orice urmă de ”stelism” după ce m-am apucat de presă. Atunci când am început să cunosc persoanele din jurul clubului, să cunosc jucătorii, să văd cum tratează suporterii, cât de mult le pasă de copiii care își dau alocațiile pe abonamente. De foarte mulți ani Steaua/FCSB pentru mine e doar o echipă de care mă ocup la ProSport. Atât! Lăcătuș, Adi Ilie și amintirile de pe vremuri au rămas în agenda aia.

Am scris articolul ăsta pentru că am ajuns să iubesc fotbalul datorită tatălui meu. Probabil că de asta am și ales să scriu despre fotbal. Pe 14 mai e Ziua Tatălui în România, așa că vă propun ceva. Aștept de la voi să lăsați la rubrica de comentarii povestea celei mai frumoase amintiri pe care o aveți alături de tații voștri. Voi alege cinci câștigători, iar fiecare dintre aceștia va primi câte două pachete promoționale ”Ce e mai bun, pentru cel mai bun tată” de la Gillette. Unul pentru tine, unul pentru tatăl tău! Și voi posta la mine pe blog cea mai mișto poveste pe care o lăsați voi aici.

31 comentarii

  • La inceputul anilor ’80 cartierele Bucurestiului respirau fotbal ( sau cum mai corect ii spuneau unii pensionari – “futbol”). Orice fel de spatiu, cu pamant, pavat, asfaltat, cu iarba era transformat in teren de fotbal. Aveam 5-6 ani si deja cativa idoli: Marcel Raducanu, Anghel Iordanescu, Vasile Iordache. Pe atunci fotbalistii mari jucau foarte mult pentru public. Era o incantare fara margini sa privesti cum mangaie Marcelino mingea, cascadele de dribling ale celui ce mai tarziu avea sa fie numit in mod ridicol Generalul Cashcheta sau eleganta plonjoanelor mustaciosului Iordache. Era motivul pentru care toata lumea iubea jocul: talentul, spectacolul. Cel putin la inceput nu ma interesa neaparat scorul, vroiam sa vad “vrajitorii” la treaba. Da, tineam cu Steaua, insa foarte multi copii din vremea aia au tradat la un moment dat. A fost perioada primei echipe pe care am invat-o pe dinafara. S-a numit “Craiova Maxima”. In perioada aia mi-am facut primul tricou cu “sablon” din carton, imprimat cu crema de ghete Guban: Balaci, scris cu litere patratoase, numarul 11. Nu cred ca era numarul lui dar era mai simplu de confectionat. M-am chinuit ore bune si am stricat multe bucati de carton, care se gasea destul de greu. Dupa celebra si aproape inegalabila serie a Universitatii in Cupa UEFA a urmat si primul meci la care am plans. Am pierdut calificarea in finala, in dubla cu Benfica dupa 0-0 la ei si 1-1 la Craiova. Nu intelegeam, nu vroiam sa cred. Cum? Ce regula era asta?! Scorul era egal… Afurisita asta de regula a golului marcat in deplasare mi-a spulberat visul. Ilie nu ma dezamagise nici atunci, marcase din lovitura libera cu piciorul stang, el fiind dreptaci. In zadar insa. Ca sa imi mai stearga supararea, tata m-a lasat sa scot afara pentru prima oara mingea noua cu hexagoane de piele, Artexu’… Asa cum disparuse si Marcel, a disparut si Ilie, l-a rupt unu’ intr-un meci de campionat, nu si-a mai revenit niciodata. Am apucat insa sa-l vad pe stadion, pe “23”, intr-o finala de Cupa Romaniei contra Timisoarei parca. Si atunci a iesit accidentat in repriza a doua. Nu puteau sa i-o ia si ii rupeau picioarele. L-au scos pe targa insa tot stadionul canta pentru el: ” …a-eeee, a-ooo, a-eee, a-ooo…” Pentru mine ramane cel mai mare, mai complet ca Regele de mai tarziu… Tradatorul de mine s-a intors inapoi la Steaua. Pentru ca avea sa se nasca a doua echipa invatata pe dinafara. Multi jucatori cu B: Belodedici, Bumbescu, Barbulescu, Boloni, Balint, Balan… si restul: Laca’, Pitzi, Stoica, Dukadam, Iovan. Dar asta ar fi alta poveste… E greu sa scrii despre primul tau meci, pentru ca pe vremea aia totul in jur era un meci de fotbal. Doar atat aveam.

  • Imi aduc aminte si acum ziua de 24 februarie 2005 cand tata ma dus la primul meu meci de fotbal Steaua Bucuresti vs Valencia pe stadionul Ghencea aveam 8 ani atunci era o vreme foarte urata dar nu uit cata bucurie era pe mine la golurile lui Andrei Cristea si toata lumea era bucuroasa si asteptam loviturile departajare in care am batut cu 4-3 prin golurile lui Mirel Radoi idolul copilariei mele,ratarea lui Dorinel Munteanu care a lasat Ghencea fara aer,George Ogararu a dat un gol fabulos care aveam nevoie de el si dupa vine golul lui Gabriel Boștină si in final Nicolae Dica ne aduce golul al patrulea totul a fost posibil cu ajutorul marelui portar Vasili Khomutovski care a aparat foarte bine in meci si la intimidat pe Marco Di Vaio si pe Rubén Baraja.

  • Cand eram mic,cam pe la varsta de 4 ani m-am dus cu tata-n parc la Obor,acolo unde era candva celebra statuie a rascoalei de la 1907,acolo diversi copii mai mari bateau mingea si tata m-a lasat sa ma duc la ei sa-i rog daca ma lasa sa ma joc si eu .Ei m-au intrebat cu cine tin,nici nu stiam echipele din Bucuresti,asa ca ei mi le-au spus…si mie mi s-a parut ca suna bine Steaua, prin urmare le-am spus de ea.Stelistii bucurosi,rapidistii si dinamovistii au inceput cu misto-uri,mi-a placut atmosfera de caterinca fotbalistica pe care-o mai intalnesti prin baruri si prin tribune la oameni care se respecta.Acela a fost momentul cand eu am devenit stelist,nestiind de performantele stelei si totodata ca si membrii familiei sunt stelisti ,ba chiar bunica-miu facand in tinerete performanta pentru Steaua la tir.Cand am mai crescut si stiam si eu sa citesc am primit de la tata carticele si reviste cu Steaua campioana Europei si fanioane cu echipele intalnite de Steaua. Cu tata am fost la meciuri de fotbal, hochei pe gheata si rugby ale echipelor de suflet,Steaua si Nationala Romaniei.De la el mi-am dezvoltat cultura in ale sporturilor. Mai tarziu am trecut printr-o criza de identitate ca sa-i spun pe nume si Steaua mi-a displacut banuiesc ca toti am trecut prin asta…tata m-a lasat, probabil stia ca o sa-mi revin ca mie-mi place sportul in general oricum s-ar numi el si traisem ceva si cu clubul drag …dezamagiri,rusite,dar am invatat ca si la bine si la rau chiar daca-mi convin sau nu anumite lucruri sau anumiti oameni tot cu Steaua voi tine si tot cu ea ma voi identifica orice s-ar intampla,pentru ca fotbalistul care se concentreaza sa bata lovitura libera da suporterilor sai speranta! rugbistul care este lasat la pamant aproape inconstient si care se scoala sa continue da suporterilor respectul! si hocheistul care se baga intr-o lupta corp la corp pentru coechipierul agresat in joc si-si ia capacele incercand sa nu fie el cel care cade la final le da si mandria! Toate astea pentru club si suporteri! Daca tatal meu nu mi-ar fi facut cunostinta cu aceste sporturi…in mod cert nu as fi ajuns sa traiesc si sa apreciez aceste lucruri.

  • Fotbal !? 🙂 pai, eu de fotbal m-am “ocupat” încă de pe la 4 ani, iar prima experiența pe care mi-o aduc aminte de la acea vârsta a fost intr-o noapte geroasa de iarna in care a nins cum ningea pe vremuri, adică foarte mult. Am plecat pe la 12 noaptea de acasă ( după zibierete si mult scandal pentru ca tata nu vroia sa ma ia cu el ) spre stadionul din Oltenita. Trebuia data zăpada cu o Wola, următoarea zi era meci si obligatoriu trebuia curățat terenul 🙂 Țin minte de parca a fost ieri, am înghețat la tribuna 0 vreo ora pana când am coborât si am urcat pe wola, nu mai rezistam acolo, îmi doream din tot sufletul sa fiu pe teren. După experiența asta a urmat multe deplasări cu echipa de fotbal in toată țara. Deci, pot spune ca am iubit fotbalul de mic, il iubesc si acum si il voi iubi mereu, iar asta se datorează in special tatălui meu 🙂 Nu i-am spus niciodată, însă il iau si eu acum pe stadion 🙂 Ultimul meci, Dinamo- Steaua. Da, noi suntem dinamoviști toți de acasă, eu am crescut cu Dinamo in casa si in suflet, iar acest lucru este tot din cauza tatălui meu, si țind sa cred ca așa se întâmpla peste tot, in toate familiile unde tatii urmăresc si iubesc acest fenomen numit fotbal . ???⚽️⚽️⚽️

  • 16 iunie 1999, finala Cupei Romaniei, Steaua -Rapid pe Lia Manoliu – primul meci vazut de mine pe stadion, alaturi de tatal meu. Aveam doar 7 ani, iar pasiunea pentru fotbal se nascuse cu doar un an in urma, la Mondialul francez. In acea perioada nu simpatizam decat cu echipa nationala, pana intr-o zi cand, aflandu-ma la tara, verii mei stelisti mi-au insuflat microbul ros-albastru. Revenim la finala Cupei si mentionez ca desi eu aveam aproape un an de stelism, tata era si este rapidist! Am mers impreuna cu el si alti prieteni la acel meci iar experienta a fost de ne uitat. Initial am inceput sa plang atunci cand s-a creat vacarmul odata cu iesirea echipelor pe teren. Voiam acasa! Mare gresala… Daca as fi plecat. Meciul l-am trait cu emotii si cu ochii inchisi aproape, pana la golul egalizator al lui Belodedici din prelungiri. Doar interventiile lui Ritli ma faceau sa tresar si sa il incurajez. S-a ajuns la penaltyuri, iar Steaua castiga! Nebunie! Dar pentru scurt timp… La Rapid rateaza Bundea si Pancu(preferatul tatalui meu). Orice frica, orice emotie, toate se risipisera. Eram in delir. La doar 7 ani, vedeam Steaua pe viu intr-un meci cu o miza atat de mare. Bucuria n-a durat mult pentru ca desi sangele apa nu se face rivalitatea fotbalistica e vie si in familie. Astept cu nerabdare sa vad cum Lacatus ridica cupa, dar tata nu ma lasa: “Hai sa mergem acasa, evitam aglomeratia” a fost replica invinsului meu tata in acea seara. Chiar daca nu am fost martor la festivitatea de premiera, nu voi uita nicodata prima mea vizita pe stadion. Ce meci, ce bucurie! #18yearsago

  • De mic am iubit fotbalul si de mic mi-am dorti sa ajung fotbalist, insa cand eram copil avand strabism mi-a fost aproape imposibil sa joc fotbal pentru ca aveam in permanenta nevoie de ochelari iar visul de a fi un Edgar Davids de Romania era destul de departe. Am inceput povestea asa pentru ca cea mai frumoasa amintire cu tatal meu este legata de ziua in care am scapat de ochelari! In anul 2000 parintii mei au gasit in sfarsit un doctor care sa isi asume responsabilitatea de a ma opera pe mine la ochi! Ziua externarii a fost una din cele mai emotionante zile pentru mine, pe drum spre casa tatal meu a ales sa mergem pe jos sa vada toata lumea ce baiat frumos are el, a plans de bucurie ca am scapat de ochelari si era multumit ca din ziua aia voi avea sansa sa imi urmez visul de a juca fotbal. Fiind toamna am ales sa sa ma apuc de fotbal in vara anului 2001.. sa imi urmez visul si sa il fac mandru pe tatal meu… in ianuarie 2001 tatal meu a murit si lucrurile s au schimbat foarte mult.. M-am apucat de fotbal cu regretul ca el nu ma va vedea niciodata cum joc, dar a fost si singurul motiv oenteu care am intrat pe teren cu responsabilitate inca de cand am fost mic! Trebuia sa il fac mandru pe tata… iti multumesc pentru tot tata si nu am scris pivestea asta pentru vreun premiu.. am vrut doar sa stie cat mai multa lume ca pentru mine tu esti inca viu si fiecare lucru legat de tine e cea mai frumoasa amintire. Te iubesc!

  • Aveam 7 ani, era chiar in vara de dupa revolutie. Ma prinsese microbul pescuitului, aveam o vargq de 3 metri cu care pescuiam intr-un canal la marginea orasului. Banuiesc ca tata a vazut care e noua mea pasiune si, intr-o zi, mi-a spus ca maine mergem la pescuit la una din baltile de pe langa Arges. Nu stiam ce sa cred, tata nu era pescar, singurul bat de pescuit era varga mea de 3m (cred totusi ca era mai mica)dar tata a confectionat noste vergi din alun. Am plecat dimineata la 4:30, doi pe o bicicleta, si a fost cea mai buna partida de pescuit din viata mea cu toate ca, mai tarziu, am prins mult mai mult peste. Nu intelegeam atunci cum tata putea sa doarma pe iarba la umbra unui copac cand pestele “musca” intr-o veselie. Acum inteleg. Tata nu mai e de ceva vreme, dar din toate amintirile cu el, partida de pescuit ramane cea mai frumoasa.

  • Primul meu meci la stadion a fost pe 26 aprilie 2000, Romania – Cipru, pe stadionul Farul. Au urmat apoi sute de meciuri la care am fost prezent pentru Farul si pentru echipa nationala. Intamplarea povestita este de la un meci cu Cehia.

    Pe 3 septembrie 2005 jucam cu Cehia la Constanta pentru CM2006. Tata, cumparase doua bilete pentru meci si, pentru ca orasul era foarte aglomerat, am decis sa mergem de la noi din cartier spre stadion pe jos. Tata se operase cu un an inainte la picior, i-au pus o tija metalica, si ii era destul de greu sa mearga distante mari pe jos. Desi plecasem destul de devreme, pe la jumatatea drumului tata mergea destul de greu si ii era teama ca vom pierde meciul. Nu o sa uit niciodata gestul lui de atunci. Mi-a spus sa iau eu biletele si sa merg singur pe jos la stadion, nu cumva sa ratez meciul, si mai gasesc pe cineva pe langa sa ii dau un bilet. I-am spus ca avem suficient timp si ca nu o sa pierdem meciul si am continuat sa mergem.

    Pana la urma mm ajuns amandoi la stadion cu vreo 20 de minute inainte de imn si a urmat un meci foarte frumos. Aveam 12 ani atuncia si nu prea am dat importanta la gestul pe care voia tata sa il faca, pentru ca ii era greu sa mai mearga pe jos. Cand am crescut am inteles. Romania a castigat meciul cu 2-0, ambele goluri Mutu intr-un meci foarte bun facut de echipa noastra. Si apropo de Mutu, meciul de mai sus impotriva Ciprului a fost meciul lui de debut la echipa nationala. A urmat apoi pentru ei CE 2000.

    Intre timp s-a construit National Arena, echipa nationala nu a mai trecut pe la Constanta, Farul s-a desfiintat si stadionul meu iubit Farul e in paragina.

    Nu prea ma mai ating meciurile de fotbal cum ma emotionam pe vremuri la Constanta. Imi amintesc meciuri cu Ceahlaul sau FC Arges cand stadionul era plin, se faceau valuri, iar gazonul era biliard, tuns in model cu cercuri.

  • Stiu ca nu trebuie sa aiba legatura neaparat cu fotbalul dar uite ca tot la fotbal ajungem. Cea mai placuta amintire a mea impreuna cu tatal meu a fost la un meci de-al Stelei si anume Steaua-Motherwell (3-0) jucat pe Ghencea. Este un moment special pentru mine pentru ca tatal meu nu este microbist dar intr-un final l-am convins sa vina cu mine la un meci. Biletele le-am luat cu bunicul meu dar pe alt nume 🙂 deoarece bunicul isi uitase buletinul si eu nu aveam la vremea respectiva buletin fiind in clasa a6-a (era perioada aia cand puteai sa iei un numar de 4 bilete pe buletin). Intr- un final le-am luat iar seara eram pregatit sa merg cu tata la meci. Echipa era antrenata de Bergodi atunci si a facut un meci bun, sa recunoastem ca nici adversara nu era extraordinara dar una peste alta m-am bucurat cel mai mult ca am mers cu tata la meci si ca ne-am simtit bine. Cam asta este cea mai emotionanta si frumoasa amintire alaturi de tata, bineinteles din multe altele 🙂

  • Primul meu meci pe templul fotbalului românesc , a fost pe la vârsta de 8 ani prin 2001-2002 dacă nu ma înșel , într-un meci cu Dinamo încheiat la egalitate 2-2. Nu știam ce este ăla un , derby… am stat la tribuna și vedeam foarte multă agitație in spatele porților. Marcase prima data Dinamo, și mi-am dat seama de locul unde se aflau Dinamoviștii. După fluierul final (scor 2-2) tot stadionul începuse sa strige porcarii la adresa echipei Dinamo… eram confuz, dezamăgit pentru ca ma așteptam ca echipa preferata și iubita de tatii, sa câștige. Ma uitam in ochii tuturor vecinilor mei de scaun, in ochii tatălui meu, și vedeam foarte multă dezamagire. Tata stătea liniștit și ma tot întreba dacă mergem la un Fast Food sa mâncam. Eu nu aveam pofta de mâncare, vroiam doar sa înțeleg de ce toată lumea este agitata și înjură. Aveam un sentiment ciudat, cred ca începeam sa simt pentru prima data in cei aproape 8 ani ai mei de viața “URA”. Si nu orice fel de “URĂ” … URA anti Dinamo! Atunci am simțit cum îmi intra in sânge, spiritul Stelist. Spre ieșirea din Stadion, l-am întrebat pe tati. (Cei de la echipa Dinamo sunt dușmanii Stelei?) la care tatii mi-a răspuns. ( Da mă fraierică, dar sunt dușmani doar pe teren, lumea e nebuna și nesimțita atunci când se înjură, și tu nu trebuie să faci așa când ieși afară sau mai ales la școala.Tu , sa nu copiezi pe cei care înjurau. Tu, trebuia sa-ți susții echipa ta, sa ridici steagul și atât pentru ca nu rezolvi nimic dacă înjuri echipa adversa, este rușinos și pe lângă asta, echipa ta mai și pierde pentru ca nu aude cum îi Cânți iubire!) Si de-atunci , am învățat doar să-mi iubesc Steaua, și sa văd doar de am la mine in curte… și tot de-atunci , am învățat ca in fotbal, pentru mine, TOT CE CONTEAZĂ ESTE ,STEAUA! Steaua m-a învățat sa plâng din iubire, pentru ca, la vârsta aia , plângeam doar atunci când eram certat s-au caftit de mama sau de fratele mai mare 🙂 Dar Steaua m-a învățat sa plâng și din iubire , atunci cand pierdea, sau Castiga! Steaua m-a ajutat sa cresc Frumos. In general Fotbalul…

  • Primul meu meci pe stadion a fost, crescând în Pitești, un FC Argeș-Dinamo. L-am întrebat pe tata daca vrea sa mergem, și desi nu a fost vreodată dinamovist n-a spus nu. Mă uitasem pe teletext la ce ora incepe și văzusem că era ceva și jumate, deci am plecat de acasă cât să ajungem la stadion pe la și un sfert să găsim și locuri. Doar că meciul începuse la fix, era deja 2-1 pentru Dinamo. Nu îmi amintesc nici macar un jucător sau vreun gol, meciul s-a terminat 3-2 pentru Dinamo. Totuși a fost ceva in acea zi care m-a făcut să îmi placă nu doar fotbalul mai mult, ci să îmi placă mersul pe stadion.
    Daca nu ar fi fost tata cu mine in ziua aia pe stadion poate n-aș fi ajuns niciodată ca acum, zece ani mai tarziu, sa am poate cele mai frumoase amintiri alaturi de echipa mea draga trăite pe stadion.
    Nu, nu țin nici cu FC Argeș nici cu Dinamo, ci cu marele Rapid.

  • Tin bine minte si acum, era o zi de vara caniculara. Aveam vreo 7 ani cand tata m-a luat de mana si m-a dus la stadion, la derby-ul local de atunci, in liga a 2-a dintre Fc Brasov si Forex Brasov. Era o atmosfera frumoasa pentru un meci de liga a doua, stateam chiar langa galerie si cantam impreuna cu ei. In acel moment a aparut dragostea pentru sportul rege, dar si pentru Fc Brasov, echipa pe care inca o sustin si care imi provoaca amintiri dulci. Meciul de atunci s-a terminat 1-1, cand Brasovul a marcat eu nu stiam cum sa reactionez, tata m-a batut pe umar si mi-a zis sa ma bucur. Atunci am inteles cat de importanta e echipa pentru el si am decis sa o sustin si eu cu patima. Insa astazi, imi vine sa plang cand vad ca sunt in pragul falimentului si nu mai au sanse prea mari la promovare, avem ghinionul sa fim unul din orasele care isi pierd echipele de traditie :/ Dupa Forex cred ca va urma si Fc Brasov drumul falimentului…

  • Primul meci pe Ghencea-templul nostru drag, a fost şi cel mai frumos, Steaua Bucureşti-CF Valencia, o partidă excepţională ţinând cont că am pierdut meciul tur 2-0 şi Valencia era deţinãtoarea Cupei Uefa şi câştigătoarea campionatului în Spania.
    Nu credeam că o să mai întoarcem rezultatul doar nebunia tatei a făcut sã fiu prezent pe stadion.
    Aveam doar 12 ani, 5 kg de haine pe mine :)), norocul meu a fost că eram mai dezvoltat, că altfel nu reuşeam să văd nimic:)), 30.000 de oameni care au cântat tot meciul şi au împins echipa către o calificare istorică!
    Vremuri frumoase, o echipă modestã dar cu suflet, puneau performanţa pe primul loc şi nu banii…
    Ne vom întoarce şi vom fi din nou în faţã…

  • Nu-mi amintesc exact cine juca la prima mea vizita pe un stadion, dar stiu ca arbirul de centru era nea Georgica zis incoruptibilu.. inca era Ceasca la putere in vreme aceea si ca sa ajungi sa arbitrezi in divizia A trebuia sa scoti la restaurant pe cine trebuie, ca si acum.. Nea Georgica nu a iesit la restaurant, dar a fost delegat ca arbutru central, cu tusierul Tudor Brad Pitt. In tribune au aparut si niste domni de la Partid; fiind tanar si cu dorinta de afirmare Tudor a venit la nea Georgica si l-a rugat sa-l lase la centru… si l-a lasat.. sa traiesti nea Georgica ♡

  • Eu m-am născut și am crescut la Bistrița și în mod evident am început să neg cu tata la meciurile Gloriei. Țin minte că întotdeauna ne întrebăm dacă Gloria chiar joaca pe bune. Am văzut multe meciuri faine. Mai ales cu Steaua era mare mobilizare. Ceva mai relaxate meciurile cu Rapid și Dinamo. Cel mai tare meci la care am fost a fost cel cu Fiorentina, la care juca celebrul Batistuta. Ce vremuri :). Și cel mai tare meci la care am fost, din păcate fara tata a fost finala Champions League de la Londra, pe Wembley cu Barcelona si Manchester United. Avram tricou roșu în mijlocul daniilor lui Barca. Frumos fotbalul ăsta, mai ales când mergi tu tata. Acum nu prea mai avem pe unde că Gloria a murit cu totul 🙂

  • Amintiri memorabile legate de tatal meu sunt multe , dar in primii ani din viata cele mai important sunt acelea cand am mers prima oara pe bicicleta , cand am jucat fotbal pentru prima oara cu el ,prima zi de scoala. Imi aduc aminte cu bucurie zilele de primavara cand imi dadea primele pase in spatele casei de la tara si cand m a facut sa inteleg ,sa iubesc fotbalul si momentele de traire dintr un meci de la agonie la exstaz .Din fiecare partida de miuta cu el si cu fratele meu aveam cate ceva de invatat si mai ales pasiunea cu care jucam ,chiar daca ma lasa sa castig de cele mai multe ori:)) , dar cel mai impresionant si bun lucru pe care mi la oferit este educatia si puterea de a trece peste anumite greutati ,ajucand pentru mine cel mai bun exumplu de urmat in viata. Multumesc??.

  • Cea mai frumoasa amintire a mea cu tatal meu nu a fost primul meci din Ghencea, cand aveam 7-8 ani, ci meciul Romania – Franta, prima partida disputata pe National Arena. Zic asta pentru ca eu am cumparat biletele pentru meciul de deschidere, ce trebuia sa se tina contra Argentinei, apoi mi-am sunat tatal si i-am zis sa nu isi faca planuri pentru ziua lui de nastere, acum e randul meu sa il duc pe stadion.
    Am trait o zi memorabila alaturi de tatal meu si i-am vazut sclipirea din ochi, aceeasi sclipire pe care o aveam si eu la primul meu la care m-a dus el.

  • Tata m-a dus prima oara pe stadion cand aveam 5 sau 6 ani. Tin minte ca am fost pe Stadionul “Letea” din Bacau, echipa era in Liga 4 si batea tot ce prindea. Scorul a fost 6 sau 7:0 si vazusem si eu ce inseamna fotbalul pe care nu-l urmarisem niciodata.
    Dar daca e sa povestesc un meci trait cu tata pe stadion as avea foarte multe variante insa vreau sa ma refer la poate cel mai dureros: FCM Bacau – Farul Constanta, baraj de ramanere in prima liga.
    Din pacate, nu mai tin minte anul in care s-a jucat, stiu doar ca eram mic si iubeam formatia asta la fel de mult cum iubesc CFR-ul acum. Pierdusem in tur 1;2 dupa un joc vazut cu bunicul meu in care am condus cu 1:0 si am fost intorsi, Marian Salomir rezolvand partida in favoarea constantenilor.
    Returul a adunat tot Bacaul la meci, lumea venea tavalug la stadion in speranta ca echipa noastra se va salva. Si jocul a inceput, 20.000 suflete cantau pentru Bacau, printre ele eu si tata. Ne-am napustit asupra lor si am facut 2:0 urmand sa ne pregatim de un nou sezon in Liga 1, doar ca oaspetii au facut 2:1 si meciul a ajuns in prelungiri. Tensiunea era incredibila toata lumea canta pentru Bacau, dar nu reuseam sa facem nimic si dupa inca 30 minute am urmat penalty.urile.
    Fatidicul moment a venit, am ratat iar Farul a catigat declansand fiesta pe teren.
    Sub privirile unui pusti si a tatalui sau, FCM Bacau retrograda in Liga 2. Nu am mai rezistat si am inceput sa plang in hohote, un domn de langa mine incerca sa ma consoleze insa tot ce vedeam era tabela care ne trimitea in B.
    Tata m.a luat de mana si incerca sa ma consoleze spunandu.mi ca la anul vom reveni in prima liga, dar eu nu vedeam decat tabela si am iesit de pe stadion cu imaginea pe retina.
    Am simtit o durere imensa atunci, tata a pornit masina si am plecat spre casa, dar nu inainte de a-mi spune ca fotbalul se traieste si cu bune si cu rele.
    O saptamana plangeam pentru FCM, voiam sa se intample ceva sa fim in Liga 1 si la anul, iar la un moment dat, tata a venit si mi-a dat o veste pe care atuncio credeam incredibila, dar care peste ani am constientizat-o cu adevarat : FCM Bacau a cumparat locul in prima Liga si a ramas inca un sezon. Pe moment a fost o stare imensa de bucurie, mai tarziu am constientizat ca a fost primul moment in care fotbalul romanesc a inceput sa se duca de rapa.

  • In 1995 am fost pentru prima data pe Dinamo cu tata. Eu nu voiam pentru ca toti prietenii mei erau stelisti, dar tata nu accepta. M-a luat mai mult cu forta, m-a dus in Stefan cel Mare, si dragostea fata de echipa asta a fost la prima vedere. Ce atmosfera, de jucatori, ce fani.

    Cristian, nu vreau premiul, nu de asta am comentat. Tata s-a dus intr-o lume mai buna, e cu Hildan si cu restul baietilor buni. Eu m-am dus intr-o tara mai buna, la multe fusuri orare, da premiul celor care sunt in Romania. Multumesc

  • Meciul de vis alaturi de tatal meu nu a prea fost meci disputat. în 10 martie 2005 steaua juca cu Villareal. Imi amintesc destul de bine ca era o vreme urâtă, pe lângă ca ningea, nici televizorul nu capta semnal (pe atunci aveam antenă ”grătar”/analogic), iar meciul era primordial. După tentative de vreo jumatate de ora in care eu stateam cu geamul deschis si strigam lu” tata ”NU MERGE, MAI LA DREAPTA. STAI CA SE VĂD PURICII COLORAȚI”, la care maică mea țipa că ”răcim casa”, tata s-a decis să umble pe la vecini să vadă cine captează semnal să vedem meciul. Atunci a fost și printre primele momente în care am uitat de timiditate, m-a îmbrăcat mama gros (de-abia respiram) și am reușit să găsesc la un vecin ce avea antena mai înaltă. Ghinion/ noroc, acelui vecin nu i plăcea deloc fotbalul, însă după ce l-am anunțat pe tata ca merge la el televizorul, s-au adunat la ora meciului la om acasa vreo 12 persoane intr-o cameră de 4×4. Desi meciul nu s-a jucat, am avut parte de un talk-show sportiv de calitate, fiindcă oamenii s-au pus pe discuții daca tot nu s-a jucat meciul. Am stat pe capul vecinului vreo 3 ore sau 4 da stiu că mama m-a certat că nu trebuia să ascult ce vorbeau oamenii mari :). Imi aduc aminte cu pl[cere de multe momente, ;i datorita faptului ca stateam la tara, nu aveam cablu iar canalele tv precum Pro TV se captau doar la cei care aveau antena sus, in timp ce la mine se captau 2/3 canale ”basarabene”. Alte momente memorabile sunt de nedescris, ce plasma de 101 cm, televizorul scos pe geam si 20 de oameni in fata casei, acele momente de la tara sunt de neuitat

  • Primul meci la care am fost cu tatal meu , au fost de fapt 2 🙂 M-a dus , impreuna cu un var si cu un unchi , la un cuplaj pe vechiul 23 August . Tin minte ca Steaua a jucat cu Rapid , fiind urmat apoi de un Dinamo- Sportul . Ceva frumos , mai ales ca eu cu el eram cu Steaua , unchiul meu era rapidist , iar varul meu era dinamovist .

    Primul meci vazut cu tata pe Ghencea (sau cel putin primul de care imi aduc aminte), a fost un Steaua-Rapid . Nu mai stiu cat s-a terminat , dar stiu ca Vladoiu a marcat pentru Steaua din penalty , exact in fata peluzei din care vedeam meciul si in care ajunsem doar pentru ca nu gasisem bilete la tribuna . A fost ceva fantastic sa stau in mijlocul oamenilor care canta , sa il vad pe tata cum scandeaza , mai ales ca eu il vedeam doar stand pe scaun in fata televizorului . Si acum tin minte cand a inceput sa ruleze in toata peluza acel steag ros-albastru care ne-a acoperit vreo 10 minute , 10 minute in care doar cantam fara sa vedem ce se intampla pe teren .

    Au urmat apoi cativa ani in care mergeam constant pe Ghencea ,dar mai mult la tribuna a 2-a . Mergeam inclusiv la meciuri din vechea Cupa a Ligii si imi aduc aminte si acum ca am fost in tribune la meciul in care Mirel Radoi debuta la Steaua in aceea competite amicala . Si stiu cat l-a injurat tata si intreba in stanga si dreapta cine e ala si ce cauta la Steaua :)) Cand Mirel a ajuns capitanul Stelei , l-am intrebat pe tata daca mai stie cand l-a injurat la meciul ala pe care l-am vazut noi . A zis ca nu pe el in injura :))

  • Eu mi-s ardelean , in 85 cresteam intr-o mare alb rosie printre copii blocului.Prea multi dinamovisti, prea putin fotbal aveam eu idee.Cel mai bun prieten ma innebunea cu Mateut,Rednic etc etc.Apoi am facut o deplasare cu trenul la bunici unde in statia cfr aveau radioul pornit.Numarul 7 din Ghencea isi facea de cap inscriind 4 goluri intr-un meci cu ASA Tg Mures.”Imi place mi-am zis eu” apoi au urmat altele.Victorii impotriva cainilor, prietenul meu nu-mi vb toata saptamana, invers fugeam eu de el.Cupa campionilor in 86, golul lui Hagi de la centrul terenului intr-un meci impotriva cainilor, Dinamo Kiev, bataia luata de la Milan.In studentie meciuri pe Ghencea cu Adi Ilie, Militaru and co.Mi dor de Steaua!

  • Primul meu contact cu fotbalul pe un stadion , a fost intr o toamna , juca sportu studențesc cu Dinamo , eu fiind din provincie nu aveam acces la meciurile frumoase si ale echipei mele Dinamo .Tin cu Dinamo datorită tatălui meu cu care stăteam si ma uitam la meciuri si sufeream si ne bucuram . A fost o senzație unica deșii era un stadion mic , îl vedeam pe pentru prima data in carne si oase pe ioan Andone , si toți jucătorii florentin Petre , Dănciulescu , Niculescu , o doamne ce jucatori . Ploua torențial , dar tata a vrut sa mergem la meci , galeria lui Dinamo normal prezenta si ma uitam la ei si voiam sa fiu si eu printre ei sa cant sa strig ,,hai Dinamo București lupta daca ne iubești ” a fost frumos pentru prima oară ! Cristi esti un băiat deștept , si imi plac la Nebunie articolele scrise de tine! Siberia rulzzzz

  • Era un Dinamo-Steaua de prin 2001. Eu abia aveam vreo 4-5 ani. La vremea aia nu aveam prea mult habar de fotbal, însă tata voia să mă “îndoctrineze” de mic în spiritul dinamovist. Tatăl meu avea nişte emoții de parcă era plecarea în armată, iar eu eram tare curios de ce se petrece acolo de era tata aşa “fiert”. Ajungem pe stadion, sunt copleşit de mulțimea de oameni din jur, mă uit în stânga şi-n dreapta să admir locul, lucru ce mă oboseşte. Atât de obosit încât, prin minutul 20, am adormit. Brusc şi din senin. Toate pregătirile lui tata, ideile şi aşteptările legate de prima mea zi pe stadion s-au dus pe apa sâmbetei. Scuze, tata!

  • Primul meu meci pe care l-am văzut pe viu, nu a fost pe stadionul din Monaco, ci pe Giulești, la un meci cu Steaua, meci pe care l-am văzut cu tata și frate-miu.
    Avea tata un prieten care stătea in Giulești și nu rata nici un meci al Rapidului, așa ca ne-a luat pe sus sa ne facă și pe noi rapidiști.
    Era 2001 și Rapidul avea o super echipa, cu Pancu in rol de bombardier.
    Când am urcat in tribuna am crezut ca visam și eu și frate-miu. Eram fascinat de orice detaliu și lumina nocturnei mi se părea cel mai frumos lucru pe care l-am văzut. Meciul a fost un spectacol. Rapidul a bătut 3-0 cu doua goluri Pancu și unul Dorel “Mutamba” Mutica.
    Îmi aduc aminte ca a doua zi la școala nu îmi mai încăpeam in piele de mândrie ca am fost pe stadion, chiar dacă nu mai aveam voce nici sa șterg tabla.

  • Nu pot spune exact care a fost primul meu meci pe Ghencea, deoarece tata imi spune merg la meciuri inca de cand eram in pantecul mamei.Dar stiu primul meu meci trait pe Ghencea, STEAUA-Galatasaray,in play-off Champions League, imi aduc bine aminte ce atmosfera senzationala a fost atunci, eu stand la Peluza Nord, imi era rusine ca eram cel mai mic de acolo, la varsta de 6-7 ani.A castigat Steaua cu 1-0,gol Nicolita.Un alt reper a fost pe Ghencea, la un Steaua -Rapid 0-1 gol Pancu, si Steaua-Dinamo 0-1 gol Torje,dupa acele 2 meciuri stiu ca nu puteam sa dorm toata noaptea de ciuda.Meciul simbolic pe care l am trait a fost Steaua-Ajax urmat de Steaua-Dinamo 5-2 si in mod cert Steaua-Rapid,1-0, gol Bourceanu la ultima faza.
    Primul campionat “simtit” de mn a fost la Steaua-Brasov, cu o atmosfera electrizanta, a fost primul meu meci la Peluza Sud, aveam bilet acolo deoarece se vandusera toate la Nord.
    Mi e dor de acele vremuri,chiiar si acum cand mai trec pe langa Ghencea mereu ma gandesc la trecutul acestei arene.
    Tata m a facut sa tin cu Steaua deoarece el statea chiar langa stadion.Mai mult ca sigur ca,daca el locuia in Stefan cel Mare noi eram cu alta echipa.

  • Primul meci cu tata, nu o sa-l uit niciodată, aveam 9 ani și m-a dus pe Ghencea, neștiind eu că acolo este Templul Fotbalului Românesc, el cu câțiva colegi de munca, juca Steaua, Steaua aia pe care o am pierdut-o cu totii. Stadionul plin ochi .. eu timorat că merg pe stadion pentru prima oară, îți dai seama, juca Steaua -Dinamo, noi stand la tribuna a doua, in jurul meu toată lumea scanda Hai Steaua București. Taica-miu mi-a zis așa, zici și tu ce zice lumea și să bați din palme. Normal că Steaua a câștigat meciul, scorul nu mai știu exact, dar faptul că el m-a dus pe stadion, mi-a transmis microbul asta, și îmi e dor să mai merg cu el la meciuri sa mai rad cu el și să mă bucur de viață. Și îi mulțumesc cu ocazia asta că prin intermediul lui am aflat ce înseamnă să ai pasiune pentru ceva anume, emoțiile și trăirile sunt de nedescris. Îmi e dor de taica-miu și îmi e dor de Steaua 🙂

  • Primul meu meci pe un stadion nu a fost in Ghencea sau in “Templul” fotbalului romanesc, asa cum mai este numit de suporterii stelei, primul meu meci a fost pe Dinamo, echipa mea de suflet. Tatal meu nu voia sa ma duca la meciuri pentru ca nu voia sa aud tot felul de injuraturi, dar s-a simtit nevoit sa o faca atunci cand unchii mei incercau sa ma faca sa tin cu Steaua. Asa ca in octombrie 1998, tatal meu m-a dus la un meci Dinamo – CSM Resita, incheiat cu scorul de 7-0. Ma simteam ciudat, nu cunosteam acel sentiment de a fi pe un stadion, aveam doar 7 ani. Eram doar un copil cu o jucarie in mana ce se uita in toate partile pentru ca nu stia pe ce lume traieste. Tatal meu incepuse sa imi explice “Uite, cei in alb sunt Dinamo…echipa cu care eu tin de mic copil si sper ca si tu o iubesti asa cum o fac si eu”, meciul incepuse de cateva minute si am inceput sa fiu atent cat pot de mult. Am reusit repede sa inteleg scopul jocului de fotbal si am realizat ca trebuie ca Dinamo sa inscrie mai multe goluri sa castige. Spre norocul meu, am asistat la un meci cu multe goluri, 7-0 pentru Dinamo. Din acea zi de octombrie 1998 tot merg la meciuri, cred ca am mers la cel putin 250 de meciuri, poate chiar mai multe… habar nu am, dar in niciun caz nu voi uita acel meci, prima mea amintire legata de fotbal, prima mea amintire legata de Dinamo. Multumesc, tata!

  • Tin minte bine. Aveam 2 ani cand am mers prima data in Ghencea cu tata si unchiul meu. Tata nu era asa infocat, dar unchiul meu era om vechi in galeria stelei. Era chiar meciul in care dinamovistii “au dat foc” peluzei. (Pe sistemul ca daca tot merg la meci prima data, sa fie un Steaua – dinamo). Din ce imi povestesc cei doi, plangeam la ei in brate si ma opream doar cand stadionul rasuna de cantece si incurajari).
    In anii urmatori am continuat sa merg la meciuri cu unchiul meu si uneori cu tata. Cand nici unul din ei nu mergeau pe stadion, plangeam si faceam urat pana ii convingeam sa ma duca la meci. Acum orice poveste legata de asta incepe cam asa “plangeai ca vrei la meci si iti sareau flegme din gura cand incepeai sa canti, voiai cu baietii din galerie sa stai ca ei la bustul gol si ma intrebai daca ai voie sa injuri” . Vremuri de mult apuse..mi-e dor de Steaua !

Leave a Reply to Romeo Haplea X

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.