Prima zi în Los Angeles. Țeapă la Uber, arestări, marijuana și interacțiuni ciudate

în ciuda a ceea ce am tot văzut pe la TV, oamenii de la vamă sunt mult mai relaxați decât în 2016, când am fost în New York. A durat incredibil de puțin totul, de la ieșirea din avion până la ieșirea din aeroport. Faptul că viza mea e pe un pașaport ciopârțit nu îi interesează, nici nu s-au uitat la altceva decât la pagina cu viza.

se pare că există mai multe adrese cu aceleași coordonate. Sau ceva de genul. Adică e un fel de ”Strada Florilor 12”, dar trebuie să ai grijă că e una și în Titan, una în Băneasa și alta în Berceni. Adică am luat un Uber de la aeroport ca să merg spre Venice Beach, dar am băgat doar strada și aproape că am ajuns în downtown Los Angeles. În loc de 25 de dolari am plătit 70. Smart.

cum e lumea asta. Sau la un AirBnb al unei rusoaice. Tatăl ei e din Yakutsk, a făcut ochii mari când i-am zis că m-am plimbat pe acolo vara trecută.

după cazarea în Marina del Rey am luat-o la pas spre Venice și am dat, în nici 2 minute, de prima arestare. Doi polițiști au pus cătușele unui puști de culoare și-l controlau prin haine.

Venice Beach e mișto, însă într-un fel ciudat. Adică dincolo de partea aia tare cu fetele care fac jogging, bătrânii care joacă șah, oamenii care joacă baschet sau se dau în skate park, dincolo de muzicanții ambulanți sunt sute de dubioși. Nu sunt violenți, răi, nu fac nimic, însă… mna, e ca-n filme.

toată lumea fumează marijuana. Peste tot! Mergi pe stradă și nu prea ai pauză de 5 minute între momentele în care te izbește mirosul. Știu că e legal consumul, e legală vânzarea, nu știu în ce condiții, însă era un băiat care avea un pahar de plastic plin cu mugurași și care se plimba pe Venice anunțând că e 5$ mugurașul. Cred că mugurașul, doar nu tot paharul.

am mâncat, la întâmplare, la un restaurant mexican mișto. Mișto în sensul de Venice Beach mișto, nu în sensul de gourmet Michelin mișto. Și pentru că era destul de devreme, am nimerit la un fel de happy-hour. Mâncarea între 6 și 10 dolari porția, decent, iar o bere la pahar 8.5 dolari. Plus bacșișul care începe de la 16%, potrivit sugestiilor de pe nota de plată.

acum e 14 februarie și e dimineață. Am ieșit pe la 7 să iau cafea și, în 500 de metri, am fost salutat de 10 inși, un nene m-a întrebat ce fac, de ce m-am trezit așa devreme, o tipă a făcut o scurtă conversație despre rațele care mergeau pe drum, nenea care mi-a deschis poarta de la intrare în cladire mă întreba ce cafea am luat. Evident, nu îi cunosc pe niciunul. 😀

la 7 dimineața străzile sunt pline de oameni. Puține mașini, dar plin de oameni. Se aleargă la greu, se scot câinii la plimbare, plin de bicicliști, plin de băieți cu plăcile de surf care se duc la Pacific. Și toată lumea se salută cu toată lumea, ca la mine la țară. Un fel de ”la apă?”, ”la apă, vecine!”.

apropo de interacțiunea asta plăcută pe care o practică americanii. La restaurante mă gândesc că salariile nu sunt mari, de asta e bacșișul-lege. Dar și serviciile, tată. La câteva secunde după ce m-am așezat pe scaun aveam apă cu gheață în față și o porție cât China de nachos cu sos-picant din partea casei. Recomandări la mâncare, sugestii, venit și întrebat dacă e bun ce ne-a adus, venit și întrebat dacă e totul ok, dacă mai vrem ceva, completat paharele cu apă când se goleau. Păi cum să nu îi dai 16% sau mai mult?

cu somnul e bine rău. Am adormit la ora locală 19:00, m-am trezit la miezul nopții fresh! Am stat pana pe la 02:00 uitându-mă la întuneric, am adormit pe la 02:30 și m-am trezit la 6 dimineața.