O. Popescu? Cel mai bun din lume! FCSB? Campioană!

Cică în dicționarul mondial în dreptul cuvântului ”superficial” e trecută poza țării din spațiul carpato-danubiano-pontic. Și la ”grabă” tot la fel. Ne pricepem al dracului de bine să dăm verdicte de neclintit la moment, la bucurie sau la furie. Exemplul de la care plec e cel cu Ovidiu Popescu, fotbalist care a devenit instant extraordinar după un meci bunuț făcut cu CFR Cluj aseară. Bunuț, atenție, nu excelent! Golul ăla e un bonus, nu îi poți nota evoluția pentru un gol marcat în minutul 92 cu o execuție ce poate că nu va mai fi repetată vreodată. Altfel, o sumedenie de greșeli la mijloc, recuperări câte făcea Bourceanu în vremurile bune în primele 15 minute și lipsă de sincronizare cu teoreticul mijlocaș ofensiv.

Faptul că ne aruncăm să lăudăm în exces fotbaliști după o prestație ne definește ca popor. Fotbalistic vorbind! Așa am distrus o grămadă de talente cărora li s-a urcat la cap după ce primeau plecăciuni la primul dribling. Așa au dispărut fotbaliști! Nu ne învățăm minte pentru că idolul lumii e Gigi Becali, cel care n-are mai multă minte decât să spună că Ovidiu Popescu e cel mai bun jucător din echipă, o echipă cu cel puțin 5 fotbaliști de 50 de ori mai valoroși, experimentați și cu reușite reale într-un meci decât ”Lampard”.

Cel mai bun din lume e Ovidiu Popescu, nu? Ce avea dacă era lăudat cu măsură. Un meci bun făcut de Popescu, prezențe oportune la finalizare, câteva centrări reușite, dar o mulțime de greșeli pe partea defensivă, acolo unde este meseria lui reală.