M-a oprit poliția. De fapt, eu am oprit la un filtru, sa cer niște lămuriri, și era s-o bifez de 2000 de lei. Aveam declarația, dar polițista spunea că am nevoie de una completată de angajator. Când n-a mai mers asta, mi-a cerut colegul ei actele, dar totul a fost în regulă, așa că au fost prietenoși pe final.
S-a jucat masiv Football Manager 20. Cu UTA, promovare de pe primul loc în primul sezon, la bătaie cu CS Mioveni. Parcurs mondial în Cupa României, acolo unde am eliminat CFR Cluj, CSU Craiova, FC Voluntari și FCSB, în finală, după lovituri de departajare. În Liga 1 e mai greu, sunt pe la locurile 7-9 după opt etape, m-a ucis participarea în Europa League.
M-a scos Slavia Praga în turul 3, mai greu decât mă așteptam. Am echipă bună, dar n-am rezerve. Mi-au plecat Romario Moise după împrumut și Louis Munteanu, care a fost golgheterul Ligii a II-a. I-am luat pe Casap și pe Ionuț Șerban, dar n-am vârf.
Se joacă masiv și MotoGP 19 pe PlayStation. Carieră începută de la Moto 3, sunt la mijlocul sezonului și sunt pe primul loc la general, dar la distanță foarte mică de urmăritori. Am bășici la degetul mare de la mâna stângă. YOLO!
Se ciupește somn la prânz, relativ regulat, aproape de fiecare dată terminat cu treziri bruște cauzate de bormașini, ciocane și alte unelte cu care face românu’ mâncare. De ce să bați cu ciocanu’ sâmbătă la prânz, n-o să pot înțelege vreodată.
M-am uitat și la fotbalul din Belarus și mi-a plăcut. Bine, fotbalul e rău, dar m-am săturat de ”best of”-uri și de reluări. Nu, nu m-am uitat la TVR la reluările meciurilor tari, inclusiv cele ale României de la World Cup, le-am văzut deja de 15 ori pe fiecare.
Mâine e cursă MotoGP pe PlayStation. Se bagă aproape toți piloții, inclusiv Rossi, Marquez și Vinales, cred că o să fie mișto. Și am impresia că e gratis pe site-ul MotoGP, se poate uita oricine.
Ah, să nu uităm de Counter. Ăla vechi, care era și pe vremea mea. Băgăm în rețea, 3 la 2 sau 3 la 3. Putere mare. Bine, de vreo două zile nu mai merge să facem server, căutăm soluții, rog seriozitate. Și nu, nu vreau să joc CS GO.
Ai incercat rdr 2?
Da, dar nu m-a prins.
power. Si eu rup in doua Football Manager cu Farul si FIFA20 (cand bagam un joc?).
Am de ceva vreme jocul VR46 The Game, e un joc foarte misto, grafica si gameplay, poti sa joci in MotoGP sau la Valentino’s Ranch. Dar e un joc foarte greu, stau mai mult pe jos. Sau sunt eu un jucator foarte slab de simulatoare, nu neg :))
:))))) la fifa sunt mort in cada, nu e treaba deocamdata