web analytics
Fotbal intern

Poli Timișoara a abandonat meciul cu UTA. Fotbalul fără suporteri nu există!

Fanii lui Poli Timișoara nu au fost primiți pe stadion la meciul cu UTA. Pentru că au cumpărat 300 de bilete, deși ei aveau doar 70 de locuri rezervate. Galeria UTA a refuzat să se prezinte la meci din acest motiv, din solidaritate.

Apoi, în minutul 62, Poli Timișoara s-a retras de pe teren. Pentru că fanii lor n-au fost lăsați la meci. Indiferent de cât de proastă sau bună e măsura, trebuie să fie tras un semnal de alarmă. Fără fani nu există fotbal! Meciul se disputa cu o atmosferă de miuță agricolă, nu se poate continua în halul ăsta.

Iar Jandarmeria a rezolvat în stilul propriu discuțiile. Un suporter de la Poli mi-a trimis o poză cu, zice el, rezultatul întâlnirii dintre fanii lui Poli Timișoara și Jandarmeria Română.

Mult succes FRF, Jandarmerie și LPF! La toate nivelurile, în toate ligile, spectatorii lipsesc din tribune. Și toate măsurile luate sunt în aceeași direcție: cât mai puțini oameni pe stadion, că e mai bine așa. În mintea lor.

5 comentarii

  • Ai 70 de bilete, te duci 300. Toti imbracati in violet, cu bilete pe la tribune, sub pretextul ca ‘le-am cumparat, lasati-ne sa intram’. Asta dupa ce a fost la CSA – Academia Rapid, cand s-au mixat oamenii intre ei pe la tribune pana si-au luat bezna unii dintre ei.
    Stiau cu totii ca nu li se va permite accesul in stadion. Stiau ca va iesi cu scandal. Era evident ca organizatorii nu-si vor asuma sa amestece timisorenii cu aradenii pe un stadion cum e ala de la Siria.
    Chiar daca stiau ce va urma, s-au dus 300 oricum, cu pretentia de a intra in stadion. S-au batut intre ei, apoi cu jandarmii si acum sunt tot ei victime. “Play stupid games, win stupid prizes”. Mi s-a luat de “fenomenul” asta care e doar despre suferintele alora ce fac parte din el si nu mai are nicio treaba cu pasiune fata de echipa, cu succesul echipei etc. Marii ultrasi considera o reusita daca echipa lor retrogradeaza, insa ei arata bine.

  • Am informatii(de la niste generali) ca asta cu capul spart a scuipat si lovit un jandarm si apoi a fost umplut de vopsea de oo.
    Sa prezinti doar o parte a povestii este neetic, si merge doar la copiii de clasa 0.
    Dar avand ca in vedere ca esti la tine pe blog, ma gandesc ca poti sa prezinti faptele cum vrei. Doar ca lumea ar putea asocia parerile tale de pe blog cu meseria ta de jurnalist, ceea ce e dezavantajos pentru tine.
    Parerea mea…

    • Ce legatura are cu subiectul?
      Ii opreste cineva?
      A zis cineva ca nu se judeca?
      Stii tu speta juridica ?

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.