web analytics
Fotbal intern

Piți și alți antrenori

Pițurcă vrea să se implice la Steaua. ProSport scrie azi despre intenția fostului atacant din Ghencea de a prelua controlul echipei care va juca, de la anul, în Liga 4. Din câte se pare, Piți nu vrea să fie un simplu antrenor, vrea controlul total și, poate cel mai important aspect, vrea să fie cel care va face trecerea de la Armată la privat, trecerea care asigură Stelei tranziția către un viitor în prima ligă. Acum rămâne de văzut cum va fi primită propunerea lui Pițurcă, mai ales în situația în care el nu își dorește ”publicitate” în jurul subiectului.

În clipa de față nu am o imagine reală asupra a ceea ce ar însemna materializarea ideii cu Pițurcă la Steaua. Nu îl cunosc, nu îi știu intențiile, nu îmi pot forma o imagine clară. Totuși, dacă Pițurcă vrea să facă ceva, șansele sunt ca el să reușească. Are bani, are relații, are și skill-uri. Ce nu știu dacă are e suportul fanilor, suportul galeriei. Și am zis că nu știu, nu că nu-l are.

Dinamo București trece printr-o nouă perioadă ciudată. Unul dintre puținii antrenori care au avut parte de susținerea necondiționată a fanilor, măcar la nivel declarativ, a fost demis. Că sunt motive sau nu, asta e de discutat separat, însă Negoiță își pune iar în cap suporterii și numește un antrenor… riscant. Nu că Neagoe ar fi slab, că nu e, a cam făcut treabă recent. Dar la Dinamo se pare că se lucrează cu jumătăți de răbdare. Dacă i-ai dat voie lui Rednic să facă nenorocirile alea cu zeci de jucători aduși, rulați, mestecați, de ce l-ai oprit acum? Era evident că acum nu putea să aibă un rezultat, mă gândeam că dacă l-ai lăsat să facă asta atunci îl vei lăsa și să își ducă planul la capăt.

Dică a refuzat FCSB și s-a dus în Liga 2, la FC Argeș. Edi Iordănescu s-a dus să discute cu Becali, iar aici intervine un lucru de care eu sunt curios. Repet ce ziceam ieri în emisiune. Dacă vrei să te dezvolți profesional, FCSB nu e locul potrivit pentru un antrenor. Ori Iordănescu de asta are nevoie, el n-are nevoie de bani. Deci, de ce ar alege FCSB? Din câte am înțeles, omul a pus niște condiții pe care cu greu le poate accepta Becali. Dacă le acceptă, probabil că Edi se va duce acolo, dar chiar și așa nu cred că lucrează împreună mai mult de o lună după startul Ligii 1.

7 comentarii

  • trecerea a orice din public in privat nu se poate face decat in baza unei licitatii, orice alt mod de instrainare e de natura penalului. Curios cum de toti iubitorii de steaua care se ofereau sa vina cu bani de acasa ori care clamau ca sunt o multime de firme care doresc sa se asocieze cu brandul nu mai sunt de gasit (inclusiv pitzi btea campii cu sponsoriari de 8-9 mn de euro pe an). concluia e alta: in viata e bine ca fiecare sa faca ceea ce se pricepe! armata nu are nicio legatura cu managementul sportiv!

  • negoita… a pus cruce la toate sperantele noastre! Ne-a distrus ieri, ce nu am fost pana acum pe stadion, dar ce nu vom merge de acum in colo, cat timp e negota patron, nu mai merg pe stadion! Ne-a alungat si ultima speranta, pt a aduce un oltean? ca ne sunt si dragi rau oltenii, nu imi pasa cat de bun antrenor e, nu suport ideea ca un oltean sa antreneze Dinamo!

  • Observ ca spre deosebire de ce ai scris tu aici, in articolul din Prosport, scrie clar ca peluza SUD ar fi impotriva lui Piturca. Ceea ce e total fals. Macar tu ai avut bunul simt sa specifici ca nu stii.

  • Pai după ce se va trece echipa de la Armata la privat nu o sa se trezească vreun nou tapan sa facă aceleași demersuri pe care le-a făcut cu becali?!

    • nu poate un privat sa detina 100% clubul, poate decat daca se platesc 3,7mil de euro pe an licenta

    • Dacă se face transferul legal, nu va apărea nici un Talpan. Dacă se fac manevre, atunci așteptați-vă să se afle până la urmă

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.