web analytics
Fotbal intern Opinie

Ce a pierdut FCSB pentru că nu mai e Steaua

Metamorfoza Stelei în ceea ce acum este FCSB nu a fost fără urmări grave pentru clubul căpușat de Gigi Becali. Dincolo de concret, adică de dispariția stemei și a numelui ”Steaua București„, clubul a pierdut și alte lucruri. Unele de o valoare cel puțin la fel de mare. Iar faptul că Valeriu Argăseală, acest personaj puțin inteligent, insipid și incolor, e responsabil pentru negocierile cu CSA mă face să cred că FCSB va rămâne FCSB și că Steaua va muri. Cel puțin pentru o perioadă de timp. Revenind, ce a pierdut FCSB pentru că nu mai e Steaua.

1. FCSB a pierdut suporterii, adică și-a pierdut principalul argument. Pentru că de fiecare dată când se vorbea despre ”granzii campionatului” Steaua putea să fie liniștită, avea prima poziție în enumerare. Faptul că avea de partea ei 5-6-7 milioane de suporteri în România, așa cum or fi ei, îi dădea alura de superputere. Era pe sistemul Rusia, ”suntem mulți și de aia suntem puternici, nu contează că jumătate suntem beți și proști”. Mai important decât atât, Steaua și-a pierdut galeriile, dar mai încolo despre asta.

2. Ce înseamnă pierderea suporterilor? Concret, însemnă că FCSB a pierdut șansa de a încasa minumum 1 milion de euro pe an din vânzarea de bilete. Maximum vreo 3-4 milioane de euro, în funcție de performanțe. Acest aspect e neglijat în discuțiile dintre oamenii de fotbal pentru că nimeni din istoria Ligii 1 nu a fost în postura Stelei, adică aia de a încasa masiv de pe urma vânzării de bilete. Repet, Rapidul putea să existe acum dacă avea fani câți are Steaua. În sezonul 13/14, Steaua a încasat peste 4 milioane de euro din vânzarea de bilete, cu tot cu Liga Campionilor. Adică o sumă suficient de mare pentru a ține în viață orice club din Liga 1.

3. Pierderea suporterilor mai înseamnă riscul de a pierde sponsorii. E drept, nu sunt mulți. City Insurance,Nike, NetBet, Bigotti și alte câteva mici pișcotăreli. Însă administratorii companiilor își vor da seama că dau bani degeaba unui club despre care nu îi pasă nimănui. De ce să dea City Insurance 500.000 de euro pe an Stelei pentru a-și promova imaginea? Meciurile Stelei fac 0,1 sau 0,2 puncte de audiență pe DigiSport, cantonamentele sunt interzise presei/suporterilor, acțiuni de marketing sunt cel mult 2 pe an și sunt proaste. Nu mai bine investești 500.000 de euro în publicitate convențională? În sporturi radio și TV? Dacă bagi banii ăștia în spoturi la Măruță, Capatos și Mircea Badea obții ce nu îți oferă 15 FCSB-uri într-un an.

4. Spuneam că e foarte gravă pierderea galeriilor. Oricât de greu vi se pare de crezut, pierderea galeriilor influențează uriaș prestația fotbaliștilor. Fotbaliști care au văzut mereu un aliat puternic în galerii atunci când a fost vorba despre meciurile cu adversari tari. Ce motivație poți avea să tragi de tine atunci când știi că dai gol și te duci de fiecare dată să te bucuri cu masorul și cu Mache? Fotbaliștii simt asta, s-a văzut și în discursul lor din ultimul an că lipsa galeriilor îi afectează, că bucuriile rămân neîmpărtășite și asta le face mai mici.

5. Accesul la Complexul Sportiv Steaua. Ăla despre care toată prostimea din presă spune că e o ruină. Am fost acolo relativ recent și vă contrazic. Terenurile de antrenament sunt impecabile, covor. Sigur, stadionului i-a mai căzut zugrăveala, probabil că gresia de prost gust pusă de Becali acolo nu mai e la locul ei, însă gazonul de pe stadionul mare e foarte, foarte bun. Pentru fotbaliști e un avantaj enorm să aibă acces acolo. Pe lângă faptul că nu mai pierd 2-3 ore pe zi cu drumul la și de la Mogoșoaia/Buftea. În Ghencea au teren de antrenament, au sală de forță, au sală de mese, au și camere să doarmă dacă vor, au dușuri, recuperare, bla bla bla. Iar dacă zgârcitul care căpușează Steaua ar fi acceptat să plătească, așa cum e normal, pentru a beneficia de un bun al statului probabil că echipei îi era mult mai bine acum.

fcsb

36 comentarii

  • Scuze ca nu am inteles…pana la urma ce a pierdut steaua fiindca si-a schimbat numele?
    Ai 4 puncte care puteau sa fie la fel de bine doar unul…fiindca vorbesti de asa zisii “suporteri” si ultimul punct care nici decum nu este o pierdere mai degraba a fost numit castig deci intrebarea mea pentru tine este … care este diferenta intre CCA, Steaua Bucuresti si FCSB ?
    (sau tu de fapt nici macar nu ai habar cand erai suporter CSA Steaua si cand erai suporter FC Steaua…atunci la ce ati mai continuat sa veniti la stadion “suporerilor”)

  • Domnule….MIHAI !
    Tin sa te anunt ca eu , fac parte si din galerie si din provincie si iti spun urmatoarele:
    1.NICIODATA, dar NICIODATA NU VOM VENI LA MECI ATATA TIMP CAT fcsb NU DETINE MARCA,SIGLA , CULORI,PALMARES,STADION! !!! Acestea au fost pierdute in instanta,aceasta decizie a fost data de cea mai mare instanta judecatoreasca din ROMANIA !!!!!
    2.Ciobanul, cu care NOI suntem in conflict,a REFUZAT folosirea GRATUITA a MARCII STEAUA pana la finalizarea evaluarii acesteia,deoarece a vrut nume nou,sigla noua,club nou asa cum el a declarat : fc becali,fc soarele bucuresti,fc pipera ! Ti se pare buna vointa in aceste demersuri?????
    3.CSA STEAUA BUCURESTI este MAMA si TATA clubului de fotbal STEAUA BUCURESTI si numai o lege data de UEFA in 1999 a facut ca echipa sa fie instrainata, FIIND OBLIGATA SA FACA ACEST LUCRU,NU DIN PLACERE !!!Asa ca MAMA si TATA nu poate fi NICIODATA gigi becali !!!!!!!
    3.Noi,suporteri adevarati NU asteptam rezolvarea situatiei,cu becali NU se va intelege nimeni NICIODATA, noi doar asteptam.REINFIINTAREA ECHIPEI DE FOTBAL CSA STEAUA BUCURESTI condusa de oameni profesionisti, competenti si foste glorii !!!
    ATAT AM AVUT DE SPUS, NU MAI LAS COMENTARII,NU MAI RASPUND LA ABERATII SAU ALTE PROVOCARI SAU INTREBARI!
    O ZI BUNA TUTUROR VA DORESC !!!

  • 1. Te rog frumos sa verifici media de spectatori a Stelei acasa si in deplasare si sa-mi spui pe ce loc se situeaza(poti sa excluzi daca doresti “experimentul Pitesti”, este acelasi rezultat)

    2. Te rog frumos sa-mi spui diferenta dintre FCSB si Steaua dpdv juridic, deoarece la inceputul lui decembrie 2014 s-a dat o decizie intr-un mediu juridic, da? Sa vorbim concret ce a pierdut FC Steaua atunci?

    3. In principiu sunt de acord cu tine, mai putin cand folosesti numele unei marci “FCSB” si nu al echipei de fotbal. Atunci cand vorbesti de FC Barcelona, presupun ca nu te referi FCB, nu?

    4. Peluza SUD nu recunoaste aceasta echipa, deoarece ei au ce au cu ciobanul, nu au nicio treaba cu aspectele juridice ale acestei probleme, deoarece nu le inteleg. Peluza NORD este prea divizata si compusa din prea multi pusti care nu inteleg ei ce se petrece si logica lor este “modelata” de catre cei mai mari cu diferite interese.

    Concluzia mea este ca aceste galerii si-au pierdut din prestanta si au pierdut respectul tutoror suporterilor din Romania, deoarece isi ignora marea” dragoste”. Dupa acest scandal NICIODATA nu ma voi mai lauda ca avem cea mai frumoasa galeria din tara, suntem mult sub Dinamo,Rapid, Petrolul, Timisoara si U Cluj. Poate prindem play-off-ul..

    • 1.media de acasa a fcsb este mult mai mica,ioar in deplasare au fost aproape inexistenti suporterii fcsb
      2.societatea comerciala fotbal club steaua bucuresti nu mai are dreptul de a folosi marca “Steaua Bucuresti” pentru ca se confunda cu marca notorie detinuta de CSA Steaua Bucuresti,marca cunoscuta datorita performantelor in special castigarea Cupei Campioniilor Europeni(1986) si Supercupei Europei(1987) — asta scrie in motivarea instantei
      3.FC Barcelona detine marca “FC Barcelona”(am si fular pe care scrie FC Barcelona) ,chestia asta ca ce scrie pe emblema este marca au inventat-o fcsb-istii
      4.care ar fi interesele de care vorbesti?

      • 1. OK, media este mult mai mica, dar mult mai mica fata de ce anume? Media din anii trecuti a Stelei poate. Pe mine ma intereseaza o media comparativa sezonul acesta intre echipele din Liga 1. Este vreo echipa care sa aiba media de spectatori mai mare decat Steaua pana in aceasta etapa? Media de acasa este undeva intre 6700-7000 de spectatori/meci, putin fata de anii trecuti, dar primii in actualul sezon dintre toate echipele.

        2.Exact, FC Steaua a pierdut dreptul de a folosi numele Steaua, dar unde? Pe certificatul de identitate sportiva si la Registrul Comertului scrie” FC STEAUA”, deci ce a pierdut mai concret? Din legislatie, daca 5 ani de zile de la inregistrarea unei marci, nu exista contestatii pe acea inregistrare, aceasta nu mai poate fi atacata, de aceea Tribunalul si Curtea de Apel au respins ca nefondat acest caz. Palmaresul, culorile nu pot fi instrainate si legat de stadion exista in spate o rea-vointa si aici este alta discutie.

        3.Exact, FCSB este o marca, nu numele echipei, deci sa numesti aceasta echipa FCSB este o anomalie, nu? Numele este Steaua, asa cum zice si UEFA si FRF si LPF. Aceste institutii sunt abilitate sa respectele normele in vigoare si sa reglementeze activitatea sportiva.

        4. Daca maine ciobanul se intelege cu Armata sunt curios, cati dintre “suporterii IUDA” se intorc? Nu stiu daca exista vreun stelist cu capul pe umeri si un IQ de minim 100 care sa si-l doreasca pe cioban, DAR incercati un exercitiu de imaginatie: unde eram acum cu CSA? Acum 2,3,..12 ani nu tot ciobanul ne conducea?

        NU IL DORESC PE CIOBAN, DAR MAI MULT NU DORESC CSA-UL SA CONDUCA FC STEAUA(oricum e ilegal)!

  • 1. Cand imi dai un exemplu care incepe cu ”surpriza serii a fost Digisport” nu o sa fie in avantajul tau.
    2. Intr-un exemplu foarte bun (vezi expresia ”surpriza serii”) pe național nu sunteti in top 5.
    3. Antena 1 s-a ingropat anul asta cu meciurile FCSB. Si ei au avut experiente bune cu Steaua, au crezut ca va fi la fel si cu FCSB. Well…
    4. In vremurile bune ale Stelei, audientele astea ale voastre erau atunci cand echipa juca in primele faze ale Cupei Romaniei cu ISCT sau cu Dunarea Calarasi.

    • Antena 1…Hmm.Pai cum sa nu se ingroape in conditiile in care meciurile mai sunt transmise pe inca 3 posturi in format HD, iar ei au ramas la clasicul 16/9?

    • Discutia a inceput astfel: tu ai spus ca Steaua face audiente de maxim 0.2 la Digi, eu ti-am dat un exemplu de 15 ori mai mare de la un meci banal din Cupa Ligii. Doar nu crezi ca meciul respectiv prezenta un interes mai mare decat altele din Liga 1. (Surpriza a fost ca au scazut ceilalti)

      In plus, tu lasi sa se inteleaga ca a scazut audienta pentru ca si-a pierdut marca. Iti dau doua exemple: Steaua – Chelsea si Partizan – Steaua au avut acelasi numar de telespectatori: 2.5 milioane.

      Te asigur ca audienta la meciurile Stelei de pe Digi n-a scazut dupa pierderea marcii.

      PS: Te inseli daca crezi ca sunt de la Digi.

      • PE cine crezi ca prostesti bai Naum?Dupa ce ca ai 2 dinti in gura mai si faci propaganda pro Becali George…

  • E blogul tau si poti sa publici ce doresti pe el, dar hai sa nu dezinformam. Cum poti sa spui ca Steaua face audiente de 0.1 si 0.2 pe Digi Sport? Sa presupunem totusi ca nu ai stiut si ai scris din burta, asa ca hai sa-ti dau niste cifre oficiale de audienta pe Digi Sport 1. Cel mai slab meci a fost Steaua – ACS Poli Timisoara din Cupa Ligii – l-au privit 300 de mii de oameni. Varful a fost Steaua – Viitorul (cand s-a jucat si El Clasico) – cu 1.5 milioane de telespectatori. Apropo, cu cel mai slab meci al Stelei, cel cu Timisoara, Digi Sport a fost pe locul 4 la audiente in seara respectiva, dupa ProTV, Antena 1 si Kanal D. Iar ProTV dadea in seara respectiva Las Fierbinti, un serial foarte vizionat.

    PS: Nu incerca sa ma contrazici. Chiar trebuie sa ma crezi pe cuvant in cazul de fata.

  • O tampenie…Din cauza ca nu face audienta prefera PRO TV sa transmita meciurile Stelei din cupa, iar celelalte, inclusiv DINAMO-ASTRA sunt date pe sport.ro?Esti,teoretic,ziarist.Ai putea usor sa vezi cam ce articole sunt cele mai accesate pe siteurile de sport.Cel putin 90% din ceea ce inseamna suporteri//simpatizanti stelisti au alaturi de echipa, iar asta se vede pe orice stadion din tara.Lumea nu vine in Bucuresti pt ca nu are ce sa vada.In momentul cand vinzi pe banda rulanta si nu aduci nimic nu poti avea pretentii de la oameni sa plateasca bilet.Banii din bilete vin din meciurile europene.Tu compari sezonul asta cu cele care se juca UCL/primavara UEL si descoperi WOW…Nu intra bani din bilete.Inteligent…

    • n-ai inteles nimic. ma contrazici, dar imi dai dreptate. amesteci borcanele, vorbesti despre audiente si despre planurile televiziunilor ca si cum te-ai pricepe. oribil!

      • Nu ma pricep si nici nu am pretins asta.Insa intreb niste chestii .Daca Pro Tv face audienta cu orice, cum zici tu, de ce transmite doar meciurile unei singure echipa in Cupa?Cum se face ca cele mai accesate stiri sunt cele in legatura cu aceeasi echipa?Iar cel mai bun contra argument in privinta oamenilor pe stadion sunt meciurile jucate in Ghencea in turul sezonului trecut(pana sa inceapa “razboi ul” cu armata).Erau tribunele pustii.Si juca Steaua, nu FCSB.Oare de ce?

        • Tu te auzi? Cum adica de ce da meciurile undei singure echipe? Pentru ca FCSB face audienta cea mai mare in Romania. Eu nu vorbesc despre faptul ca Dinamo e mai urmarita decat FCSB, ci despre faptul ca de cand se numeste FCSB, clubul asta e in picaj din toate punctele de vedere.

          Cum poti sa vorbesti despre tribunele pustii din Ghencea (adica 5-6000 de oameni) cand FCSB juca pe National Arena, unde vine lumea la pozat, cu 300 de oameni in tribuna?

          Ma contrazici doar de dragul dezbaterii?

          • 5-6000?Nu erau nici 2000 la unele meciuri, cu Chiajna sau Brasov.In fine.Eu am vazut inclusiv sezonul asta vreo 25.000 cu Rosenborg sau vreo 35.000 la finala Cupei, cu U.Cluj.Mie asta imi confirma ca la meciurile importante sau cand echipa castigase 2 trofee si urma al 3-lea brusc apar stelistii in tribune.Pt ca Steaua are cei mai multi suporteri, dar majoritatea sunt de rezultat.Bag mana in foc ca daca s-ar juca un meci in primavara europeana cu o echipa gen Chelsea ar fi NA plin(chiar si cu riscul sa arzi de viu din cauza acoperisului).

  • Nu conteaza CA sa schimbat stema si marile cluburile la o oarecare perioada fac rebranduire. Conteaza CA gunoiul ala din pipera trebuia sa dea banii sa plateasca imaginea propriu zisa armatei. A luat-o abuziv sa plateasca pentru folosirea ei. Ma doare undeva CA la luat pe marica. Prefer sa vad steaua fara transferuri si sa o vad cu stema ei nu cu mizeria aia !

  • Usor, usor realitatea iese la iveala, lumea a inceput sa se trezeasca si sa isi dea seama ca actuala FCSB nu mai e demult Steaua, si nu mai are nimic in comun cu clubul cu care tineam de cand eram mici. Va stimez pe toti cei care preferati sa faceti altceva decat sa va uitati la un meci al FCSB-ului. Este principala noastra arma, si aceasta ignorare trebuie sa continue. Stiu ca doare, dar e singura solutie. Lasati prostimea sa il aduleze pe cioban si acoliti, pe reghe si compania, altfel o sa va mintiti singuri in continuare.

    • prefer varianta…..la meci dar să-l băgăm sub ,,maibah,, nu să-l suim pe….VPM

  • Eu cred Gigisport are audiente mici si din cauza comentatorilor. Oameni mai pupincuristi ca aia se mai gasesc doar la Antena 3. Pur si simplu ti se face scarba cand te uiti la un meci al echipelor din Bucuresti pe acel post.

  • Ca Steaua a avut 4-5 milioane de suporteri cum ai zis tu nu e adevarat.Poate a avut 4-5 milioane simpatizanti,adevaratii suporteri sunt mult mai putini si majoritatea sunt din bucuresti(asta e si motivul pentru care fcsb avea 500 de spectatori la meciul cu voluntari de pe national arena si 10 mii la pitesti) .Si acei suporteri adevarati veneau la majoritatea meciurilor pe ghencea(cand se jucau meciuri cu echipe mici , ei erau acolo 6-7 mii cel putin la fiecare meci,indiferent de conditiile meteo,indiferent ca se juca duminica la 21:30) .Acum daca fcsb ar juca in ghencea pun pariu ca nu ar strange nici la meciurile din play-off 6-7 mii de spectatori pentru ca le-au ramas doar cei care veneau pe national arena o data pe an si cei din provincie care isi amintesc dupa victorii ca sunt “stelisti de mici” . In mod normal ar trebui facuta o noua echipa care sa folosesca numele si emblema “Steaua Bucuresti” pentru ca nu se mai poate cu becali argaseala si fcsb.Problema este la conducerea CSA Steaua care nu doreste sa faca nimic si ii lasa pe fcsb sa se considere Steaua

  • Ne e dor la toţi dar…..NU, nu venim la meciuri la Pitesti, Cluj, Constanta, poate Bolintin,de ce nu?
    Iubim culorile roş-albastre nu galben-albastru ale noii societaţi in dec 2014 imediat dupa celebrul Fc.Gazde-Csms Iaşi(altă clonă) , cu sediul într-un apartament de 3 cam din Rahova, cu jij care apare pe post de patron pe la tv dar el in acte e un NIMENI. Despre boroi-garoi….numai ,,noroi,, Este cel mai prost conducâtor de club pe care l-a avut CSA vreodată, organele statului ar trebuii să se sesizeze, oricum…..fenomenul moare. La obiect articolul tau, Felicitari chiar dacâ e uşor ,,acidulat,, dar….e pe faţă.

  • Bravo Scutariule.ai pus punctul pe i.intr o presa infecta bazata pe fomisti, esti unul dintre putini care ai spus adevarul.asa e.si
    Mi lare nespus de ra .acest cioban fariseu…nici nu pot sa mi exprim sentimentele fata de el.e absolut execrabil.

  • Bun articol ! Felicitari Cristian Scutariu pentru viziunea corecta ! Pentru cel de mai sus cu “artico de 2 lei” tin sa transmit ca eu , prieteni, cunoscuti dar si stelisti adevarati NU NE UITAM LA MECIURILE FCSB SUB NICI O FORMA pt ca nu cumva CIOBANUL FARISEU SI PROFITOR sa nu aiba de castigat absolut nimic, nici macar audienta !!!!!!!!!

  • Si am uitat sa precizez ceva , mesajul din poza de mai sus e atat de amuzant pe atat de prostesc. Steaua nu mai inseamna CSA din 1998 si Steaua e Steaua. In general sportul la csa nu mai are treaba cu Steaua si Bucuresti , ci cu Turabo , Alexandrion , clona de la baschet sustinuta de PSD

  • Ia vezi tu audientele pe care le-a avut protv la meciurile cu Partizan , Rosenborg. Asa e cand te dai ziarist , dar nu esti. Si pe digi aceeasi audienta a fost tot timpul. FCSB , NE-FCSB , e continuatoarea fostei sectii de fotbal a armatei , singura echipa de fotbal , alta nu exista si niciuna nu-i va putea lua locul. Iar galeriile sunt masa de manevra. Articol de 2 lei.

    • Esti un anonim prost. Si lasa-ma cu audientele la meciurile ProTV, ProTV face spectacol din orice. La Digi e un esec complet, la Antena 1 a fost esec complet, la TVR la fel. Mananci cacat si iti place. Mai ales pentru ca esti anonim.

      • Nu te intrece nimeni la mancat cacat , pramatie ce esti. Nu vezi ca te contrazici singur ? Cand ti se spune ca aceeasi audienta a fost tot timpul si la protv si la digi indiferent de situatie,o dai la intors acum . Mai da-te-n spanac de “deontolog” ce esti , esti un pres , idolul facebook-istilor , si prost esti tu ! Mai faci si tu articole ca sa zici ca esti ziarist , dar asta e o mizerie , niste idei puse laolalta si fara nicio treaba.

  • De acord in mare parte cu tine, mai putin chestia cu audienta pe canalele TV. Ma doare sufletul ca nu merg pe stadion. Sunt stelist, nu FCSB-ist . Astfel protestez impotriva brânzarului mercantil si viclean, căpuşa, cum ii zici tu aici. Dar nu pot sa nu ma uit la meciurile baietilor pe care ii aplaudam si ii divinizam când erau stelisti “adevarati”. Cine e stelist se uita la meciuri , chiar dca nu merge pe stadion. Daca jiji tine cont de doleantele majoritatii suporterilor si obtine de la Armată tot ce vor ei, stadioanele vor fi neincapatoare, cel putin primele etape sau la meciurile importante.

    • Chiar daca nu esti de acord, realitatea nu se schimba. Audientele sunt minuscule, nu se compara cu ce facea Steaua in trecut.

      • Nu stiu in ce consta realitatea asta ©and este evident ca in toate sondajele din mass-media sustinatorii Stelei (FCSB) hotarasc rezultatul.

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.