De asta nu îmi place mie să intru în discuții despre fotbal într-un cadru în care există interlocutor. Am impresia, justificată de cele mai multe ori, că discursul celuilalt/celorlalți îmi diluează mesajul. Și-l diluează cu prostii. Exemplu. Eu discut despre subiectul Daum și argumentez, destul de solid cred, de ce nu ar mai trebui să fie păstrat pe banca naționalei României. Ei bine, în mijlocul acestui demers purtat fie într-un live pe Facebook, fie într-o emisiune ProSport Live, fie pe blog, fie mai știu eu pe unde, se trezește câte un susținător al ideilor mele care îmi face rău. ”Așa e, Scutariule! Afară cu neamțul, să vină Dan Petrescu, e super antrenor și îl neglijăm”. Și atunci îmi vine să renunț la orice formă de interacțiune, să mă rezum doar la a trânti un mesaj fără să îmi pese de reacție.
Dar pentru că tema ”Dan Petrescu la națională” revine ciclic am ales să o dezvolt un pic acum. Sigur, e mult spus dezvoltat. O periez doar, nu e nevoie de mai mult ca să vă arăt cât de greșită e. Bun, avem un Dan Petrescu, fost mare jucător de fotbal, internațional de succes, pe care dintr-un oarecare motiv îl vreți la națională. Și aici intervine dilema. De ce? Ce vă face pe voi să credeți că Dan Petrescu e mare antrenor? Sau nu că e mare, măcar că e antrenor?! Avem așa:
Unirea Urziceni (acum 8-11 ani) e perioada în care lui Dan Petrescu i-a mers bine. Dar cum i-a mers? A avut parte de un finanțator bandit care a urmărit ceva concret și care a făcut tot posibilul să îl obțină. Unirea Urziceni a luat titlul printr-o serie de matrapazlâcuri similară cu ceea ce urmau să facă CFR Cluj sau Oțelul mai târziu. Dar l-au luat, de acord. Să spunem că punctul de plecare e ok, deși totul a fost acum circa un deceniu. Mai departe.
A mers la Kuban Krasnodar în liga a doua a Rusiei și a reușit să promoveze de pe locul doi cu o echipă de promovat. Nu a făcut minuni, nici n-a insinuat că ar fi făcut, a fost corect. A promovat și a ținut echipa binișor, motiv pentru care a ajuns la Dinamo Moscova. Teoretic, big deal! Și practic, Dinamo era un club mare în perioada aia, cu bani, cu susținere financiară masivă din partea unei bănci. Acolo au început problemele. După ce a avut un start bun, Petrescu a început să aibă probleme uriașe. A intrat în conflict cu jucătorii și a scăpat complet echipa de sub control pentru că dădea vina pe jucători pentru nereușite, așa că a fost demis. Nu a reziliat nimeni de comun acord, a fost demis, rușii au scris despre asta după plecare.
După Dinamo Moscova a început distracția majoră. S-a dus după bani în Qatar, la Al Arabi, acolo unde a dat un chix uriaș. A fost dat afara rapid după o serie de rezultate dezastruoase. A stat pe bară până a venit șansa cu ASA Tg. Mureș, acolo unde a rămas până când a sărit cineva la cap cu banii. Xajsarasoubca AAsrarkfhdjks din China, nu îi pasă nimănui numele exact, i-a dat o căruță de bani și Petrescu s-a dus cu primul avion. Pentru a da un fail masiv și acolo, evident, cu prestații și o clasare sub ceea ce pretindeau conducătorii. Concediat!
S-a repliat rapid, a dat niște telefoane prietenilor și le-a reamintit astfel celor de la Kuban că au promovat în trecut cu el pe bancă. Oamenii l-au reprimit cu gânduri mari dar l-au dat afară rapid într-un moment în care Kuban era pe locul 14 în liga a doua din Rusia. Concediat!
Din nou, La Familia – Foame de bani! Drumul Emiratelor, acolo unde s-a dus la Al Nasr pentru a-i ține pe oameni în acest moment pe locul 6 în campionat (6 din 14) la 21 de puncte de lider.
Deci? La națională, clar!
Florin Halagian are vreun angajament? Are sepcuta norocoasa cu Bulls, eu zic ca e un start…
Ma, voi nu sunteti sanatosi? Pe mine ma doare in cur, sper sa il tina pe Deum 200 de ani, sa le ia painea de la gura astora din “presa”, ca astia fara fotbal, steaua si deum nu prind de lucru nici ca maturatori. Dar cum sa zici ca nu are cine sa`l inlocuiasca? Nu mai sunt antrenori de fotbal pe lumea asta?
Ai folosit argumente solide si impotriva lui Daum si Petrescu. Doar cineva care nu vrea sa vada, nu observa hibele lor. Dar poti argumenta solid si in favoarea unui alt antrenor, care sa preia nationala?
Sa nu se inteleaga ca il sustin/plac pe Daum, dar poti da cateva exemple de antrenori (romani) potriviti sa-l inlocuiasca la nationala? Ca mie nu-mi trece niciun nume prin cap…
– Olaroiu: antreneaza de 10 ani in lumea a 3-a a fotbalului :), exclus din start;
– Dan Petrescu: ai enumerat tu deja motivele;
– Edi Iordanescu: ar fi o varianta, dar nu mi se pare “copt” sa ajunga la nationala. In afara de Pandurii, nu a stat prea mult intr-un loc;
– Reghecampf: “Lunga si pe-a doua”;
– Hagi: mai mult ca sigur nu lasa Viitorul fara ca la conducerea federatiei sa existe oameni competenti si cunoscatori de fotbal.
Pai daca tot trebuie neaparat sa-l inlocuim, cine zice ca e obligatoriu sa se faca asta cu un antrenor roman?
Pentru ca un antrenor bun, strain, ori nu va vrea sa vina in Romania, ori va cere prea multi bani.
Am inteles ca Daum ia 60 000 pe luna, deci se pare ca bani avem. Eu as merge tot pe o astfel de varianta, daca chiar trebuie inlocuit neamtul. Dar in fine, am cam deviat de la intrebarea ta initiala. 🙂
Hm…mai exista oameni care il vor pe Petrescu la nationala? Bine, de fapt nu stiu de ce ma mai mir, avand in vedere cati adepti ai aducerii lui Olaroiu la nationala exista.
Dă tu un nume de antrenor, sa vina iedi?’
EDIIORDANESCU LA NATJONALA