Peste râu, în Africa. Refuzând hașiș în Chefchaouen

Plecarea din Malaga și sosirea în sudul extrem al Spaniei, la Tarifa, nu e mare lucru. Marbella, Estepona, niște detoururi prin mini-munți, plus o pauză de cafea la o crâșmă de spanioli relaxați. La Tarifa nu stăm pentru că ajungem în zona portului cu 3 minute înainte de plecarea ferry-ului. Ferry pe care dacă îl scăpăm, mai găsim altul într-o oră. Așa că nu-l scăpăm. Biletele costă 30 de euro pentru oameni și 37 de euro pentru motocicletă (sau invers), deci cu 67 de euro ne îmbarcăm într-un monstru de metal către Africa.

Motocicletele sunt securizate de băieți pe o punte inferioară, lumea stă sus. Stă sus și la coadă, căci procesul de intrare în Maroc începe din ferry. O coadă uriașă la control pașapoarte, acolo unde un singur funcționar într-un ghișeu ștampilează cu un soi de număr de intrare ultima pagină din pașaport. Apoi, după debarcare, începe greul. Completarea unui formular pe care sunt printre cele mai ciudate rubrici. Apoi drum până la poliție pentru că cinci dintre noi suntem prima dată în Maroc și trebuie să fim înregistrați. După asta, cam gata. Ieșim și schimbăm niște euro în dirham, 10 euro ~ 100 dirham și-i dăm spre Chefchaouen.

Europa e lăsată în spate

Plecarea din Malaga, aproape cu noaptea-n cap

Tangerul e haotic, așa cum te aștepți de la Africa și așa cum am mai întâlnit doar prin Turcia. Giratoriile funcționează pe sistemul trece cine conduce ceva de tonaj mai mare. E haos și asfaltul e sticlă, aderența e foarte scăzută și aud de la colegii de drum că și la 1200 GS interveneau sistemele electronice ca să evite căderile. Drumul e spectaculos în afara Tangerului, foarte virajat și prin munți. Niște munți fără pic de vegetație prin care ne cam grăbim, nu știu de ce. Ținem ritmul ridicat până cu vreo 50 de kilometri înainte de Chefchaouen, moment în oprim pentru pauză. Sunt între 30 și 32 de grade Celsius de când am intrat, așa că merge o pauză de hidratare. E și momentul primului contact cu localnicii, câțiva copii care vin în fugă spre motociclete și se opresc la o distanță suficient de mare încât să o poată zbughi înapoi dacă văd că nu ne convine prezența lor. Bomboane pentru ei, așa cum ne-am propus când am plecat din țară, nu avem. Dar avem bani românești, două de 5 lei, plus o monedă sau două de un euro. Se bucură ca la comoară și pleacă imediat cu prada.

Chefchaouen ne sperie în primă fază. Orașul albastru, numit așa (cred) pentru că toate casele din zona veche sunt văruite în culoarea asta, are o periferie spooky. E un soi de Prelungirea Ferentari, strada Iacob Andrei, pentru cine știe Bucureștiul. Pentru cine nu, încercați Google Street View să vedeți cam cum a fost zona în care ne-a dus GPS-ul pe care băgasem adresa hotelului. Evident, adresă greșită. Hotelul e undeva mai sus, peste oraș, și are parcare destul de safe pentru motociclete. Mario Gotze a mers exemplar și a consumat 4.8 litri la sută, adică excelent pentru ritmul alert în care s-a consumat drumul.

Vedere din restaurantul Beldi Bab

Pauză de verificat GPS-ul la intrarea în Chefchaouen

Chefchaouen de sus, de la hotel

Pe străzile din Chefchaouen medina

Bun, acum orașul. Am ales restaurantul cu cel mai bun rating de pe Tripadvisor și am nimerit într-un loc care țipă a Maroc. Mâncăm tajine cu carne de vită și prune, kebab, creveți și caracatiță. Plus un desert cu iaurt de capră, nuci și miere care e genial și plătim cu tot cu șpagă 40 de euro. Toți șase! Ah, partea interesantă e la intrarea în Medina, acolo unde nici n-a oprit taxiul și băieții ne abordau pe geam. ”Hașiș? Sunt fermier, trăiesc aici sus și vă pot da ceva natural”. Vede un pachet de Marlboro în mâna unui coleg de drum și prinde prilejul. ”Țigări? Nuuu, sunt chimice. Vă dau eu hașiș, marijuana, pakistan (!?)”. Oferta e repetată la fiecare 30 de secunde, nu îi pasă că îl refuzăm. Desface în fața noastră un soi de punguță de plastic în care e un bulgăraș de hașiș în care își înfige buricele degetelor și-l rupe ca pe mozzarella. Fără succes!

Străzi înguste în centrul Chefchaouen

Mâncăm, mai dăm o tură pe întuneric prin orașul ăsta interesant ale cărui străzi gem de oameni. E totul rapid, în viteză, se vorbește încontinuu. Și mirosurile… Carne de oaie, fum, mirodenii, miros de piele de la gențile expuse la vânzare. Și, evident, din loc în loc băieții cu ”bunătăți”. În aglomerația din oraș nu spun ”hașiș”, trec pe lângă tine, se lipesc și, uitându-se în altă parte, spun șoptit doar ”șșș”. Seara se termină cu un pahar de alcool la hotel, adică unul dintre cele doar trei locuri din Chefchaouen în care există băutură. Mâine mergem spre Fes, se anunță mișto. Aș pune mai multe poze, dar internetul e oribil, groaznic.

Mâncăruri marocane

Chefchaouen, aglomerație nocturnă