Am fost norocos. Două veri, două destinații îndepărtate, fără probleme majore. Și sunt conștient că asta ține de noroc, e imposibil să anticipezi fiecare lucru care poate merge greșit, însă am fost și inspirat în pregătiri. Iar un punct comun al celor două călătorii cu motocicleta – în Siberia la Magadan și în Mongolia – a fost alegerea cauciucurilor. Ceea ce pentru șoferii de mașini poate părea un amănunt minor, pentru motocicliști e un aspect extrem de important. Așadar, după mai bine de 25.000 de kilometri în două veri, pe asfalt bun și prost, pe nisip, pe pietriș, noroi, iarbă, zăpadă, macadam și pământ, a venit momentul să vorbesc despre cauciucurile pe care le-am folosit: Mitas e-07 și Mitas e-07 Dakar.
1. Aderență pe asfalt
Aspectul care m-a interesat cel mai puțin. Asta pentru că atunci când plec la o călătorie d +10.000 de kilometri, ”datul” pe curbe e ultima mea grijă. Mitas e-07 nu m-au ”furat” niciodată pe asfalt în regimul meu de mers. Fie că am mers pe asfaltul bun al României, pe cel bombardat și vălurit al Ucrainei sau pe cel impecabil (și puțin) din Mongolia, atât fața cât și spatele s-au comportat admirabil. Aderența îți oferă siguranță de la +5 grade (Siberia) până la +40 de grade (Ucraina) și, cel puțin la fel de important, nu există acel ”click”, acel ”prag” în momentul în care apleci motocicleta, așa cum se întâmplă la alte cauciucuri 50/50, în special la cele cramponate.
2. Aderență în offroad
Le place macadamul, ceva de speriat. Atât de mult încât în 2017, pe Drumul Oaselor din pustiul Siberiei, am reușit să merg în regim de siguranță cu viteze de peste 140 km/h atunci când aveam linii drepte. Profilul e suficient de agresiv pentru a sfâșia macadamul, dar și destul de ”cuminte” pentru a nu ”dansa” pe cel compactat. Mongolia mi-a adus iarbă udă și nisip, ambele suprafețe fiind ușor de gestionat cu gumele astea. Singura problemă pe care am avut-o a fost cu noroiul. Acum, în 2018, am ajuns în Mongolia cu gumele relativ uzate de asfalt. Ori la e-07, uzura aduce și lățirea benzii centrale de la guma spate, lucru care m-a făcut să patinez un pic pe noroiul ”cleios” atunci când am traversat Mongolia de pe Ruta Nordică pe Ruta Centrală. Dincolo de asta, trebuie să mai menționez plusul uriaș la mersul pe teren accidentat cu pietre ascuțite. Nu am făcut nicio pană și, din câte am observat din discuțiile cu oamenii cu care m-am întâlnit prin munții Mongoliei sau prin porțiunea Kyubeme – Ust Nera din Siberia, am fost cam singurul. Cauciucul e tare și, spre deosebire de altele, pietrele ascuțite nu-l pot penetra. Sigur, cauciucul tare ia din aderența pe asfalt (cine merge sportiv când pleacă într-o aventură??), iar rezolvarea unei pene complicate în pustiu e extraordinar de dificilă. Dar uite că n-a fost cazul.
3. Zgomot
De când îmi doream să ajung la asta. Înainte să plec în Siberia m-am interesat și eu, ca omul, ce gume să iau. Am cerut recomandări spunând că îmi trebuie ceva care să reziste toată tura de peste 10.000 de kilometri, care să facă față asfaltului și offroad-ului. Și, evident, am fost asaltat de răspunsuri tip ”TKC 80” sau ”K60 Scout” sau ”Anakee Wild”. N-am ales variantele astea și, mai târziu, mi-am dat seama cât de norocos sunt. Mitas e-07 sunt extraordinar de silențioase pe asfalt. Concurează cu gumele construite special pentru asfalt, cam la nivelul ăsta sunt. Știți cum se aude o pereche de Anakee Wild sau una de K60 Scout la peste 60 la oră pe asfalt? Dumnezeule… Am plecat la GS TT acum câteva zile și, pe Valea Prahovei, mi-a fost teamă că am spart motorul, așa se auzea perechea de Anakee Wild montată. Ori când mergi peste o lună pe motocicletă, când bați peste 500 de kilometri pe zi, ultimul lucru pe care îl vrei este să îți țiuie capul atunci când dai casca jos, seara, la culcare.
4. Rezistență la uzură
Nu cred că au rival în clasă. Anakee Wild se duc relativ repede, în 4-5000 dacă ești norocos. TKC 80 îți ajung pentru 2-3 viraje mai tari și pentru trei treceri de râu, până la Magadan și înapoi schimbi 5-6 perechi. Și, din câte am văzut, K60 Scout-urile care erau recunoscute că rezistă mult sunt sub Mitas e-07. La mine a fost în felul următor. Am montat gume noi pe BMW F800 GS și am plecat la Magadan. Am ajuns acasă cu ele, apoi tot cu ele am plecat la GS TT, acolo unde am avut noroaie, munți, pietriș, nenorociri. Abia după GS TT 2017, adică după ce aveam cu gumele peste 14.000 de kilometri, am schimbat spatele. Fața a rămas. Anul ăsta am avut în Mongolia o pereche nouă de e-07. Am bătut cu ele toată țara, am bătut circa 5000 de kilometri de Rusia cu asfalt la viteze mari și foarte mari și am ajuns cu ele în țară în stare foarte bună. Da, cu spatele ușor ”pătrățit” de la asfaltul ”intensiv”, dar într-o stare atât de bună încât băiatul care mi le-a schimbat a zis că le păstrează, că e păcat să le arunce.
În ambele călătorii am avut varianta Dakar pe spate și varianta normală pe față. Le-am descoperit singur în 2017 și le-am comandat, recunosc, și pentru că erau mult mai ieftine decât concurența. În 2018 mi-au fost puse la dispoziție de Chemtraders.
(P)
wow, serios?