web analytics
Diverse

Perfect 10. Plus

Am deja mai bine de o săptămână de când folosesc un Samsung Note 10+. Adică cel mai nou și mai performant telefon produs de sud-coreeni și, coincidență, fix ceea ce mi se potrivește mie de mulți ani încoace, cam de când am renunțat la iPhone 4 și am trecut la Note 2 fără să mă mai întorc spre risipa de bani de la Apple. Așa.

Am vândut S10-le și am trecut la Note10+ dintr-o serie de motive pe care le voi expune mai jos. Nu neapărat în ordinea importanței.

Bateria. Diferența este atât de mare încât nici săptămâna ce a trecut nu mi-a domolit entuziasmul. La regimul meu barbar, taliban de utilizare, S10-le trebuia încărcat cel puțin o dată pe parcursul zilei. Ei bine, Note 10+ are o baterie de 4300 mAh care este top Germania FKK! Termin ziua cu 50-55%, lucru aproape de neimaginat pentru felul în care ucid eu telefoanele mobile. Unde mai pui că are fast charging periculos rău, 25W, adică se duce de la 0 la 100% într-o oră. Și poate 45W dacă îi cumperi încărcător și cablu pentru asta. Ce să mai, criminalist rău de tot!

S-pen. E pixul ăla pe care nu îl folosesc mulți, dar căruia eu îi duc dorul de fiecare dată când renunț la un Note pentru un S. Aici e fix de nevoie, mie îmi trebuie, îi găsesc utilitate într-o groază de lucruri, îmi face viața mai ușoară. Acum am posibilitatea să scriu cu el pe ecran și soft-ul recunoaște scrisul și mi-l transformă în text. Text căutabil cu search.

Performanțe. Nu cred că e vreunul de aici care să fi avut probleme reale de performanță cu un flagship, așa că mă îndoiesc că îi voi găsi limitele Note-ului. Procesorul e Exynos 9825, are 12 GB RAM și… atât. Nu există lag, nu se blochează, nu agață, poți deschide fiecare aplicație pe care o ai și rupe tot.

Display. Înțeleg că acum e la modă display-ul cu refresh rate de 90 Hz. Am văzut pe One Plus 7 Pro și e mișto, dă senzația că totul e mai rapid. Ei bine, deși Samsung fabrică astfel de tehnologii pentru alții, pe Note n-au pus. Dar nu mă mișcă absolut deloc, nu e o necesitate. Ecranul rămâne în continuare, părere unanimă, cel mai tare care poate exista pe un telefon mobil. Cine a văzut display-urile flagship-urilor Samsung știe că nu există competiție. Și, dacă ești consumator de foto/video, Note 10+ e cam cel mai bun lucru pe care îl poți avea.

Camera. Are tot ce îmi puteam dori, mai puțin un zoom optic 5X așa cum avea acel Huawei P30 Pro pe care l-am folosit pentru scurt timp vara asta. Are cea mai bună camera wide de pe piață la ora actuală, iar ce scoate din celelalte e mai mult decât suficient pentru mine. Pe hârtie sunt vreo 2 telefoane cu camere mai bune. Dar aici e o discuție lungă. Experții spun că altele sunt camerele mai bune, dar dacă ne uităm la un blind camera test făcut de MKBHD recent, o să vedem că sute de mii de oameni au votat (fără să știe, că de aia îi zice blind) pozele făcute cu Note 10+ drept cele mai bune poze dintr-o serie de imagini luate cu vreo 20-25 de telefoane, cele mai noi și mai mișto la ora actuală. Deci… da, pe hârtie sunt altele mai bune. Dar pentru nevoia omului normal, rezultatele scoase de camerele Samsung Note 10+ sunt perfecte.

E primul Note fără jack pentru căști. Însă eu folosesc Galaxy Buds deja de vreo 8 luni, așa că n-aveam nevoie.

Cam atât.

Termin acest text prin a sublinia încă o dată faptul că upgrade-ul anual (sau mai des) al telefoanelor mobile este complet inutil. Cu excepția cazului în care vă enervează banii sau a celui în care munciți cu telefonul și, evident, aveți nevoie de performanțe din partea lor. Acum, la final de decembrie 2019, Samsung S9 poate fi găsit la un preț excelent și e un telefon foarte bun. Note 9, la fel.

[instagram-feed]

7 comentarii

  • Cel mai bun la camera ar fi Mate 30 Pro de la Huawei. Am avut si eu de ales intre Samsung si Huawei si am preferat P30 Pro. Se incarca mult mai rapid si camera e king.

    • Am avut p30 pro. E f bun, dar nu mi se pare suficient cat sa ma miște de la note. Mate 30 n are google services, nu ma pot baga.

  • Seria Note e clar superioara seriei S.
    Cu o utilizare mare nu stiu de ce nu te-ai orientat macar catre S10 Plus fata de cel simplu, bateria fiind net superioara. Din punctul meu de vedere S9 sau S10 sunt pt persoane pe care nu le interesează bateria.
    Note 10 + in schimb e bestial, e o alegere foarte buna, include cam tot ce iti trebuie de la un telefon la superlativ.
    Sa vedem in Siberia cum ii vei testa cu adevarat limitele. Vezi daca exista huse pt el care sa ajute la temperaturi scăzute.

  • Telefonul asta e si pe lista mea. Am avut toate numerele pare de la Samsung, acum am S8+ si ca sa imi satisfac OCD-ul, nu cred ca o sa astept 11 :)) cum sunt Galaxy Buds? Isi merita banii? Nu le-am incercat.

    • Nu ma pricep la casti si nu am mai avut genul asta ca sa le pot compara. Pt nevoile mele sunt excelente.

      • Am si eu galaxy buds, sunt destul de faine ca sunet. Etanseaza bine zgomotul exterior, dar ai ceva software de ambient sound care iti “paseaza” sunete de afara. Unde sunt de cacat, e la calitatea convorbirilor. Nimeni nu te prea intelege cand vorbesti doar la ele.

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.