web analytics
Fotbal intern

Odioasa caterincă de la Giurgiu

Din momentul ăsta, Costel Enache s-a discreditat complet în ochii multor microbiști. Eu nu voi mai pomeni numele acestui om decât atunci când e neapărată nevoie, când nu se poate fără. Altfel, nu mai există!

N-am mai văzut un asemenea meci de ani de zile, de vreo 15 ani mai precis. Llullaku fundaș, Cestor și Bejan în căutare de cartonașe roșii. La faza primului gol, Erico mai avea un pic și fugea de lângă Gnohere, era la 3 metri de el. La al doilea gol, Cristea a dat după ce Cestor a sărit pe sub minge și după ce Bejan și Romario au sărit pe lângă. Vedeți că sunt golurile pe site-ul Digi. 🙂

Ca să fie mai frumos, vedeți faza din minutul 54, parcă. Bejan se uită de la distanță la Man, aleargă pe vârfuri, mingea ajunge la el, se împiedică în ea și îl lasă pe Man singur cu portarul. Doar că a tras puștiul pe lângă.

Apropo de asta. Uitați-vă din nou la meci, dar doar la fazele la care a intervenit Bejan. Nu există așa ceva, e ireal! Serios, nu glumesc, nu vorbesc prostii, merită fiecare minut. Omul s-a dat din fața lui Gnohere în minutul 66. Efectiv s-a întors pe o parte și Bizonul a putut pasa în careu la Man. A făcut-o frumos până la final, i-a pus o talpă lui Man și fost eliminat.

Alibec, singurul om care avea ceva de demonstrat în fața FCSB-ului, a fost băgat în minutul 72. :))))))

Finalul meciului a fost ca în filme. Se uitau unii la alții, nu se ataca nimeni, era absolut fabulos totul. Aș pune cruce peste Liga 1 în clipa asta fără nicio remușcare.

Boschetarii ăia cu doi dinți în gură, toți refuzații de la căminele de nefamiliști din Zețari, s-au trezit că e nevoie să îi înjure pe Gică și pe Ianis Hagi. Alegerea lor, desigur, deși e nedrept să vezi cum un obosit de 17 ani, umflat de Burger la PET, își bagă p@@a în cel care a făcut să existe fotbal în România post-Revoluție. Sper ca prin post și rugăciune să își dea seama că nu se face așa ceva.

15 comentarii

  • Off topic: văd că toată țara a luat-o razna cu IL Muce. Cu statui care trebuie făcute, cu omagii care trebuie aduse… Păi dacă lu’ Il Muce ar trebui să i se facă statuie pentru cele 463653 de campionate luate în Ucraina până în momentul în care au început să investească și ăia de la Kiev și Dnepr (după asta s-a tăiat ca maioneza), atunci înseamnă că lu’ Ienei și Kovacs care au câștigat UEFA Champions League, ar trebui să li se împartă teritoriul României jumi-juma…

    • Nea Jemi, in afara ca batura pe Vejle, Honved, Lahti, Anderlecht, si Barcelona, mai castigara ceva pe undeva? In afara de Barca pe celelalte de le bati nu castigi nici Cupa Oraselor Targuri (COT). Nici pe la greci n-a facut multi purici si nici la astia unde-i acu consilier. Cand s-a dus Lucescu la Shahtar, erau in umbra Kievului. Am impresia ca l-a inlocuit pe Schuster. I-a ridicat si l-a batut de cateva ori pe Lobanovski.

      • Are vreo importanță pe cine a bătut Ienei in drumul spre CCE? Adică Real Madrid dacă a întâlnit pe Anorthosis înseamnă că nu contează trofeul?!! Sunteți de-a dreptul penibili. Prietene, un antrenor este evaluat după importanța trofeelor, in primul rand, și abia apoi după numărul lor. Degeaba iei 53566356 de campionate in Ucraina sau Arabia Saudită cu buget de + 50 de meleoane pe sezon. Degeaba iei campionate in Turcia, Belgia, Grecia sau România. E ca și cum ai spune că Răsdan din Liga 4 e mai bun sezonul ăsta decât Lewandowski pentru că a dat mai multe goluri…

        • E adevarat ca a castigat, dar asta nu e argumentul suprem pentru a stabili valoarea absoluta a unui antrenor. Pot exista conjuncturi favorabile, cum a fost cazul de fata, cand se poate ajunge la un anumit rezultat. In mod sigur ca are o valoare destul de mare ca antrenor, dar se poate sa nu fie Everestul cum ai zis tu in primul post. Sunt destui dupa principiul “da lovitura si fugi” care, dupa un rezultat bun, revin la ce practicau anterior. Ce e mai important, sa impusti un premiu important sau sa fii constant la un nivel ridicat? Andre Villas Boa, dupa ce a castigat ceva, n-a reusit sa se mentina la acelasi nivel. E el cel mai bun? Daca trecem putin la muzica, sunt destui artisti sau formatii care scot un hit, doua si pa. Vanilla Ice sau MC Hammer au avut un boom la un moment dat, apoi nu a mai auzit nimeni de ei. Au fost ei cei mai buni? Vanilla Ice daca o fi dat banii pe droguri si bautura acum e angajat casier la Mega, vorba lu Skutariul. Alta prostie pe care voi o utilizati pe post de discreditare, dar in realitate e lauda e asta legata de bugetul de 50, 100, 200 milioane. Ca sa-ti dea cineva pe mana, in orice domeniu, 100 de milioane, trebuie sa aiba incredere in tine, sa demonstrezi anterior ca meriti, sa oferi o expertiza. Se mai pot si pacali, dar in cazul asta zbori imediat nu stai 10, 12 ani pe post.

          • Manual, cu jucători cumpărați din Brazilia pe 10-15 milioane, in campionatul Ucrainei, ți se pare performanță sa iei campionatul?!? E ca și cum ai spune că să iei campionatul cu PSG e mare performanță… Eu nu spun că e un antrenor rău, dar nu e in top 3 din România. Kovacs, Ienei și Iordănescu sunt peste el. Pe baza rezultatelor. Să nu uităm că Marele Luce a dat chix când a antrenat echipe de același nivel cu adversarii: Inter, Zenit sau Turcia…

  • Am dat intamplator peste acest blog, printr-un link. M-am mirat ca mai exista comentarii coerente despre sport fara poze cu femei si declaratii tip Becali. Felicitari, voi reveni.

  • Și la Botoșani Costel Enache a devenit de legendă care împreună cu conducerea Clubului forțau echipa să se pună capră în fața FCSB-ului fiind satelitul acesteia .

  • Liga fotbalului infect. Un campionat plin de personaje certate rau cu legea, fosti si viitori puscariasi. Membrii Puciului ros-albastru sunt cei mai idioti suporteri care au calcat vreodata pe stadion, nu sunt huligani(inca) dar sunt batuti in cap rau de tot.

  • @alex, intr-un singur meci a jucat um02301 cu 30000 de rapidisti in tribune.
    alibec are ceva de demonstrat in fata Stelei??

  • Si mie mi s-a parut… Sunt si premise destule, ma rog, afacerea Alibec… In orice caz… eu cred ca Astra a dat meciul, adica a fost decizie de la varf.

  • Culmea ca după tripla victorie a CFR-ului cu sepsi nu ai avut nimic de spus… Meciurile alea ce au fost dacă asta a fost blat?! Mai bine ți ai vedea de echipa ta în liga 4 ca va bate Carmen în play off și mai stați o tura

    • Bai desteptule! Se vede de la o posta ca e blat clar! Echipa aia din liga a 4-a joaca cu 30000 de oameni acasa cu rapidu,fcsb are maxim 10000 – vezi meciul cu craiova. Este vb de respect, de un club curat, nu plin de puscariasi! Asta e dif intre fcsb si Steaua

    • Nu prea ai ce sa ii explici marelui ziarist. Astra a jucat la fel de prost cum a jucat si cu Craiova, dar acolo Scuti nu s-a mai scarbit asa. Neagoe joaca fara atacant impotriva Craiovei pana prin minutul 80, dar nici pe asta nu o vede. Sa nu mai zic de CFR cu Sepsi…ca e trist rau.
      Sau cum a luat Viitorul campionatul.
      Frustrarea lui nu are limite. El e cool ca tine cu CSA, ii pupa in dos’ pe casierii de la Mega(remember?)

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.