Ce înseamnă, de fapt, cel mai frumos loc pe care l-am văzut? Urban, precizare importantă. E o chestiune extrem, dar extrem de subiectivă. Asta pentru că fiecare dintre noi are un set intern de reguli, despre care probabil că nici nu știe, care îi dictează topul frumosului. În orice domeniu, deci și la capitolul ăsta. E, în mare, superficial vorbind, un cumul de factori care țin de atmosferă, de arhitectură, de istorie, de viu, însă toate pot fi alterate ușor de aglomerație, vreme sau suprapopulare cu turiști.
Se pare că pentru mine, de data asta, St. Petersburg a fost locul perfect la momentul perfect. E… nu știu cum să descriu. E cel mai frumos oraș în care am fost vreodată. Topul ăsta, extrem de subiectiv cum ziceam, extrem de dificil de explicat cu argumente, era ”condus” de New York și de Moscova. Fiecare dintre cele două erau până acum combinația perfectă de real cu feeling, muuult peste orice am văzut în Europa. Și le-am văzut cam pe toate care contează. De azi nu mai e așa. Patru zile de stat în Sankt Petersburg au fost suficiente.
Nu vreau și nici nu o să mă apuc să vă zic ce am văzut sau ce e de văzut. E totul pe net, în ghiduri de călătorie, oriunde tastați numele orașului. Însă nu e vorba doar despre a bifa o listă cu obiective, e despre felul în care arată totul. Despre cât de mult bun gust a fost, acum sute de ani, când a fost desenat modelul ăsta la dorința unui nene cu putere care s-a inspirat din Vest, dar care a reușit, în umila mea opinie, să distrugă vestul la capitolul frumusețe. Palatele colosale, Muzeul Ermitaj sau Hermitage, catedralele, grădinile de vară, canalele, podurile de peste canale, terasele, clădirile simple, hotelurile, totul e aici la superlativ. Și, pentru că spuneam că nu doar asta contează pentru mine în condițiile în care nu-s turist clasic, unul care să vadă doar ca să… vadă, ceea ce am enumerat mai sus e combinat cu – mă străduiesc din răsputeri să evit cea mai vomitivă expresie din istoria recentă a României, sper să pot – cum să îi zic? Cu o stare de bine pe care o transmite totul. Străzile sunt pline de muzicanți, muzicieni, trupe care cântă aproape la fiecare intersecție. Sunt o groază de artiști care pictează. Și nu mă refer la portrete pe 10 euro pentru americanii vizitatori, mă refer la pictat de-a binelea, pentru ei, pentru sufletul lor. Am văzut DJ care și-au amplasat sculele pe stradă și au pus muzică pentru oameni, pentru trecători. Am văzut restaurante cu specific rusescu (doh!), georgian, uzbek, kazah, italian, spaniol, cubanez… orice vă trece prin minte. Am văzut hoteluri de ultra-hiper-mega lux în fața cărora erau parcate SUV-uri Rolls Royce sau Bentley și, culmea, peisajul nu era cocălăresc. Dar deloc.
Viața din Rusia, că tot ziceam în textul precedent că mă simt ca acasă, e o combinație între ceea ce face pentru mine România un loc mișto și ceea ce e bun prin Vest. Da, știu, la ProTV ni se spune că sunt răi, că e dictatură, că Putin mănâncă adolescenți cruzi, că rușii te omoară și că intră cu mașina în tine pe stradă. Doar că nu e așa deloc și, vă rog să îmi permiteți, știu ce zic. Că am bătut țara asta de la vest la est, din Moscova în Irkuțk, în Vladivostok și Magadan și acum în Sankt Petersburg. Nu mă interesează politica, nu îmi pasă de ”pericolul rusesc”, de scuturi anti-rachetă, de planuri diabolice de subjgare a Europei de Sud-Est sau de alte elucubrații ale celor care cred că se mai poate întâmpla ceva între țări civilizate în 2019. Să nu ne imaginăm pentru o clipă că doar rușii au propagandă. Nu, tot ceea ce ni se dă nouă în presa occidentală și în cea a noastră e tot propagandă. Doar că e de partea cealaltă.
Atunci când călătorim, lucrul ăsta ar trebui să conteze spre zero. Sigur, nu mergem în Siria cu buchete de flori crezând că schimbăm lumea. Și nici în teritoriul ocupat de ISIS, ca spaniolii (parcă) ăia doi care au zic că vor să arate că oamenii nu sunt așa răi și au sfârșit prin a fi uciși. În limite normale, într-o țară în care pericolul real e incomparabil mai mic decât cel din… Londra să zicem, n-avem voie să nu mergem pentru că CINEVA ne spune că e nașpa.
Repet, cei care au citit titlul și au crezut că vor găsi aici un ghid de ”asta trebuie văzut în Sankt Petersburg” vor fi dezamăgiți. Voiam doar să scriu lucrurile astea, să las multe poze nereușite și să vă îndemn, acolo unde e cazul, să mai ieșiți din axa Viena – Milano – Roma – Londra – Barcelona. Nu c-ar fi ceva rău cu ele, toate sunt foarte mișto, însă mai există și altele accesibile și, spun eu, măcar la fel de frumoase.
Altfel, dincolo de superbul centru care ocupă o suprafață colosală, Sankt Petersburg e tare drăguț și spre periferii. Pentru că e construit pe apă, pentru că sunt multe insule, totul e aerisit și, foarte important, acolo scapi și de catraliardele de turiști. Am fost pe o plajă, undeva pe lângă incredibilul stadion nou al lui Zenit, loc populat aproape exclusiv de localnici. Extraordinar de mișto, a fost o atmosferă de ștrand de București de acum 15 ani, însă numai cu părțile bune. M-am plimbat cu metroul prin niște stații, deși nu la nivelul Moscovei, decorate fabulos. Am mers din periferie în periferie, am ieșit pe străzi, de la 8 dimineața până la 1 noaptea și nu mi-a făcut nimeni absolut nimic. Asta apropo de propagandă și de idei preconcepute. Și, pentru că oriunde există și naivi, nu, nu e propagandă rusească ce fac eu aici. Cu aceeași pasiune am scris și despre New York, un oraș pe care mulți îl detestă, dar care mie mi-a plăcut extraordinar.
Gata cu vorbele și cu pozele. E ultima seară aici și e târziu, trecut de miezul nopții. Îi fac o vizită lui Sancho, băiatul e în parcare, o treabă n-are, dorm vreo patru pisici pe el de câteva zile. Îi curăț lanțul, îl ung, mâine avem cea mai lungă zi, aproape 800 de kilometri până la Moscova. Coborâm spre casă!
Partenerii ”Nord, spre frig” sunt BMW Motorrad Romania și Moto Hub Romania
Am fost de cateva ori prin Rusia si am batut-o terestru de la un cap la celalalt. Este superba din multe puncte de vedere, iar oamenii de rand foarte faini. Si da, Moscova si St. Petersburg sunt si la mine undeva in capul listei.
Daaaar… “Nu mă interesează politica, nu îmi pasă de ”pericolul rusesc”, de scuturi anti-rachetă, de planuri diabolice de subjgare a Europei de Sud-Est sau de alte elucubrații ale celor care cred că se mai poate întâmpla ceva între țări civilizate în 2019.” – sa nu uitam ca in 2014 Crimeea nu s-a anexat singura, si nici Donbasul in 2014-2015. Iar ucrainienii zic ca nici Speciala din Februarie 2022 nu e propaganda.
Point is, elucubratiile nu sunt chiar aberatii iar propaganda este intr-adevar de ambele parti. Nu as baga insa mana in foc pentru nici una dintre parti.
Rusii ca oameni is ok ,desi crede ma prima mea experienta in Moscova acum 8 ani a fost una nu tocmai grozava,Era sa iau de batut de la 2 suporteri Lokomotiv Moscova care se intorceau de la meci.Eu tocmai coborasem din taxi aproape de centru ,cu bagajul dupa mine venind de la aeroport ,cand or iesit dintr o gura de metrou 2 indivizi morti de beti care m or acostat si vroiau sa le dau bani (de baut ,evident).Erau extrem de agresivi si am scapat ca prin urechile acului.In rest, 3 saptamani cat am stat acolo n am avut probleme.Is un pic din topor ,mai din topor ca noi.Cel putin asta e parerea mea dupa cele 21 de zile “rusesti”:).Nu e vorba ca s “rai”, cum zici tu ca ne invata Pro Tv ul ,mai degraba sistemul lor si conducatorii lor sunt aia care creeaza adevaratele probleme.Dar nici nu m or dat pe spate cu ceva ,ei ca natie.Ba da ,mint,au femei f frumoase…Peste tot vedeai frumuseti locale ,oriunde mergeai.N am apucat sa vad Sankt Petersburg, dar Moscova nu e cine stie ,desi tu ai pus o in capul listei…Personal cred ca Moscova e mult sub orase ca si Budapesta sau Praga.Dar asta e doar parerea mea si fiecare e subieciv in felul lui.Oricum ma bucur pt tine ca ai parte de asa locuri frumoase si bafta mai departe sa ai parte de vreme buna si fara incidente.
Nu v-au dat pe spate că nație? Uau! Cea mai mare literatură a lumii, muzica lor, pictorii, și de-ar fi doar atât!
hai nu te da destept ca stii bine ce am vrut sa zic…
Nu, chiar nu știu ce ați vrut să ziceți! Iar deștept nu mă dau, sunt! 😉
Buna! Sunt inca in Sankt Petersburg. Tot ce s a intamplat ieri aici a fost grandios! Focul lor de artificii slabut de tot! Drum bun!